În ultimul timp mi-au ieșit în cale femei cu boli autoimune aflate în decada 40 a vieții, care simt că nu mai pot duce tot ce le-a pus viața în spate. Fie că mi-au scris în privat, fie că le-am întâlnit în alte contexte, aceste femei aflate între 40 și 50 de ani sunt într-un mare impas. Ele simt că viața le lovește din greu și că nu mai fac față îndatoririlor zilnice. Că ceea ce era normal până atunci a devenit o povară prea grea pentru ele: jobul, treburile casnice, relațiile… viața în general. Au înțeles cumva că au nevoie să facă o schimbare și să își acorde mai multă atenție, măcar pentru o perioadă, dar nu știu cum.
Frământările lor au atins în mine un teren cunoscut. Am fost ca ele. Îmi amintesc acea perioadă din viața mea, perioada în care am ieșit brusc din remisiune din cauza schimbărilor hormonale. Și pentru că 90% din urmăritorii mei sunt femei, iar 70% chiar în acea marjă de vârstă sau mai mult, probabil că și în voi trezește ceva cunoscut.
Schimbările hormonale
În cazul femeilor, decada 40 este vârsta marilor schimbări. Întâi peri-menopauza, apoi menopauza, și în final post-menopauza, toate acestea vin cu modificări hormonale unice și semnificative. Toată debandada aceea hormonală aduce kilograme în plus, multe uneori, în zona abdominală, bufeuri, insomnii, ceață mentală, sistemul imunitar o ia razna, starea psihică se alterează, nivelul de energie scade. Toate aceste ”simptome” sunt vizibile, dar mai sunt și altele, invizibile.
În cazul femeilor cu boli autoimune, decada 40 înseamnă deseori, pe lângă ceea ce am spus mai sus, puseuri puternice sau chiar declanșarea unor alte boli autoimune. Dacă până atunci reușiseră să își țină cumva în frâu boala, acum simt că pierd controlul și că totul o ia razna. Medicația cunoscută nu mai funcționează, durerile nu mai cedează cu nimic, iar kilogramele care se tot adună înrăutățesc situația și mai mult.
Emoțional și psihic, lucrurile stau și mai rău. Fie că au o muncă intelectuală sau o muncă fizică, simt că nu-și mai aparțin, că jobul le acaparează toată energia. Simt că își neglijează familia. Simt că nu mai pot dărui. Simt că nu trăiesc.
Îmi amintesc că eu parcă atunci descoperisem că exist, că viața are un sfârșit pe care începeam să îl întrevăd, că nu trăisem, doar supraviețuisem cumva, și că mai aveam puțin timp în care puteam să trăiesc. Iar pentru asta trebuia să scap de dureri. Cred că asta a fost motivația care mi-a dat forța să ajung la remisiune: voiam să fac în sfârșit ceva cu viața mea, în această a doua jumătate a existenței mele.
”Spune-mi ce să fac?!”
Cele mai multe dintre aceste femei îmi povestesc prin ce trec, știind că le pot înțelege. Faptul de a nu fi înțelese, acceptate și validate în această perioadă grea este o mare durere pentru ele. Li se pare că toți se reped cu sfaturi pe care nu le-au cerut, cu reproșuri și cerințe, sau că sunt privite ca și cum ar fi niște alieni ascunși în corpul soției sau mamei drăguțe și rezonabile, așa cum erau până atunci.
Este foarte greu să iei hotărâri din această stare. Este foarte greu să jonglezi cu toate îndatoririle. Este foarte greu să duci durerile și simptomele bolii sau bolilor autoimune. Totul pare foarte greu. Și chiar este. Cum să nu îți fie greu când totul se prăbușește în jurul tău și mai ales când totul se prăbușește în tine?
Unele dintre aceste femei mă întreabă ce să facă. Altele sunt revoltate pe tot și toate. Niciuna nu vede o soluție. Și este normal să nu vadă o soluție. Nu ai cum să vezi o soluție atunci când ești în starea și în situația care a creat problema. Ai nevoie să îți acorzi un timp și un spațiu personal și ai nevoie să te simți în siguranță. Să îți creezi o bulă de siguranță în care să nu te simți amenințată și în care să îți dai voie să plângi, să te isterizezi, să te îngrijești așa cum știi tu mai bine în această perioadă. Să nu te simți vinovată că vechea ”(pune numele tău)” dispare.
