Legătura dintre stima de sine și respectul de sine


Distribuie

Deoarece ne aflăm în  cadrul Lunii de Conștientizare a Sănătății Mintale, am simțit că este momentul ideal pentru a scrie despre un aspect invizibil, dar vital pentru echilibrul nostru interior: respectul de sine. Sănătatea mintală nu înseamnă doar absența unei suferințe psihice, ci și felul în care ne raportăm la noi înșine în viața de zi cu zi, felul în care ne gestionăm gândurile, emoțiile și, mai ales, felul în care ne prețuim atunci când trecem prin încercări.

În contextul redefinirii și rafinării înțelegerii valorilor, mi-a devenit foarte clar că libertatea, respectul și demnitatea sunt pilonii mei de susținere. Valorile personale sunt ca o busolă interioară care mă ghidează spre bucuria de a trăi. De când mi-am clarificat ce este cu adevărat important pentru mine, viața curge mai lin și mai plină de sens. Privesc realitatea în față, nu mai confund dorințele cu nevoile și nu mă mai rătăcesc printre așteptările altora. Am învățat să îmi definesc limitele și să mi le susțin.

Despre libertate, așa cum o înțeleg eu, am scris pe îndelete în acest articol.

Iar în articolul de față, în acord cu această lună a reflecției și a grijii față de minte și suflet, vreau să vorbim despre respect.

 

Stimă de sine sau respect de sine?

Există o diferență importantă între stima de sine și respectul de sine, chiar dacă adesea le punem în același coș.

Stima de sine este legată de competență, este despre ceea ce faci și cât de bun te simți în rolurile tale (la job, în familie, ca profesionist). Ea se hrănește din validări exterioare, succese și realizări.

Respectul de sine este legat de demnitate, este despre cine ești în momentele tale de vulnerabilitate. Este tratamentul pe care ți-l oferi ție atunci când nimeni nu te vede și, mai ales, atunci când greșești.

Poți avea o stimă de sine uriașă, să fii convins că ești un profesionist impecabil, dar un respect de sine la pământ, acceptând să fii tratat în mod toxic, ignorându-ți corpul sau încălcându-ți flagrant propriile principii pentru a le face pe plac altora.

Când respectul de sine este sănătos, valoarea ta ca ființă umană rămâne intactă chiar și în fața unui eșec. Nu mai simți nevoia să îți negociezi starea de bine pentru un gram de succes sau de atenție.

 

Drumul meu: de la ”defectă” la demnă de respect

Mie mi-a luat mult timp să mă pot privi în oglindă cu respect. Ani la rând, nu mă consideram demnă de așa ceva. Mă vedeam defectă, greșită, mereu în plus, iar acțiunile mele reflectau exact această convingere. Chiar atunci când ceilalți mă lăudau și îmi spuneau că sunt inteligentă sau că fac lucruri minunate, ridicam din umeri cu neîncredere: ”Eh, zic și ei așa, din politețe”.

Faptul că m-am îmbolnăvit a venit, în mintea mea de atunci, ca o confirmare absolută: ”Vezi? Chiar ești defectă”.

În scenariul pe care mi-l construisem în minte și pe care l-am transformat în realitate, ceilalți erau întotdeauna mai buni, mai capabili, iar eu doar îi încurcam. Din această postură de inferioritate, am început să fac compromisuri. Nu puteam să spun ”NU”, dar nici nu făceam cu plăcere ceea ce mi se cerea. Foloseam, în mod inconștient, serviciile făcute pentru alții ca pe un troc: le ofeream disponibilitatea mea totală, sperând că la schimb voi primi respectul pe care eu nu mi-l acordam.

Lipsa respectului de sine s-a tradus rapid într-o formă subtilă de pedepsire a propriului corp. Munceam până la epuizare totală, ignorând semnalele de alarmă ale organismului, nu mă hrăneam cum trebuie, amânam vizitele la medic și neglijam acele mici ritualuri de îngrijire care îi spun corpului ”contezi”. Pur și simplu, nu existam pe propria mea listă de priorități.

