De ce dorim să îi ajutăm pe alții în loc să avem grijă de noi mai întâi?
Atunci când dorim a-i ajuta pe alții în loc să avem grijă de noi, de fapt evităm problemele personale și/sau avem o stimă de sine scăzută. Când preferi, ca femeie, să șmotruiești bucătăria în loc să te epilezi, pui sertarele cu tacâmuri mai presus de tine. În mintea ta nu valorezi mai mult decât polonicul de ciorbă, care sclipește de curățenie, dar tu nu ți-ai mai făcut o tunsoare decentă din deceniul trecut. Atunci normal că toți sunt mai presus de tine pe scara ta de valori și consideri că nevoile tuturor trec înaintea nevoilor tale. Este posibil să nici nu îți cunoști nevoile. Nu, nu din cauza altora, ci pentru că le eviți, risipindu-te în afară.
Când eram mai tânără și aveam dureri, nici nu concepeam ”să nu îmi fac datoria”. Nu conta că eu abia mă mișcam, trăgeam de mine până chiar nu mă mai puteam mișca. Abia atunci îmi puteam justifica inactivitatea, și chiar și atunci zăceam pentru scurtă vreme, nu îmi dădeam voie să stau prea mult. Încă nu m-am dezbărat de obiceiul să mă mustru singură în minte că stau. Acest obicei este bine înfipt în Ființa mea de șiruri întregi de antecesori care au muncit până la epuizare.
Nu am pe nimeni în jur care să se uite urât sau să mă mustre. Nu am nevoie să mă justific în fața nimănui. Și totuși, există o persoană care încă se uită chiorâș la mine când stau: Eu.
Îmi amintesc o întâmplare de acum vreo 15 ani. Terminasem de pregătit cina și, în așteptarea soțului meu, m-am așezat la calculator să joc un Solitaire. Când l-am văzut pe fereastră că vine, am închis repede jocul și am sărit în picioare. Nu am fost îndeajuns de rapidă și el m-a văzut. M-a întrebat foarte mirat de ce am făcut asta? El niciodată nu mi-a zis să fac ceva, dacă vreau fac, dacă nu, nu. Nu am știut să îi răspund la întrebare. Cred că femeile muncite și ascultătoare de soți din familia mea de origine au acționat atunci prin mine.
”Nu ai voie să stai! Dacă stai, îți stă norocul!”
Noi, femeile, avem nevoie să stăm. Avem nevoie să ne odihnim, să ne îngrijim și să ne simțim frumoase. Avem nevoie să ne încărcăm de energie pentru a da familiei noastre tot ce avem noi mai bun. Când ne îmbolnăvim, energia noastră este și așa puțină, avem nevoie de și mai multă odihnă. Cum îi putem ajuta pe alții din această stare de epuizare? Când suntem extenuate, devenim plângăcioase, arțăgoase, furioase, ne luăm de orice amănunt și ne certăm soțul și copiii.
Femeile sunt inima casei. De la noi pornește iubirea și armonia. Dar pentru asta trebuie să cultivăm iubirea și armonia în inimile noastre, prin odihnă, lucruri și fapte frumoase.
Când sunt odihnită, mâncarea îmi iese foarte gustoasă. Gătesc cu plăcere și în tihnă. Mi-am făcut o bucătărie frumoasă, bine luminată, împărțită ergonomic, în care mi-e mai mare dragul să intru. Când mă simt devitalizată, fac o baie fierbinte cu sare și parfumată cu lavandă. Îmi face plăcere să ies cu prietenele în oraș, să mâncăm împreună, să pălăvrăgim, să râdem și să ne plimbăm. O dată sau de două ori pe an, plec singură câteva zile, să ”îmi defragmentez hardul”, cum glumesc eu. Mă desprind de soțul meu și de toate activitățile cotidiene, în afară de scris. Fac toate aceste lucruri pentru mine, dar și pentru a putea dărui lumii din bucuria mea de viață.