Când te simți în stare, povestește celor dragi, cum poți tu mai bine, ceea ce simți. Nu îi învinovăți că nu te înțeleg, nici tu nu te înțelegi prea bine. Povestește DESPRE TINE, nu cum ai vrea ca ei să se schimbe. Tu te schimbi. Roagă-i să te accepte așa pentru o perioadă, chiar dacă nu înțeleg. Roagă-i să te ajute cu treburile casnice ca să ai mai mult timp pentru tine.
Și jobul?
În privința jobului, eu am ales să demisionez, așa cum am scris în acest articol. Nu mi-a fost ușor. Așa cum observ la cele mai multe femei care se află acum în situația în care eram eu atunci, nici la ele, și nici la mine, nu a fost vorba despre situația financiară. Știu că aceste rânduri vor fi privite cu încruntare de multe dintre voi, dar banii sunt doar pretextul. Când ai mintea liberă de îngrijorarea lipsei banilor pentru ziua de mâine, găsești soluții. Când ai timp și mintea odihnită, găsești soluții să faci cumpărături, să gătești acasă, să îți ții cămara și casa organizate, astfel încât cheltuielile se reduc simțitor. Dar cel mai important este să ai timp și spațiu să te pui pe picioare, să pui bolile în remisiune sau măcar să le gestionezi mai bine.
Poți renaște. După această perioadă, te poți întoarce la job, poți începe altă activitate, poți lucra part-time sau joburi temporare, te poți dedica familiei sau te poți dedica ție însăți. Cerul este limita, chiar dacă acum nu vezi așa lucrurile. Gândește-te că există studii care spun că divorțurile se produc atunci când bărbatul nu mai aduce bani în casă, iar faptul că femeia nu mai aduce bani nu are nicio relevanță asupra ratei divorțurilor. Pentru bărbați este mai greu când vine vorba despre job.
Una dintre aceste femei m-a întrebat: ”Dar ce voi face la pensie dacă acum nu mai pot munci?!” Am răspuns cu o altă întrebare: ”De ce te gândești ce vei face peste 20 de ani dacă tu nu mai poți ACUM? De ce îți duci într-un viitor incert gândul și energia puțină pe care o ai?”
Particularitățile vieții fiecăreia dintre voi vă pot face să vă încruntați la ceea ce spun eu, și pe bună dreptate: nu se poate aplica tuturor ceea ce scriu aici. Nu ofer soluții, ci ofer opțiuni și o viziune.
Cum am depășit eu decada 40?
Privind în urmă, pentru mine această perioadă a fost cumplită, nu toată, ci vreo 4-5 ani, înainte și mai ales după încetarea menstruației. Am suferit ca un câine, fizic și psihic. Am făcut multe schimbări în viață. M-am transformat într-o altă persoană.
Privind retrospectiv, datorită acestei perioade am avut și încă am niște conștientizări care mă duc mai aproape de esența umană și de faimoasa acceptare despre care se tot vorbește.
- Aveam așteptări naive și nerealiste cum că declinul va fi cumva lent, că îmbătrânirea va veni pe nesimțite, fără să mă deranjeze prea tare. Felul abrupt în care mi-a dispărut tinerețea m-a vindecat pentru totdeauna de naivitate. Acum privesc lumea în mod realist.
- Mă bazam prea mult pe aspectul fizic, era masca în dosul căreia mă ascundeam. În ultimii ani, efortul de a-mi întreține masca a devenit prea mare. Am renunțat la acea mască. Nu mă mai deranjează să îmi arăt adevărata față. Am învățat să mă simt bine cu mine însămi așa cum sunt.
- Puseurile de boală nu mă mai destabilizează așa cum se întâmpla înainte. Am învățat să le abordez în mod constructiv. În perioada puseurilor las totul deoparte și mă ocup doar de mine. Eu sunt pe primul loc. Dacă mai am energie după ce m-am ocupat de mine, fac și altceva, dacă nu, nu.
