Cum să ieșim din situații care ne fac rău sau nu ne mai servesc. Cum să facem o schimbare.

De multe ori oamenii rămân mult timp în situații dureroase, epuizante sau care nu îi avantajează. Uneori toată viața. Nu îndrăznesc să facă o schimbare. Acești oameni sunt percepuți ca slabi, proști, leneși sau într-un alt fel negativ. Sunt arătați cu degetul. Sau sunt victimizați: ”Sărăcuța, ce rău o duce! Off, ce bolnav este! Ce ghinion a avut în viață!”

De ce oamenii rămân blocați în situații care le fac rău?

Psihicul uman este reticent la schimbare. Schimbarea poate fi dureroasă și inconfortabilă și poate pune și mai multă presiune pe cineva decât acea situație problematică. Răspunsul la întrebarea de mai sus este complex și implică o combinație de factori psihologici, emoționali și sociali. Să îi luăm pe rând.

1. Zona de confort (chiar și una dureroasă)

Paradoxal, chiar și o situație neplăcută poate deveni o zonă de confort. Oamenii preferă ceea ce le este familiar, chiar dacă este dureros, pentru că necunoscutul este perceput ca fiind și mai amenințător decât ceea ce trăiesc deja. Această familiaritate oferă o iluzie de control și predictibilitate.

• Frica de necunoscut: Cel mai puternic motiv. Ne temem de ce ar putea aduce schimbarea: eșec, regret, pierderea a ceea ce avem (chiar dacă e puțin și nesatisfăcător). Mintea noastră tinde să se concentreze pe potențialele riscuri și greutăți, nu pe beneficii.
• Frica de eșec: ”Ce se întâmplă dacă încerc să schimb ceva și nu reușesc?” Această frică poate fi paralizantă, determinându-ne să rămânem în situația actuală, unde cel puțin știm la ce să ne așteptăm.
• Frica de succes: Uneori, succesul în sine poate fi intimidant. Ne gândim la responsabilitățile noi care pot apărea după ce reușim să ieșim din situația problematică, la modul în care ne va schimba viața și la cum ne vor percepe ceilalți.
• Frica de judecată: Ne temem de ce vor spune sau gândi alții dacă facem o schimbare radicală. Presiunea socială, așteptările familiei sau ale prietenilor pot fi obstacole semnificative.

2. Lipsa resurselor și a energiei

Schimbarea, mai ales cea profundă, necesită energie, resurse și efort. Când ești deja într-o situație dureroasă sau epuizantă, adesea îți lipsește forța necesară pentru a iniția și susține un proces de transformare.

• Epuizare emoțională și fizică: Stresul cronic, durerea și suferința pot drena complet resursele unei persoane, lăsând-o fără energia necesară pentru a planifica și executa o schimbare.
• Lipsa suportului: Fără o rețea de sprijin (familie, prieteni, terapeuți) procesul de schimbare poate părea imposibil.
• Resurse financiare: În anumite situații, schimbarea poate implica costuri financiare, iar lipsa acestora poate fi o barieră reală.

3. Mecanisme psihologice și credințe limitative

Mintea noastră este expertă în a crea mecanisme de apărare și a ne menține în zona de confort, chiar dacă aceasta este toxică.

• Negarea: Refuzul de a recunoaște gravitatea situației sau impactul negativ pe care îl are asupra noastră. „Nu e așa rău”, „Mă descurc eu”, „Alții o duc și mai greu”.
• Rețeaua de beneficii secundare: Chiar și într-o situație dureroasă, pot exista anumite „beneficii” ascunse (de exemplu, compasiunea celorlalți, evitarea responsabilității, familiaritatea). Acestea, deși mici, pot acționa ca niște ancore care te mențin în acea situație.
• Stimă de sine scăzută: Oamenii care nu cred în propria valoare sau în capacitatea lor de a se descurca nu vor iniția schimbări, deoarece se consideră incapabili de succes.
• Lipsa speranței: Când o persoană a încercat să schimbe lucruri în trecut și a eșuat, poate dezvolta o stare de neajutorare învățată, crezând că orice efort este inutil.
• Convingeri limitative: Credințe adânc înrădăcinate despre sine sau despre lume care blochează inițiativa (ex: „Nu merit mai mult”, „Toți bărbații/femeile sunt la fel”, „Nu sunt suficient de bun/bună”).

4. Inerția și rutina

Corpul și mintea umană sunt programate să economisească energie. De aceea, tindem să urmăm tipare și să ne opunem schimbării, preferând confortul rutinei în detrimentul efortului de a învăța ceva nou.

• Rutina: Oferă o senzație de predictibilitate și eficiență. Ieșirea din rutină necesită efort conștient și disconfort, ceea ce este adesea evitat.

• Inerția: Este pur și simplu mai ușor să nu faci nimic, să rămâi pe pilot automat.
• Lipsa unei viziuni clare: Când nu știi exact încotro te îndrepți sau ce vrei să obții, este greu să inițiezi o schimbare.

Ce putem face pentru a ieși din situația dureroasă în care ne aflăm? Care este primul pas? Și care sunt următorii? Acesta este un proces complex, care cere curaj și, mai ales, un fundament solid de siguranță. Nu putem face față incertitudinii și riscului schimbării dacă nu ne simțim, într-un fel sau altul, protejați. Așadar, primul pas este să avem o ”plasă de siguranță”.

