Ți-e frică de bătrânețe? Și mie.

Am 52 de ani și o boală autoimună. Simt că mă apropii de bătrânețe, așa că acest subiect a început să mă intereseze din ce în ce mai mult. De la instalarea menopauzei, un fel de bau-bau femeiesc, am început să observ schimbările în această direcție.

Menopauza

Prima dată m-am îngrășat. Deși reușisem să slăbesc pe la 42 de ani și să mă mențin, în primele luni după instalarea menopauzei m-am îngrășat câteva kilograme. Apoi am avut un puseu foarte puternic de spondilită, în care markerii inflamatori au sărit până la cer, iar durerile au fost pe măsură. Nu am avut niciodată probleme cu pielea, dar atunci au început să îmi apară pete maronii, iar elasticitatea a început să se piardă, și ridurile să se înmulțească rapid. Și bufeurile… sunt un deliciu 😊.

Am intrat în depresie văzând atâtea schimbări rapide. În capul meu era ceva de genul: ok, încep schimbările, dar se vor petrece treptat, aproape pe neobservate. Nu mă așteptam ca declinul să fie așa de abrupt. Mi-am plâns un pic de milă, apoi am luat măsuri. Pentru început, am ținut AIP o perioadă. Astfel am ieșit din puseul de spondilită și am slăbit. Am început să folosesc o cremă de față cu FPS50, și astfel nu au mai apărut alte pete maronii. M-am pus pe linia de plutire din punct de vedere fizic.

Partea psihică

Primul pas a fost să conștientizez că nu sunt singura căreia i se ”întâmplă” menopauza. Toate femeile trec prin ea, niciuna nu scapă 😊. Deși foarte puține se simt confortabil să vorbească despre asta, de parcă ar fi o mare rușine să fii la menopauză. Dacă ar fi mai multe femei care ar vorbi despre experiența lor cu menopauza, nu ar mai părea așa de ciudat, așa de greu și așa de rușinos să fii în această etapă normală a vieții. Feminitatea nu stă în sângerarea lunară, ci este cuibărită mult mai adânc înăuntrul nostru. Feminitatea este caracterizată prin creație, iar creația unei femei nu este doar copilul, ci mai ales cuibul. Poți crea un copil fără să fii destul de feminină să creezi un cuib, și poți crea un cuib fără să creezi un copil.

*

Odată cu maturitatea vine și înțelepciunea. Ca femeie, nu mai ești condiționată de fluctuațiile lunare hormonale și de zilele în care trebuia să te menajezi fizic, să stai mai mult în pat, morcovită, învelită cu o păturică moale. Devii mai ”bărbată” 😊. Iei hotărâri bazate mai mult pe rațiune și experiență, nu pe emoțiile induse de estrogen. Dar intuiția rămâne, ceea ce bărbații nu au. Nimic nu poate contracara intuiția feminină, acel gut feeling care nu se bazează pe logică, ci pe ceva mult mai adânc.

*

Am început să practic recunoștința. În felul meu, nu așa cum zic alții. Menopauza poate însemna schimbări mult mai rele decât cele care mi s-au întâmplat mie. Sigur, alte schimbări nedorite pot interveni de acum încolo, dar le voi face față, așa cum am făcut față și primului val de schimbări. Acum mă simt bine fizic. Nu mai am dureri, nu mă mai îngraș, dorm relativ bine, organismul meu funcționează bine. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea, pentru ziua de azi, pentru liniște, pentru spațiul care mi s-a acordat ca să am grijă de mine.

*

Sunt atentă la corpul meu, sunt blândă cu mine, nu îmi impun ritualuri și măsuri draconice, dar nici nu mă lenevesc. Dacă cineva spune: ar fi bine să faci asta și asta, dacă este nevoie de un efort prea mare, nu fac. Dacă nu se încadrează firesc în viața mea, nu fac. Mă simt așa de bine că am învățat să spun ”nu” cu fermitate, iar atunci când spun ”da” o fac din toată inima, și mă bucur să ajut, să ofer din prea plinul meu. Și știu că ceilalți simt că ofer din bucurie, nu din obligație. Cineva spunea: datoria nu este iubire. Am simțit vorbele astea cum mă lovesc direct în inimă. Da, iubire este atunci când dăruiești fără să ai nicio obligație și fără să aștepți nimic în schimb.

*

Fac mișcare. Nu știu dacă fac multă sau puțină mișcare, dar ceea ce fac, fac cu plăcere. Merg pe jos zilnic și fac exerciții de kinetoterapie acasă. Corpul meu se simte bine așa. Dacă voi simți să fac și altceva, voi face. Mi-aș dori să înot, dar nu am un bazin de înot în apropiere. Mișcarea constantă este vitală pentru femeile aflate la a doua tinerețe 😊, așa că trebuie să găsim o modalitate de a o introduce firesc în viața noastră. Nu ca pe o obligație, ci ca pe o bucurie de a lăsa corpul să zburde. Să urcăm scări, să facem genuflexiuni, să plimbăm cățelul, să grădinărim, să admirăm apusul în parc, să mergem cu bicicleta… Avem nevoie de mușchi, sunt mai importanți în economia corpului nostru decât ne închipuim. Nu doar pentru mișcare, ci pentru toate procesele metabolice din organism.

