Mulți ani m-am lăsat purtată de viață, ca o frunză aruncată de vânt când sus, când jos. Eram mulțumită în rarele zile în care lucrurile păreau că merg bine, și eram disperată sau disociată în perioadele când viața era aspră cu mine. Gândeam: ”Ce pot să fac? Viața este grea, nu mă pot împotrivi”. Alte persoane luau decizii în locul meu, nu pentru că erau ”răi”, ”toxici” sau ”manipulatori”, ci pentru că eu îi lăsam. Habar nu aveam cine sunt eu, care îmi sunt valorile și limitele între care mă simt confortabil, așa că totul pentru mine se simțea inconfortabil. Viața era inconfortabilă, și credeam că alții mai deștepți decât mine vor face alegeri mai bune decât aș face-o eu, atunci când era vorba despre lucruri care mă priveau.
În acei ani, îmi doream cu disperare ca lucrurile să se așeze minunat, singure, fără ca eu să intervin sau să depun vreun efort. Să intervină altcineva, Dumnezeu, un Făt-Frumos, un guru, un miracol, ceva, ca eu să pot duce o viață frumoasă și îmbelșugată și să fiu sănătoasă și fericită. Eram un copil într-un corp de adult, care crede în basme cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Asta până într-o zi când, într-un moment de introspecție, în care mi-a venit în minte proverbul: ”Fă-mă, mamă, cu noroc, și poți să m-arunci și-n foc”, m-am gândit că eu nu îmi doresc noroc, ci mi-aș fi dorit ca mama să îmi dea ca superputere capacitatea de a face alegeri bune. Și am avut o revelație: îmi doresc să fac alegeri bune nu pentru că nu știu să fac alegeri, ci pentru că nu am suficientă încredere în mine ca să fac alegeri. Că nu am încredere în mine pentru că nu mă cunosc, și nu mă cunosc pentru că eu cred despre mine că nu am valoare, iar dacă aș încerca să mă cunosc, aș afla cât sunt de insignifiantă. Uau, asta da revelație!
Cineva trebuie să ia deciziile pentru tine, dacă nu ești tu, vor fi alții
Cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă de luarea deciziilor, începe să se dezvolte încă din primii ani de viață, însă dezvoltarea este completă abia undeva între 25 și 30 de ani. Atunci începe maturitatea biologică și până atunci învățăm în mod natural cum să ne controlăm impulsurile și să facem alegeri. Aceste capacități ale noastre sunt modelate de factori genetici și de mediu, precum și de experiențele de viață. Adică învățăm viața noastră viitoare ghidați de cei care ne sunt în preajmă: părinții, bunicii, frații mai mari, educatorii, etc.
”Nu poți progresa dacă nu iei decizii”. Este un citat din Jim Rohn, un autor motivațional și în același timp, mentorul lui Tony Robbins. Progresul nu înseamnă pasivitate, ci este un proces activ, iar luarea deciziilor este parte a acestui proces, și încă una importantă. Când oamenii ating maturitatea și au creierul complet format, nu au nicio scuză dacă lasă deciziile propriilor vieți în mâinile altora. Când am înțeles acest lucru, am făcut un pas înainte în a-mi lua propriile decizii, mai bune sau mai puțin bune, nu conta. Important era că începusem să fiu prezentă în viața mea.
Uneori avem de ales doar dintre opțiuni proaste
Unii oameni vor ca drumul vieții să le fie lin și alegerile ușoare sau inexistente. Să aibă de ales între un ”bine” și un ”rău” evidente, iar ei să aleagă natural și fără efort binele. Fără supărare, dar acestea sunt dorințele unui copil care încă mai crede în povești. În realitate, fiecare opțiune vine cu avantajele și dezavantajele sale. Oricât de dezavantajoase par opțiunile, este necesar să alegem. Putem alege varianta cu consecințele cele mai avantajoase pe termen lung, sau putem face un compromis, pentru a minimiza pagubele. Ne putem sfătui cu prietenii, familia sau un consilier. Sau, așa cum vom vedea în continuare, ne putem folosi de intuiție.
Oricare ar fi alegerea, ar trebui să ne asumăm responsabilitatea pentru consecințele ei. Acest lucru ne va ajuta să învățăm din experiență și să ne dezvoltăm. În cele din urmă, fiecare decizie este o oportunitate de a învăța și de a crește. Chiar și alegerile proaste pot duce la rezultate pozitive neașteptate.