- Am învățat că singura constantă în viață este schimbarea. Nu pot rămâne toată viața într-o perpetuă tinerețe. Îmbătrânirea este un proces natural, care vine la timpul său. Toată lupta asta cu îmbătrânirea este absurdă, naivă și ridicolă. Fac tot ce ține de mine să mă simt bine așa. Pe cine vreau să păcălesc?
Concret, ce poți face ca să ajungi și tu la echilibru?
Prin definiție, echilibrul rezultă din contrabalansarea forțelor sau influențelor opuse. Nu poți avea echilibru într-un mod unilateral. Echilibrul fizic și sufletesc vine din acea joacă cu toate cele ce ți le scoate viața în cale, și bune, și rele. Allan Watts, un filozof și scriitor britanic, spunea că anxietatea și nefericirea provin din obsesia de a trăi pentru un viitor abstract și nesigur. Înțelepciunea constă în a fi pe deplin angajat în aici și acum și a accepta natura curgătoare și nesigură a existenței. Grea misiune pentru un om cu boli autoimune, obsedat de control, concret și rezultate palpabile.
Ca să fiu cât mai concretă, ar trebui să îți pui viața în ordine. Dacă decada 40 te-a destabilizat și te-a adus în situația în care consideri că nu mai poți duce, atunci te-ai încărcat cu prea multe. Așa cum spun în acest articol, ar trebui să îți simplifici și să-ți eficientizezi viața: casa, relațiile, profesia. Ar trebui să pui pe primul loc fericirea ta, așa cum spun în acest articol. Dacă tu ești fericită, poți aduce fericire și altora. Starea de bine poate face minuni și în privința sănătății fizice.
În comentariile de pe pagina de Facebook, multe femei au împărtășit cum au trecut prin decada 40. Schimbarea mentalității a fost pentru ele unul dintre pilonii principali. S-au ridicat din durere și au realizat că merită o viață bună și că boala sau bolile autoimune nu sunt un impediment pentru a trăi cu sens și bucurie.
Echilibrul fiecăruia este unic
Degeaba explic eu cât de bine mă simt practicând qigong în parc în timp ce îmi încarc sufletul cu culorile apusului, dacă pentru tine nu înseamnă nimic. Degeaba explic eu cât de tare mă destabilizează durerea de cervicală, când pe tine te doare tot corpul. Degeaba spun eu cât de mult m-a ajutat să îmi dau demisia de la job, când tu ești singură și nu are cine să te susțină financiar.
Menirea mea nu este să elaborez rețete universale în 10 pași, pagina mea de Facebook și blogul meu nu sunt reviste glossy pentru femei. Menirea mea este să îți arăt că ceea ce simți este adevărat și firesc și că există soluții pentru orice. Soluțiile le vei găsi singură, poate în ceea ce scriu eu, sau în ceea ce scriu alții, sau, după ce ai înțeles că este normal să îți iei timp pentru tine, în timpul unei plimbări prin parc vei găsi singură soluția ta originală. Dacă îl vei căuta unde trebuie, în interiorul tău, vei găsi echilibrul.
Cum știi că provocările din decada 40 s-au încheiat?
Te simți bine, fizic și psihic. Observi schimbările. Nu mai ai forța fizică și energia din tinerețe, dar ai învățat să îți gestionezi viața și durerile. Și, ce este mai important ca să poți merge mai departe, simți că ai iertat. I-ai iertat pe cei din jur că nu te-au înțeles, ai iertat viața că te-a supus la greutăți, și te-ai iertat pe tine că ai căzut, că ai făcut greșeli și că nu te-ai descurcat prea bine uneori.
Decada 40 se încheie și, dacă suntem norocoase, urmează decadele 50, 60, 70, 80… Cu noi provocări, însă dacă ne-am învățat bine lecția, aceste provocări ne vor stârni creativitatea și ne vor stimula pofta de viață.
Viața merge înainte, nu-i așa?