Lasă-i pe alții să facă lucruri pentru tine
Poate veți spune: Dar alții nu fac nimic pentru mine! Le-ați permis să facă? Sau le-ați căutat nod în papură, iritându-i cu pretențiile și perfecționismul vostru?
Am o prietenă care se plânge de soțul ei: că nu face, că nu drege… În dimineața aniversării ei de 40 de ani eram la ea acasă. Soțul ei s-a trezit primul (ceea ce nu face de obicei), a făcut cafeaua (ceea ce nu face de obicei), a rupt o floare din curte și a așteptat-o să se trezească. Ea s-a trezit, s-a dus la bucătărie și a început să bombăne (cum face de obicei). Nici nu a observat cafeaua proaspătă și floarea de pe masă. I-am dat un cot și am îndemnat-o să spună ceva frumos despre gestul soțului. Era felul lui de a-i ura ”La mulți ani”. Ea a continuat să bombăne: ”Păi ce, doar atât? Și pentru asta să îl iert de anii întregi de…?” Nu, nu trebuie decât să te bucuri de moment. Ce a fost, a fost, iar ce va fi nu se știe.
Învață să delegi sarcinile
Într-o familie armonioasă, fiecare membru are sarcinile sale specifice, în funcție de vârstă, de cât de ocupat este, de anumite afecțiuni medicale și de plăcerea cu care poate îndeplini acele sarcini (poate unuia îi place să gătească, altuia să meargă la cumpărături).
Felul în care aceste sarcini pot fi îndeplinite se poate modifica, poate fluctua, în funcție de diferiți factori. Dacă tu, ca femeie, ești în perioada delicată a lunii, ai un puseu de boală autoimună, sau programare la coafor, unele sarcini pot fi preluate de alt membru al familiei. Eu numesc aceste momente ”momente de avarie”. Adică dacă eu nu mă simt bine și nu pot găti, nu îi voi cere soțului meu (care nu știe nici să fiarbă un ou) să facă ciorbă de perișoare sau budincă de dovleac. O jumătate de pui la cuptor cu un castronel de sauerkraut din borcanul aflat în frigider ne scoate pe amândoi din problemă.
Dacă toată lumea era obișnuită să faci tu totul în casă, iar tu ai înțeles în sfârșit că ai nevoie de mai mult timp și odihnă, va trebui să înveți să comunici nevoile tale membrilor familiei. Schimbarea obiceiurilor și a dinamicii familiale necesită timp și răbdare. Nu te aștepta la rezultate imediate. Persistența și comunicarea deschisă sunt cheia succesului. Dacă ai probleme în a delega sarcinile, ar putea fi util să consulți un terapeut familial.
*
”Când abia te poți ține pe picioare, cum îi poți ajuta pe alții?” Vindecă-te pe tine întâi: de perfecționism, de evitarea propriei persoane, de bârfă, de comparat cu alții. Crește-ți stima de sine și autocompasiunea. Cultivă în tine ce mori de nerăbdare să dai altora, ca să ai ce oferi. Știu că e greu, dar ai în față o oglindă care te ajută, și anume: Când te surprinzi că vrei să dai un sfat sau un ajutor altora, sau că invidiezi (sau bârfești) pe cineva pentru ce are, conștientizează că tu ai nevoie de acel lucru, într-un fel sau altul.
Când cineva îți oferă ceva și tu refuzi sau zici că nu e de ajuns, conștientizează că de fapt în sinea ta crezi că nu meriți. Când vrei să faci totul perfect cu mâna ta, gândește-te de ce nu îți dai voie să te mulțumești cu mai puțin sau să delegi sarcinile și astfel să îți dai timp să te odihnești. Doar așa poți fi o Ființă mai bună, o femeie fericită, o mamă răbdătoare și implicată, și un om mai sănătos.
Cum îi poți ajuta pe alții? Ajută-te pe tine mai întâi.