Shit happens, deal with it
Când viața te lovește greu, nu face alegeri majore. Dă-ți voie să plângi, să treci prin doliu și să îți limpezești mintea, și abia apoi ia decizia asupra direcției în care ți se va îndrepta viața.
Când a murit mama, eram deja într-o perioadă pe care aș putea-o numi ”de schimbare de direcție”. Mă mutasem de la bloc la casă, abia intrasem într-o relație, eram într-un continuu puseu inflamator, mama tot intra și ieșea din spitale. Totul mi se părea foarte greu, iar moartea ei m-a aruncat într-o depresie profundă. Nu eram capabilă nici să îmi aleg hainele dimineața, ce hotărâri aș fi putut lua pentru viața mea din acea stare?
Am avut nevoie de o perioadă lungă de doliu, în care am trecut de la negare la furie și disperare, și apoi acceptare. Toată Ființa mea s-a resetat în acea perioadă. După ce am depășit doliul, am observat că nu îmi mai doresc multe lucruri pe care mi le doream înainte, și am început să explorez viața în alt fel. Am făcut cunoștință cu intuiția mea, ghidată de instinctul de supraviețuire, așa cum veți vedea în capitolul următor.
Ce-ți veni?
De multe ori am refuzat cu încăpățânare să urmez un curs care părea favorabil pentru mine. Sau, dimpotrivă, am ales să merg împotriva curentului, să fiu un fel de Gică Contra. Oamenii din jur încercau să mă convingă să fac altfel sau mă priveau dezaprobator sau condescendent. Dar eu mă țineam cu dinții de opțiunea aleasă. Îmi urmam instinctul sau intuiția.
Oamenii tind să creadă că instinctul și intuiția sunt același lucru, dar nu este adevărat. În timp ce instinctul este un comportament înnăscut, automat și inconștient și este puternic legat de supraviețuire, intuiția este o „senzație” sau un „sentiment” interior care ne ghidează în luarea deciziilor, și este bazată pe experiență și percepție. În timp ce instinctul este rigid și inflexibil și se manifestă prin reacții automate, intuiția este o formă de cunoaștere subconștientă subtilă și flexibilă.
Este bine să cunoaștem diferențele dintre instinct și intuiție, pentru a ne folosi de amândouă. De exemplu, atunci când, mergând prin parc seara, intuiția mi-a spus că cei doi indivizi care se apropiau de mine sunt periculoși, am folosit instinctul pentru a mă îndepărta de ei și a găsi cel mai sigur mod pentru a face asta.
Am învățat că cele două instrumente invizibile și inconștiente îmi sunt de mare ajutor pentru a face alegeri. La început, refuzam să le ascult, pentru că mergeam în minte, iar mintea mă întreba și ea, la fel ca cei din jurul meu, ”ce-ți veni?!”. Mă frământam mult timp, divizată între mintea conștientă și cunoașterea subconștientă, incapabilă să fac o alegere. Experiența m-a învățat că instinctul și intuiția există și ar fi bine să le ascult.
Fii flexibil
Dacă ai făcut o alegere, fii în acea alegere cu toată mintea și inima. Nu te gândi: ”dar dacă alegeam cealaltă opțiune?” Asta nu te va ajuta, ci dimpotrivă, te va împiedica să îți pui toată energia în acea opțiune pe care ai ales-o. Mergi pe drumul ales ca și cum nici nu ai fi avut alte opțiuni.
Însă, dacă după ce parcurgi ceva drum din opțiunea aleasă, observi că acea opțiune nu îți servește, te poți opri. Nu lăsa orgoliul sau frica de necunoscut să te facă inflexibil. Te poți răzgândi și poți face altă alegere, nu din opțiunile inițiale, ci din acelea pe care le ai în acel moment. Dacă ai mers un timp cu o opțiune, acum ai o nouă experiență de viață, deci opțiunile sunt diferite.
Nu merge în extreme
Există oameni care văd viața doar în alb și negru, nu pot percepe nuanțele de gri. Pentru ei nu există decât oameni buni și oameni răi, dreptate sau nedreptate, adevăr și minciună (doar adevărul și minciuna percepute de ei), bine și rău. Acești oameni sunt foarte ușor de amăgit și dezamăgit, și sunt mereu într-un rollercoaster emoțional, inflexibili și nu pot purta o discuție cu o persoană care nu este de acord cu ei.
