Provocările pe care le au oamenii cu boli autoimune sunt multe, de la dureri, alte simptome invizibile, dar supărătoare, până la reducerea capacității de a munci și de a duce o viață considerată ”normală”, până la stigmatizarea socială și profesională. Reziliența nu vindecă boala, dar înarmează o persoană care are o boală autoimună cu instrumentele psihologice necesare pentru a trăi bine în pofida ei.
Ce este reziliența?
Termenul de ”reziliență” provine din fizică și inginerie, unde se referă la capacitatea unui material de a absorbi energie și de a reveni la forma inițială după o deformare. În psihologie, conceptul a fost preluat și adaptat pentru a descrie un proces similar la nivel emoțional și psihic. Reziliența se referă la capacitatea unei persoane de a se adapta și de a se recupera după evenimente dificile sau traumatice. A fi rezilient nu înseamnă a fi insensibil la suferință, ci a avea puterea interioară de a trece prin momente grele, a învăța din ele și a te adapta, revenind la o stare de echilibru.
Experiențele dureroase nu definesc în mod tragic destinul unei persoane. În ciuda suferinței, creierul și psihicul uman au o capacitate uimitoare de a se reface și de a continua să se dezvolte. Cercetările din acest domeniu au arătat că reziliența nu este o trăsătură înnăscută, ci un proces dinamic influențat de mediul social și de relații. Așadar, oricine, la orice vârstă, își poate dezvolta capacitatea de a fi rezilient.
Ce înseamnă reziliența în cazul unui autoimun?
Se poate spune că reziliența este un ”sistem imunitar psihologic”, unde ”anticorpii”, reprezentați de toleranța la pierdere, reglarea emoțională, autocunoașterea și relațiile sănătoase, atacă ”antigenii” reprezentați de traume, durere și suferință. O persoană rezilientă nu ignoră suferința, ci o procesează și o depășește, ieșind mai puternică din experiență.
Toleranța la pierdere
Cei mai mulți dintre noi am fost educați să ținem cu dinții de ceea ce avem: ”Casa mea, jobul meu, banii mei, soțul/soția meu/mea, copilul meu. Sănătatea mea.” Nu am fost educați să știm să pierdem.
Ne place să câștigăm. Egoul nostru se umflă în mod corespunzător când suntem primii, când ne ”iese pasența”, când totul ”merge ca pe roate”. Dar când pierdem ne dezumflăm rapid. Ne demoralizăm, ne vedem ”ultima gâscă din bătătură” sau ne înfuriem pe alții. Alții sunt de vină pentru eșecurile noastre, iar eșecurile sunt total negative, de nesurmontat.
Atunci când avem o boală autoimună, ne pierdem sănătatea, capacitatea de muncă, statutul, rolul nostru în familie și în societate. Toleranța la pierdere se referă la capacitatea de a face față, de a te adapta și de a depăși emoțiile negative asociate cu acea pierdere.
Reglarea emoțională
Reziliența implică capacitatea de a recunoaște, a accepta și a procesa emoțiile dificile fără a le reprima, a da vina pe altcineva sau a fi copleșit. Poți rămâne calm și în același timp să fii furios, anxios, frustrat sau să îți fie frică, fără să lași aceste emoții să preia controlul asupra ta.
Dacă știi să te reglezi emoțional, pierderea suferită prin declanșarea unei boli autoimune nu va mai părea o catastrofă. După ce vei depăși perioada de doliu firească, te vei ridica și vei merge mai departe. Vei înțelege și accepta că ce a fost nu se mai întoarce, iar viața ta continuă în alt fel decât până atunci.
Autocunoașterea
Autocunoașterea este un proces psihologic complex și continuu prin care o persoană ajunge să se înțeleagă pe sine în mod obiectiv și profund. Este o călătorie interioară care conduce la formarea unei imagini de sine realiste și la dezvoltarea personală. Te face mai conștient de modul în care reacționezi în diverse situații, de ce te comporți într-un anumit fel și de impactul pe care îl ai asupra celor din jur.
Prin autocunoaștere îți poți răspunde la întrebări de genul: ”De ce ceilalți se poartă așa cu mine? De ce ei nu mă înțeleg? De ce mi se întâmplă asta? De ce nu mai pot fi ca înainte?” Cunoscându-te pe tine însuți, valorile și credințele tale, gândurile și emoțiile, aptitudinile și limitele tale, vei lua decizii mai bune, vei avea încredere în tine și în forța ta, vei avea autocompasiune și relații mai bune.
Relațiile
După declanșarea unei boli autoimune, suportul reprezentat de relații este important. Dacă ai o bună autocunoaștere și stimă de sine, vei ști cum să te îndepărtezi de oamenii care te mențin în durere și suferință, și să te apropii de oameni care te susțin și îți pun în față o oglindă cât mai clară. Îndepărtează-i pe cei care îți spun că nu poți sau te împing pe căi care nu îți aparțin.
Știu, e greu. Dacă ai început acest proces de curând, pare că rămâi singur, iar cei pe care i-ai îndepărtat îți spun că ești egoist și că nu te mai recunosc. Însă curând vei atrage în jurul tău oameni care îți întind o mână de ajutor fără să îți impună valorile lor, vor sta alături de tine și vor avea inteligența emoțională de a-ți respecta valorile și de a-ți fi un umăr pe care să plângi dacă ai nevoie. Nu îți vor spune să încerci un remediu care la ei a mers, nu îți vor cere să continui să faci pentru ei ceea ce făceai înainte, nu te vor face să te simți mic, neajutorat și insignifiant.
