Ieri discutam în grupul de prieteni pe marginea subiectului fast-food-urilor închise de ANPC. Ca de obicei, ei aveau știrile de la prima mână, de la TV sau site-uri de știri, iar mie abia îmi trecuseră cumva pe lângă urechi, pentru că eu nu urmăresc știrile. Deviza mea este: Dacă este cu adevărat important ce se întâmplă, sigur voi afla într-un fel. În acest caz, am aflat de la ei.
O prietenă, care este sufletistă și se indignează la astfel de știri, spunea ceva de genul: Cum au putut să facă așa ceva?! Ce mizerie era acolo! Merg oameni cu copii! Nu le pasă că se pot îmbolnăvi?!
Altcineva, mai realist, i-a răspuns: Profitul este important pentru ei! Fac totul să își maximizeze profitul!
Un alt prieten spunea că acolo mănâncă corporatiștii din acea zonă. Aici am avut și eu ceva de zis, și anume: Înțeleg că ei nu gătesc, dar de ce nu își iau mâncarea de la firmele cu mâncare sănătoasă? Într-adevăr, nu e la fel de ieftin ca la fast-food, dar corporatiștii câștigă destul de bine. Ei aleg să mănânce zilnic mizeriile alea.
Eu am adus în discuție subiectul gătitului acasă în locul mâncării dubioase din astfel de locuri. Cineva mi-a replicat că oamenii nu au timp să gătească, și că gătitul zilnic, împreună cu cumpărăturile, ”fură” din timp în jur de 3 ore pe zi. Dacă până în acest punct am ascultat și nu am contrazis argumentele celorlalți, la acest subiect au intrat pe tarlaua mea, unde chiar am experiență.
Și iată cum ajungem la ”Dacă vrei, poți!”
Voi prezenta ”cazul” din experiența mea, așa cum fac eu, nu dau sfaturi și nu construiesc axiome. Fiecare își poate lua din prezentarea mea ce vrea și ce îl ajută. Dacă cineva citește ce scriu doar ca să mă contrazică sau să se compare cu mine, treaba lui, își pierde timpul degeaba.
Să începem cu cumpărăturile.
Fac cumpărăturile ”mari” săptămânal, împreună cu soțul meu, de obicei duminica dimineața. Legume și carne proaspete, fructe și alte chestii voluminoase. Ajunși acasă, curățăm și porționăm carnea și organele, și le congelăm în punguțe cu câte 2 porții. Cu ocazia asta, scot mai în față ce mai am rămas de săptămâna trecută, ca să le consumăm primele, și curăț compartimentele pentru legume și verdețuri din frigider înainte de a pune cumpărăturile noi. Legumele și frunzele nu le spăl (cu excepția spanacului), ci le depozitez în pungi închise bine. În felul acesta țin toată săptămâna. Toată chestia asta ne ia vreo 3 ore. Pe săptămână, nu pe zi. Știm locurile din piață cu mâncare bună, mergem direct acolo, luăm și plecăm, nu căscăm gura aiurea.
Produsele neperisabile le comand online lunar. Adică: făinuri fără gluten, leguminoase, pseudocereale, tăiței de orez, fulgi de ovăz, fructe uscate, ulei de cocos, fulgi de drojdie inactivă și alte farafastâcuri fără gluten (sos de soia, sos de stridii, etc.). Asta îmi ia maximum 30 de minute. Lunar.
Și mai am cumpărăturile ”de motivație”, cum le spun eu. Adică atunci când îmi este lene să ies la plimbare seara, mă motivez prin faptul că am o chestiuță de cumpărat din supermarket: un pachet de unt, o legătură de pătrunjel, etc. Mofturi 😊. Pe astea nu le socotesc ca timp, pentru că intră la categoria ”plimbarea de seară”.
Total timp cumpărături lunare: 12 ore jumătate.
Timp pentru gătit.
Voi începe prin a spune că, pentru gătitul alimentelor din care mâncăm de mai multe ori, folosesc mai mult timp decât pentru cele pe care le mâncăm atunci, calde. E firesc așa. Aceste alimente sunt: supe, ciorbe (fac destul de rar), dulciuri (fac o dată pe săptămână), pâine (la 2 săptămâni), budinci din carne, chiftele. Am estimat 4 ore săptămânal pentru aceste mâncăruri.