*

Mă străduiesc să cultiv prietenia. Da, aici fac un efort. De felul meu sunt o persoană singuratică. Mi-am delimitat bine spațiul și nu mă simt confortabil să îmi fie încălcat. Am o prietenă bună, care se află în același stadiu al vieții, și care are aceeași filozofie de viață ca și mine. Ne întâlnim periodic, mergem în vacanțe împreună cu familiile, vorbim despre bucuriile noastre, despre tristeți și frustrări. Întâlnirile cu ea sunt ca o terapie reciprocă săptămânală. Mai am câteva prietene, mai tinere decât mine, cu care mă văd sau vorbesc mai rar, dar o fac cu bucurie. Apreciez fiecare om care se apropie cu interes sau bunăvoință de mine. Mă bucur de oameni, atât cât îmi permite firea mea solitară.

*

Prin tot ceea ce fac tind către echilibru. Nu fac o obsesie din alimentația ”sănătoasă”, mănânc cu măsură alimente care îmi plac. Singurele alimente excluse sunt glutenul, îndulcitorii artificiali și uleiurile vegetale (cu excepția uleiului de măsline și de cocos). Beau câte un pahar de vin seara uneori. Mănânc foarte rar produse din supermarket, majoritatea mâncării mi-o prepar singură, din alimente integrale. Îmi plac salatele, legumele, dar îmi place și cărnița. Dacă ar fi să vorbesc din punct de vedere tehnic, dieta mea este un AIP cu ceva reintroduceri.

Nu mă încăpățânez că vreau ceva, dacă merge, bine, dacă nu, din nou bine. Viața este frumoasă oricum 😊.

Mă pregătesc pentru o bătrânețe frumoasă.

Am văzut mulți oameni chinuiți fizic și psihic de bătrânețe. La fel ca menopauza, și bătrânețea este inevitabilă. Vine, nu o putem opri. Așa cum ne așezăm patul în fiecare seară pentru somn, cu cearșafuri moi, perne comode și pături potrivite anotimpului, așa să ne așezăm Ființa pentru bătrânețe. Să îmbătrânim frumos, fără dureri mari și fără frustrări. Am văzut oameni bătrâni răi și bârfitori, chinuiți de dureri pe care nu știu cum să le gestioneze, așteptând mereu ceva și pe cineva să vină să îi salveze și să aibă grijă de ei. Nici nu le trece prin cap să dăruiască ceva, o vorbă bună, un sfat binevoitor din experiența lor de viață, un zâmbet, o mângâiere. Doar cer ceva și aruncă cu venin.

E bulversant pentru mine să văd așa ceva, să le simt durerea și chinul. Și în același timp este o lecție neprețuită de viață. Încă nu am trecut total peste frica de bătrânețe, dar lucrez la asta. Îmi pregătesc activ corpul și sufletul. Caut prin cotloanele Ființei mele frici pe care să le aduc la suprafață. E greu, dar nu mai vreau să trăiesc în inconștiență. Atunci când ignor sau amân ceva, acolo este o traumă. Atunci când acțiunile sau trăirile altcuiva îmi trezesc emoții puternice, acolo este o traumă. Toți avem traume, mai mari sau mai mici, nu sunt eu unică și irepetabilă. Și din nou, la fel ca în cazul menopauzei, ascundem asta. Vrem să părem bine. Da, să ”părem”, nu să ”fim”. Vrem să părem perfecți în ochii altora. În ochii noștri. Și ascunzând traumele acestea, ajungem ca bătrânii de care vorbesc eu. Fără pic de viață în ochi, văzând doar răul din jur, așteptând mereu ceva ce nu mai vine, plini de durere.

*

Așa cum am depășit menopauza, așa voi depăși și intrarea în ultima etapă a vieții. Zâmbesc când văd sfaturi despre menopauză de la doctorițe, influenserițe sau terapeute tinere. Ehei… habar nu ai. Sfaturile ”tehnice” nu ajută prea mult. Mai mult ar ajuta sfaturile unor femei intrate deja în această etapă a vieții. Cât mai multe astfel de femei să iasă și să povestească ceea ce au simțit. Pentru că pentru fiecare se simte diferit, nu există o fișă tehnică de aplicat tuturor.

Iar în privința bătrâneții care se apropie… sunt gata să ascult sfaturi de la bătrâni luminoși, cu viață în privire și acțiune, care prețuiesc fiecare clipă, nu ca și cum ar fi ultima, ci pentru că prețuiesc viața în integralitate, cu bune și rele, cu abundență și cu lipsuri.