Ieri am vorbit cu două femei nefericite. Au probleme fizice și emoționale, dar atenția lor se îndreaptă către alte persoane, lucruri sau activități decât propria lor persoană și propriile lor nevoi. Ele se plângeau că nimeni nu le înțelege și nu le ajută, deși fac totul pentru alte persoane.
Ar trebui să înțelegem dinamica acțiunilor de a da și a lua. Întotdeauna dacă dai prea mult, iei prea puțin, iar dacă iei prea mult, dai prea puțin. Așa stau lucrurile, nu le putem schimba. Nu poți să iei mult și să dai mult din același loc. Nu e de unde. De aceea trebuie păstrat un echilibru între a lua și a da. În teorie e simplu, dacă tot dai și nu iei nimic trebuie să te oprești din dat ca să ai de unde să iei.
Menirea femeilor este de a hrăni
Hrană fizică, emoțională, educațională. Iar primul recipient al hranei trebuie să fie propria persoană. Femeia trebuie să se educe, vindece, răsfețe, bucure și hrănească întâi pe ea. Cunosc femei care se pun pe primul loc pe ele însele și care radiază energie pozitivă în jurul lor. Sunt frumoase, îngrijite, odihnite, mereu zâmbitoare, calme, cu o vorbă bună mereu pentru cei din jur. Copiii și partenerii lor sunt fericiți și le respectă pe acele femei. Le respectă timpul lor privat, doar pentru ele. Ce bine ar fi să învățăm de la ele!
Știu că drumul de la femeia care face întâi pentru alții și se neglijează pe ele însele, până la femeia care se pune pe primul loc în viața lor este lung și anevoios. Știu pentru că am fost acolo. Întâi te simți vinovată că vrei să îți acorzi timp și atenție în defavoarea altora. Apoi te lovești de împotrivirea celor din jur, care s-au învățat cu tine într-un anumit fel și îți spun că ești egoistă. Iar tu îi crezi.
Ascultă la mine, femeie, meriți! Meriți timpul tău personal, în care să faci tot ce îți trece prin cap ca să te simți bine și să arăți bine! Să te încarci cu energie pozitivă, ca să ai de unde să dai și altora. Dacă ești tot timpul nefericită, obosită și bolnavă, ce dai celor din jur? Mâncarea pe care o pui pe masă e încărcată cu boală, hainele sunt spălate în oboseală, iar copiii îi crești în nefericire. Gândește-te la asta și începe calea care duce la fericirea și împlinirea ta și apoi a celor dragi ție.
Ce implică această minunată cale?
Libertate. Libertatea pe care ți-o dai tu însăți. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că libertatea nu înseamnă să îți dea alții voie, ci în primul rând să îți dai tu voie. Chiar și atunci când dăm vina pe alții. E mai ușor așa decât să săpăm înăuntrul nostru, că cine știe ce frică, vină sau neputințe găsim. Da, femeie, atunci când dai vina pe alții că nu poți face ceva bun doar pentru tine, când zici că soțul nu îți dă voie, că nu ai timp din cauza copiilor sau părinților, de fapt tu nu îți dai voie. Pentru că îți e frică să ieși din faimoasa zonă de confort, supa călduță în care ai stat toată viața. E singurul lucru pe care îl cunoști, pentru că așa ai fost educată de părinții tăi, care la rândul lor au fost educați de părinții lor.
Nu critic pe nimeni, pentru că “cine e fără pată să arunce primul piatra”. Nu sunt fără pată, am fost acolo. Știți cum e, drumul de 1000 de mile începe cu primul pas. Iar primul pas este conștientizarea că tu nu îți dai voie să trăiești pentru tine, nu e vina altora. Cum îți dai seama de asta? Nici tu nu îi lași pe alții să fie. Te agăți de soț, de copii, de părinți, de frați. Încerci să îi controlezi, te superi dacă nu fac ce vrei tu, când vrei tu, cum vrei tu. Da, în loc ca atenția ta să fie pe tine, te concentrezi pe alții, ignorându-ți propria persoană.
Și suferi. Poate nu îți dai seama, dar suferi, pentru că alții nu sunt prelungirea ta, nu pot face tot timpul doar ce vrei tu. Iar tu suferi pentru asta. Atunci când vei realiza, când vei conștientiza că singura persoană care îți aparține ești tu, singura persoană care poate face tot ce vrei tu este propria persoană, atunci vei fi liberă. Și nu va mai exista o persoană exterioară care trebuie să îți dea voie sau timp să faci ceva, totul va depinde doar de tine. Înfricoșător, nu-i așa? Ce vine din interiorul nostru e mult mai complicat decât ce vine din exterior. Acolo e adevărata libertate.
Primul pas spre libertate
Primul pas spre libertatea interioară, adevărata libertate, este greu, dureros, înfricoșător, dar nici următorii nu sunt ușori. Pentru că tot ce știai despre tine pică, ești ca un nou născut care încearcă să învețe să meargă și tot cade în fund. Și nu e plăcut să înveți să mergi la 30, 40 sau 50 de ani. Ok, sunt liberă, și acum ce fac cu mine? Până acum știam ce fac, aveam grijă de alții, în cea mai mare parte a timpului eu nu existam pentru mine, decât când mă durea ceva sau eram prea obosită, frustrată, nervoasă, iar acum cică trebuie să învăț să mă bucur, pe mine și de mine. Cum fac asta?
În primul rând ai credință. Aș spune și răbdare, dar mie chestia cu răbdarea nu mi-a ieșit mereu, și asta m-a făcut să sufăr și mai tare. Acum energia ta interioară s-a modificat și vei începe să atragi oameni și împrejurări care sunt pe același palier de energie cu tine. Cineva îți recomandă o carte, un curs, o emisiune pe Youtube, îți dă un sfat. Coincidențe? Providența? O poți numi cum vrei tu, atât timp cât îți mai așază o cărămidă la casa care va deveni noua ta persoană.
Cerul este limita
La început vei fi debusolată, te vei întoarce uneori în vechea matcă. Dar apoi vei înțelege că nu e cale de întors. Un nou orizont ți s-a deschis și vei dori să vezi ce e dincolo de el. Te vei speria de necunoscut, dar fiecare mică victorie te va face să vrei să mergi înainte. Un curs de dans, de pilates, de dezvoltare personală, o excursie singură sau cu prietenele, oameni noi și minunați întâlniți pe drum, toate astea și alte descoperiri uimitoare te vor încărca de energie.
Rotițele tale vor începe să se miște în alt fel, iar mintea și chiar trupul se vor modifica până vei ajunge de nerecunoscut. Credeți-mă, nu vorbesc din cărți, sunt oameni care nu m-au recunoscut după ce nu m-au văzut câțiva ani. O nouă lume a explodat pentru mine în miliarde de steluțe colorate, iar eu le vreau pe toate. Mi-am dat seama că lumea asta colorată era în mine dintotdeauna, dar eu nu îi dădeam voie să iasă. Când mi-am dat voie să învăț, să explorez și să mă bucur, am început să îmi curăț sufletul și să contribui cu pozitivitate, întâi în jurul meu, apoi să extind cercul cât mai mult. Așa îmi aduc eu contribuția pentru o lume curată și frumoasă, ca femeie.