Siguranța psihologică ca fundament pentru schimbare

Siguranța psihologică se referă în primul rând la absența amenințării. Este o stare de a te simți protejat, de a nu te simți în pericol. Este o nevoie primară legată de supraviețuire și de protecția față de un potențial rău. Siguranța este un fundament pentru explorare și creștere. O persoană care se simte în siguranță va avea curajul să exploreze lumea, să încerce lucruri noi, știind că are un „cadru de siguranță” la care se poate întoarce. Siguranța permite asumarea de ”riscuri calculate”, așa cum vom vedea mai jos în articol.

Siguranța este nevoia de a fi protejat de rău, în timp ce confortul este dorința de a experimenta plăcere și de a evita disconfortul.

Am vorbit despre deosebirea dintre nevoi și dorințe în acest articol.

Siguranța este fundamentul pe care se construiește confortul, dar și ceea ce ne permite să părăsim zona de confort pentru a face schimbări și pentru a ne dezvolta. Înțelegerea acestor distincții ne ajută să ne evaluăm mai bine nevoile și să luăm decizii care ne servesc bunăstarea pe termen lung.

Cum ne construim fundația de siguranță pentru a putea face schimbarea?

În contextul de față, siguranța nu înseamnă lipsa riscurilor, ci încrederea în propria capacitate de a gestiona riscurile și consecințele lor. Siguranța psihologică ne oferă „permisiunea” de a eșua, de a greși și de a fi vulnerabili, știind că avem un spațiu, un timp și alte elemente de care vom vorbi mai jos (bani, persoane, informații, etc.) unde ne putem refugia dacă avem nevoie. Iată cum putem cultiva siguranța pentru a iniția o schimbare:

1. Validarea emoțiilor:

Să recunoaștem și să acceptăm că situația actuală ne face rău. Aici începe procesul de a ne oferi siguranță. Să nu ne judecăm pentru că ne simțim răniți, frustrați sau blocați. Emoțiile negative sunt un semnal că ceva nu este în regulă și că o schimbare este necesară. Validarea lor este primul pas spre a ne simți în siguranță cu noi înșine.

2. Construirea unui „plan de siguranță”:

Acesta este un pas foarte important. Un plan de siguranță nu trebuie să fie perfect, dar ne ajută să ne simțim pregătiți și reduce din teama de necunoscut. El ar putea include:

Suport social: Identificăm o persoană de încredere (un prieten, un membru al familiei, un terapeut) cu care putem vorbi deschis. Aceasta este „baza de siguranță” la care ne putem întoarce atunci când suntem copleșiți.

Informații și resurse: Cunoașterea este putere. Ne informăm despre pașii pe care trebuie să-i facem.

Resurse practice: Ne asigurăm că avem un minim de resurse care să ne susțină în timpul tranziției. O mică rezervă de bani, o locuință temporară, timp liber, etc.

3. Identificarea „beneficiilor secundare”:

De ce am rămas în acea situație? Poate că ne oferă un anumit grad de stabilitate financiară, o rutină familiară sau un sentiment de control, chiar dacă la suprafață ne provoacă suferință. Conștientizarea acestor beneficii este crucială, deoarece ne ajută să înțelegem ce anume trebuie să înlocuim pentru a ne simți în siguranță în afara situației respective.

4. Pași mici:

Nu trebuie să facem un salt uriaș. Ieșirea din zona de confort este un proces gradual. Începem cu pași mici, care se simt gestionabili și care ne permit să ne testăm limitele. Fiecare pas reușit ne va consolida încrederea și sentimentul de siguranță.

5. Permisiunea de a eșua:

Nu există o rețetă perfectă, iar eșecurile sunt inevitabile. Ne putem oferi siguranța de a eșua, spunându-ne că nu este sfârșitul lumii și că putem învăța din fiecare greșeală. Eșecul nu ne definește, ci ne oferă informații valoroase pentru a ne ajusta cursul.

6. Să fim blânzi cu noi înșine:

O atitudine de compasiune față de sine este una dintre cele mai puternice forme de siguranță psihologică. În loc să ne criticăm pentru situația în care ne aflăm, putem să ne încurajăm, spunându-ne că facem tot ce putem și că merităm să fim fericiți.

Pentru a ieși din zona de confort nu trebuie să eliminăm riscurile, ci să construim un „pod de siguranță” peste ele. Odată ce am validat emoțiile, avem un plan, avem un sistem de suport și suntem pregătiți să acceptăm eventualele eșecuri, vom avea curajul de a face schimbarea necesară pentru a ne găsi liniștea și echilibrul.

**

A rămâne blocați în situații care ne fac rău nu este un semn de slăbiciune, ci mai degrabă o dovadă a modului în care funcționează sistemul nostru intern, proiectat să ne protejeze de necunoscut și de efort. Când înțelegem acest mecanism, putem începe să ne raportăm cu mai multă blândețe la propriile noastre alegeri și la rezistența pe care o simțim în fața schimbării. Acceptarea faptului că avem o predispoziție naturală spre confort ne dă puterea de a trece peste ea.

Prin mici pași, prin conștientizare și prin curajul de a acționa, putem redefini ce înseamnă „siguranță” și ne putem elibera din situațiile care nu ne mai sunt de folos. Să facem o schimbare nu va mai părea așa de greu și de înfricoșător. Pe tine ce te împiedică să ieși din situația dureroasă în care ești acum?

Poza este preluată de pe Pixabay.