Micul dejun de obicei îmi ia 20 de minute zilnic să îl prepar. Încet, fără grabă, că nu dau tătarii 😊. Dar gândesc fiecare pas. Știu cât timp este nevoie să se încălzească apa pentru cafea, în cât timp se încinge tigaia pentru omletă, și intercalez timpii de preparare astfel încât să nu am timpi morți, să mă enervez pe lângă ibric că nu se încălzește mai repede. Astfel spăl legumele, tai slăninuța și le așez frumos pe farfurie exact când cafeluța s-a infuzat și este gata de turnat în ceșcuță. Pentru mine, micul dejun nu este o corvoadă zilnică, ci un ritual plăcut.
Prânzul de obicei este ceva rapid. O supă sau ciorbă, un terci (8-10 minute), o bucățică de budincă de carne deja preparată cu legume și verdeață, etc. Și o cafeluță.
La cină intercalez zilele în care am mai mult timp și prepar ceva un pic mai elaborat, adică în jur de o oră, cu zilele în care prepar ceva rapid, 20-25 de minute.
Ca exemple ar fi:
Pentru ceva elaborat: carne sau pește la grătar sau cuptor, cu un piure de legume și o salată pe care o prepar atunci, din legumele din frigider.
Pentru ceva rapid: tigăi cu bucățele de carne sau cârnați cu legume călite, asezonate cu sosuri diverse, și un castronel de sauerkraut sau castraveți fermentați.
Total gătit zilnic: o oră, o oră jumătate, plus 20-30 de minute calculate pentru alimentele gătite săptămânal.
De ce este important pentru mine să mănânc gătit de casă?
- Știu ce mănânc: Văd fiecare ingredient înainte să îl adaug în mâncare. 80% dintre ingrediente sunt din alimente integrale (carne, ouă, legume, verdețuri, leguminoase, fructe, semințe, sare de ocnă) și 20% alte chestii (zahăr, sosuri, făinuri, uleiuri, fructe uscate)
- Costul: Alternez între produse mai ieftine și produse ceva mai scumpe, astfel încât costul final este convenabil. Și oricum este infinit mai ieftin decât dacă aș cumpăra mâncarea gata preparată.
- Raportul cost-timp-plăcere: Nu știu dacă există un asemenea raport, dacă nu există îl inventez eu 😊. Îmi place să îmi prepar singură mâncarea. Indiferent de cât timp am, gătitul nu este o opțiune în mintea mea, ci este ceva de care am nevoie, cum este dușul zilnic sau spălatul pe dinți. Am ezitat să scriu ”obligatoriu”, pentru că acest cuvânt are o conotație negativă, iar mie chiar îmi place să îmi prepar mâncarea. Și când constat că îmi rămân bani și pentru alte activități plăcute sufletului, atunci îmi place și mai mult să gătesc 😊.
Ca o concluzie
Expresia ”Dacă vrei, poți!” stârnește în fiecare dintre noi reacții diferite. Aș zice să stăm un pic să reflectăm la această reacție personală. Ce emoții ne produce? Ce stare, cum ne simțim?
Pentru mine, ”Dacă vrei, poți!” îmi aduce în prim plan organizarea. Pentru alții poate fi neputință, revoltă, hei-rup. Mie îmi spune să mă organizez și să prioritizez acel ceva pe care îl vreau. Poate îmi ia ceva timp să îmi ajustez gândirea și să găsesc întâi motivația, apoi plăcerea în acel ceva.
Nu trebuie să fie perfect ceea ce fac. Nu am știut să fierb un ou până la 30 de ani și nici acum nu sunt vreun master chef. Dar știu să gătesc îndeajuns de bine ca să pun pe masă mâncare gustoasă și sănătoasă pentru familia mea. Și am învățat cum să fac acest lucru cu plăcere și în mod eficient, în timp optim și cu costuri onorabile. Pentru că ”Dacă vrei, poți!” 😊