Cele trei secrete ale oamenilor rezilienți
Lucy Hone este expert în reziliență, cercetător și scriitor. Ea este specializată în a-i ajuta pe oameni să facă față momentelor dificile, folosind cercetări științifice și experiența personală. După moartea bruscă a fiicei sale de 12 ani într-un accident de mașină, a folosit cunoștințele sale academice pentru a naviga prin propriul proces de doliu și pentru a-și ajuta familia. Această experiență a redefinit munca sa, combinând cercetarea cu experiența trăită. Este autoarea cărții „Resilient Grieving” (Doliul rezilient) și co-directoare a New Zealand Institute of Wellbeing & Resilience.
Lucy Hone a susținut un discurs TED intitulat „The Three Secrets of Resilient People” (Cele trei secrete ale oamenilor rezilienți), care a fost vizionat de milioane de ori. În acest discurs își spune povestea de viață, cum a trecut prin cea mai mare tragedie pe care un părinte o poate avea, și își expune viziunea sa despre oamenii rezilienți.
Am comprimat cele trei secrete în câteva rânduri. Dorința mea este ca fiecare om cu boli autoimune să ia din aceste rânduri ce are nevoie ca să poată merge mai departe cu noi instrumente pentru o viață bună.
Oamenii rezilienți acceptă suferința ca parte a vieții.
Toți avem parte de durere și suferință de-a lungul vieții. Îmi amintesc cum, în momentele mele cele mai grele, ridicam ochii spre cer și întrebam: ”De ce mi se întâmplă asta? De ce mie?”, și îmi spuneam că este prea greu și nu pot duce. Această atitudine mă menținea în postura de victimă perpetuă, care nu are controlul asupra propriei vieți.
Am întâlnit oameni care, după mulți ani de la un eveniment traumatic, persistă în suferință, nelăsând nicio portiță bucuriei de a intra în viața lor. Nu pot ierta și cei mai mulți dintre ei nici nu încearcă.
Lucy Hone spune, în discursul său, că oamenii rezilienți nu se tot întreabă ”De ce s-a întâmplat asta?”, ci gândesc ”Asta e viața acum, înoți sau te îneci”. Nu ai dreptul la o viață strălucitoare, lipsită de griji, și nu îți alegi tu provocările. Ele vin, iar treaba ta este să le gestionezi.
”Adevărata tragedie este că prea puțini dintre noi par să mai știe asta. Pare că trăim într-o epocă în care avem dreptul la o viață perfectă, în care fotografiile strălucitoare și fericite de pe Instagram sunt norma, când, de fapt, este adevărat exact opusul.”
Oamenii rezilienți pot alege unde le este atenția.
Oamenii rezilienți se concentrează asupra lucrurilor pe care le pot schimba și acceptă cumva pe cele pe care nu le pot schimba. Aceasta este o abilitate vitală pentru reziliență, o abilitate care poate fi învățată.
Suntem atenți la amenințări mai mult decât la bucurie, așa este creierul uman setat. Acum suntem bombardați nonstop cu amenințări adevărate sau false. Oamenii rezilienți nu evită amenințările, ci știu cum să se folosească de ele ca să supraviețuiască.
Știința a demonstrat că a putea schimba focalizarea atenției pentru a include și binele este o strategie cu adevărat puternică. Când treci printr-o perioadă grea, s-ar putea să ai nevoie să ți se amintească sau s-ar putea să ai nevoie să îți dai permisiunea de a te simți recunoscător. Există o mulțime de tehnici care stimulează recunoștința și starea de bine, am scris și eu un articol cu o astfel de tehnică pe care o folosesc de mult timp.
Oamenii rezilienți se întreabă ”Oare ceea ce fac este bine sau este rău pentru mine?”
Acesta este un instrument extrem de puternic pentru a redobândi controlul într-o situație copleșitoare. Întrebându-se constant „Oare ceea ce fac acum mă ajută sau îmi face rău?”, o persoană își mută focusul de la pasivitate la acțiune. Orice acțiune este trecută prin filtrul acestei întrebări: de la acceptarea unei convorbiri telefonice prelungite în care bârfești pe cineva, până la privitul știrilor, scrolatul pe social media, un pahar de vin în plus, zăcutul pe canapea, etc. Dacă te întrebi constant: Asta este bine sau rău pentru mine?, asta te pune în controlul vieții tale și te ajută să iei decizii bune pentru viitor.
Fii bun cu tine. Când ești în suferință, primul lucru pe care ar fi bine să îl înveți este să faci din tine însuți prioritatea numărul unu. De acolo începe vindecarea. Atunci când ești armonizat cu tine, ești armonizat cu întreaga lume.
Concluzie
Martin Seligman, psiholog și autor american de cărți de psihologie pozitivă, spune că răspunsul firesc al oamenilor la tragedii este reziliența, nu trauma. Când ești rezilient, în mijlocul celei mai mari furtuni din viața ta, te vei agăța de ceea ce ți-a rămas bun și trainic, până se calmează vremurile. Reziliența în fața bolii te înarmează cu instrumente puternice pentru o viață plină de sens și bucurie. Așa cum spune Lucy Hone, este posibil să jelești și să trăiești în același timp. Vindecarea este la îndemâna ta, dacă ai o viziune corectă asupra acesteia.