Primul pas spre vindecare a fost conștientizarea: am înțeles că nu eram defectă, ci doar mă simțeam defectă din cauza unor tipare vechi, acumulate în copilărie și consolidate de o autocritică feroce.

 

Un râu învolburat: cum se învață grija de sine

Drumul meu către respectul de sine a fost lung și anevoios și continuă și în ziua de astăzi. La început, nici nu știam ce am nevoie să îmi ofer. Nu îmi cunoșteam nevoile, nu știam să îmi manifest în mod firesc emoțiile și nu știam să mă bucur de ceea ce îmi oferă viața în mod necondiționat.

Când am început să îmi acord pauze pentru a nu mai ajunge la epuizare, mă loveam de o vinovăție cruntă: ”Încă n-am căzut din picioare, de ce stau?”. Când încercam să mă răsfăț cu o baie caldă și parfumată, mintea îmi reproșa că pierd vremea și consum apa degeaba, în loc să fac un duș rapid și să trec înapoi la treabă.

Orice act de bunătate față de mine părea inutil și inadecvat. Și astăzi mai am momente în care se activează acea vinovăție veche, dar acum fac un efort conștient să o recunosc, să o las să treacă și să mă bucur de moment.

 

Corpul nu minte: respectul de sine și bolile autoimune

Scriu toate aceste lucruri pentru că știu că mulți dintre voi, cei care mă citiți și treceți prin experiența unei boli autoimune, vă confruntați cu aceleași frământări. Relația cu propriul corp devine extrem de tensionată atunci când apare boala, iar lipsa respectului de sine poate funcționa ca un combustibil ascuns pentru inflamație și episoadele de acutizare a bolii.

Când nu te respecți, boala autoimună poate deveni mai greu de gestionat din punct de vedere fizic, prin comportamente zilnice care par inofensive, dar sunt distructive:

Ignorarea limitelor biologice:

Când corpul îți cere odihnă în timpul unui puseu, dar respectul de sine e scăzut, alegi să ”tragi de tine” ca să nu dezamăgești la job sau acasă. Corpul percepe asta ca pe un atac direct, crescând nivelul de stres și reactivitatea sistemului imunitar.

Amânarea propriei stări de bine:

Să pui nevoile tuturor mai presus de tratamentul, alimentația sau somnul tău înseamnă să-i transmiți organismului mesajul că el nu este o prioritate. Un corp care se simte neglijat va striga mai tare, prin durere și oboseală cronică.

Acceptarea mediilor sau relațiilor stresante:

Lipsa respectului de sine te face să rămâi în contexte tensionate, acceptând un tratament nepotrivit de la cei din jur. Acest stres emoțional constant menține sistemul nervos în alertă maximă (starea de ”luptă sau fugă”), un mediu ideal pentru activarea autoimunității.

**

Respectul nu este ceva ce trebuie să cerșim sau să demonstrăm cu pumnul în piept. Când începi să te respecți cu adevărat, comportamentul celor din jur nu te mai definește. Știi ce meriți și îți acorzi singur acea demnitate.

De asemenea, înveți să privești lumea de pe un picior de egalitate. Nu mai respecți un medic, un profesor sau un părinte plasându-te în inferioritate, și nici nu mai privești pe nimeni de sus. Nu ”datorezi” nimănui respect pentru că este mai în vârstă sau are o funcție, ci pentru că este o Ființă și totul în jur merită respect. Inclusiv cei mai slabi decât noi, precum și propria persoană.

 

Încheiere

Vă mulțumesc pentru interesul acordat conținutului creat de mine! Fiecare text sau postare pe care o scriu are ca scop binele pe care îl pot aduce în lume.

Multă vreme am crezut că experiența mea cu boala, cu alimentația și cu transformarea interioară nu are nicio valoare pentru ceilalți, o altă capcană a lipsei stimei de sine. Însă în momentul în care am văzut cât de mult mă ajută pe mine tot acest proces de învățare și acceptare, am înțeles că vulnerabilitatea mea poate fi o oglindă utilă și pentru voi. Feedback-ul vostru este dovada că suntem pe drumul cel bun.

Vă mulțumesc!

Imaginea este creată cu AI.