Ce fel de alegeri pot face acești oameni? Pentru ei este foarte simplu: ”Faci ca mine sau te cari”. Mai greu este pentru cei din jurul lor, care sunt obligați să facă ceva ce nu vor, să se ascundă sau… să se care.
Și dacă nu alegi, este tot o alegere
Această afirmație poate părea paradoxală la prima vedere, dar ea subliniază un aspect important al naturii deciziilor și al consecințelor lor. Chiar și atunci când evităm să luăm o decizie, situația va evolua în continuare, iar această evoluție va avea consecințe. A nu alege este echivalent cu a permite altor factori, altor oameni sau pur și simplu întâmplării să decidă pentru noi.
Nehotărârea poate duce la pierderea unor oportunități valoroase. Prin amânarea unei decizii, riscăm să ratăm momente cruciale sau să lăsăm pe alții să ne ia fața. Uneori, evităm deciziile pentru a nu ne asuma responsabilitatea pentru consecințe. Însă, chiar și în acest caz, suntem responsabili pentru inacțiunea noastră și pentru rezultatele acesteia.
Așa cum am văzut, a nu alege poate duce la stagnare și la lipsa progresului. Atunci când nu ne asumăm riscuri și nu luăm decizii, rămânem blocați în zona de confort și nu ne atingem potențialul maxim.
Alege cu mintea, după ce vezi ce zice inima
Emoțiile ne pot influența judecata și comportamentul. De aceea, ”să alegi cu inima” nu este cel mai bun lucru. Deciziile luate cu inima sunt impulsive și iraționale. Ar trebui să lăsăm emoția să treacă și abia apoi să luăm o decizie, după ce am înțeles ce a vrut acea emoție să ne spună despre noi și după ce am integrat-o. Oamenii înțelepți întotdeauna iau o pauză înainte de a face o alegere importantă. Nu se lasă influențați de emoții, nici nu le ignoră, dar nici nu supra-analizează opțiunile. Emoția îi ghidează, nu le dictează ce opțiune să aleagă.
Nu este un motiv de mândrie pentru mine, dar înainte reacționam ca un arc atunci când îmi erau stârnite emoții puternice. Mai târziu regretam ceea ce spuneam sau făceam din mânie, orgoliu, frustrare sau chiar entuziasm. Nu pot spune că am corectat total acest fapt, încă lucrez. Am învățat să recunosc emoția, să o accept și să o analizez.
Am scris despre asta în acest articol.
Cu cât mai multe opțiuni, cu atât mai grea este alegerea
Am o verișoară care în tinerețe era foarte frumoasă. Era curtată de foarte mulți băieți, din toate categoriile. Când a venit timpul să se mărite, l-a ales pe acela care i-a făcut viața un iad, până a murit. Era înalt, frumos și cu ochi albaștri, dar cu sufletul negru. Întotdeauna m-am gândit oare ce a făcut-o să aleagă cea mai proastă opțiune posibilă din multitudinea de opțiuni.
”Să înveți să alegi este greu. Să înveți să alegi bine este mai greu. Și să înveți să alegi bine într-o lume cu posibilități nelimitate este și mai greu, poate prea greu”. Așa spune Barry Schwartz în cartea sa ”Paradoxul alegerii – De ce mai mult este mai puțin”. Deși să ai mai multe opțiuni poate părea un lucru bun, în realitate prea multe opțiuni sunt copleșitoare. Analizarea acestor opțiuni ne cere un efort mental considerabil, timp și energie, iar indecizia ne poate face stresați și anxioși, făcându-ne să alegem chiar mai prost decât dacă am fi avut doar două opțiuni și lăsându-ne extenuați și cu ideea că ”sigur puteam alege mai bine”. Și de cele mai multe ori așa este.
**
Acum mă bucur de fiecare dată când sunt pusă în fața opțiunilor, și nu în fața faptului împlinit. Mă bucur că sunt un adult care poate face alegeri pentru el însuși. Uneori simt că nu îmi este ușor să aleg și mai las alegerea la voia destinului, dar, așa cum am spus, a nu alege este tot o alegere. Sunt conștientă că fac alegeri în fiecare zi, fiecare oră și fiecare minut. Alegeri mai importante sau mai puțin importante. Mă observ și văd când mă duc în copilul din mine, care așteaptă să se întâmple un miracol, în loc să își asume responsabilitatea propriilor alegeri. Mă iert pentru asta.