Atunci când am învățat ramura astrologiei numită „astrologie orară”, adică „astrologia întrebărilor”, profesorul ne-a spus că partea cea mai importantă în aflarea răspunsului este felul cum pui întrebarea. Dacă pui întrebarea corect, răspunsul se află chiar acolo, în interiorul întrebării. Ceea ce spunea mi s-a părut uimitor, dar nu am înțeles prea bine ce vrea să spună. Nu știam să pun întrebări. Întrebam și eu, ca toată lumea, „Voi lua acest examen?”, „Cum va decurge această relație?”, „Unde mi-am pierdut cheile?”, ”De ce mi se întâmplă asta?”, etc.
În timp, am învățat să pun întrebări. Acum foarte rar mai deschid o hartă orară. Nu mai am nevoie. Am răspunsul în momentul în care pun întrebarea. Poate că îmi ia ceva timp să caut întrebarea corectă, dar această căutare mă duce în adâncul minții, unde se află și răspunsul.
„De ce este viața nedreaptă?” este o întrebare pusă foarte prost
Dacă pui această întrebare, premisa de la care pornești este greșită. Această premisă este subiectivă, punctul tău de vedere. Tu crezi că viața este nedreaptă, iar cel căruia îi pui întrebarea poate nu crede asta. El poate crede opusul, că viața este dreaptă, sau poate poziționa viața în locul ei corect, adică neutră din acest punct de vedere. Deja se creează o disonanță, iar întrebarea cade pe planul doi. Ceea ce înseamnă că nu își va găsi un răspuns.
Dacă pui această întrebare, întreabă-te întâi de ce crezi tu că viața este nedreaptă. Probabil că ai avut niște așteptări care nu ți-au fost îndeplinite. Adică te-ai amăgit cu ceva și „ai fost dezamăgit”. Sau poate aveai o viață percepută de tine ca mulțumitoare și ceva neașteptat s-a întâmplat și această mulțumire ți-a fost luată. Sau ești de mult timp într-un context de viață neplăcut, nu știi cum să ieși de acolo și cauți vinovați. Sau poate te uiți la știri și vezi nenorocirile prezentate acolo. Crezi că vinovată pentru ce se întâmplă este viața, care este „nedreaptă”.
De fapt, tu nu vrei să știi de ce viața este nedreaptă în general, ci vrei să afli cum să ieși din acel context punctual. Sau cauți un vinovat. Sau simpatie. Sau milă. Întrebarea ai pus-o ca un preambul, ca un pretext ca să te exonerezi pe tine de orice responsabilitate. „Vezi? Nu eu trebuie să fac ceva să rezolv! Viața este nedreaptă, așa că nu mai are rost nici măcar să încerc!”
Treaba vieții nu este să fie dreaptă sau nedreaptă. Este ca și cum ai întreba de ce este viața albastră cu dungi verzi. Viața doar este, și fiecare o trăiește în felul său. Este ca și cum ai întreba: „De ce este lumea rea?” sau „De ce toți bărbații sunt porci?”. Nu cauți un răspuns, cauți o confirmare a prejudecăților tale.
*
Are întrebarea: „De ce este viața nedreaptă?” un răspuns? Nu are. Și atunci de ce îți bați capul cu o întrebare fără răspuns? Cauți un răspuns la o întrebare pusă incorect. Un răspuns la o întrebare incorectă nu poate fi altfel decât incorect, ceea ce îți aduce doar dezavantaje. Dacă ai înțeles asta, poți merge mai departe. Poți căuta întrebarea corectă la care să capeți un răspuns corect.
Învață să pui întrebările corect
Dacă faci asta, vei avea și răspunsul corect.
Întrebările care încep cu ”de ce?” rar pot avea răspunsul corect. Pentru că de obicei aceste întrebări sunt puse pentru a căuta vinovați pentru eșec și a ne exonera pe noi de responsabilitate. „De ce este viața nedreaptă?” ne scoate automat pe noi din ecuația vieții. Ne pune în postura de neajutorați, nedreptățiți, care caută ajutor în altă parte decât la propria persoană. Viața este ceva exterior, care ”ni se întâmplă”, ceva care nu ține de noi. ”Ce pot eu face dacă viața este nedreaptă? Orice aș încerca, nimic nu va merge, așa că doar stau și mă întreb de ce”.
În caz de criză, nu întreba ”de ce?”, ci începe întrebarea cu ”ce?” sau ”cum?”. ”Ce pot face în această situație?”, ”Cum pot eu acționa pentru a rezolva?”, ”O pot rezolva?”, ”O pot rezolva singur?”, ”O pot rezolva cu ajutor?”, ”O pot/nu o pot rezolva acum?”, ”Nu o pot rezolva și atunci cum mă pot adapta la ea?”, ”Este nevoie să renunț la a o rezolva?”. Pune întrebări punctuale, care să implice răspunsuri ce țin de tine, ceva ce poți tu face.
Dacă este vorba despre o întrebare relațională, întrebarea ”De ce se poartă X în felul acesta (cu mine)?” răspunsul este clar, dar incomod: pentru că asta îi transmiți. Unii ar zice: pentru că îi dai voie. Dar asta implică o vină, a ta, iar vinovăția este tare păcătoasă: nu te lasă să ieși din acea situație, ci te poartă pe un drum sinuos, un labirint care rar duce către ieșire. Nu ești vinovat, ești responsabil de viața ta. Nici în acest caz, întrebarea care începe cu ”de ce?” nu are răspuns. Întreabă: ”Ce i-am transmis eu lui X de i-a declanșat un asemenea răspuns?”, ”Cum îmi pot ajusta comportamentul față de X ca să capăt un răspuns mulțumitor?”, ”Ce să fac EU în această situație?”.
*
Nu am mai ridicat demult o hartă orară, cu ajutorul ”astrologiei întrebărilor”, ca să capăt un răspuns. Am învățat să pun întrebări care conțin în interiorul lor răspunsul. Și am mai învățat să nu pun întrebări atunci când sunt bulversată emoțional. Emoția nu ne-a fost dată să căpătăm răspunsuri, ci să integrăm experiența pentru a învăța din ea. Atunci când absorbim informații, emoția ne face să le reținem, dar nu ne oferă răspunsuri.
De exemplu, reținem cel mai bine informațiile care apelează la emoție: frică, empatie, revoltă, ură, milă, compasiune… Nu vom reține ceva ce ne este indiferent. Dar răspunsurile căpătate prin emoție sunt false, pentru că ocolesc intelectul și gândirea critică.
Vom reține o știre care ne spune cu litere de-o șchioapă că o fetiță a fost omorâtă cu bestialitate, pentru că apelează la emoție. Poate că avem și noi o fetiță, poate că ne este milă de părinții acelei fetițe, poate că durerea percepută rezonează cu durerea din sufletul nostru… Dar acea știre nu ne oferă niciun răspuns. Nu ne răspunde la întrebarea dacă cumva fetița noastră este în pericol, dacă noi vom suferi o pierdere, dacă sunt mulți sau puțini cei care atacă fetițe… Nu ne spune nimic, doar ne declanșează o emoție puternică, din care nu putem învăța decât să ne fie frică. O emoție care ne poate ține departe de adevărata întrebare, acea întrebare care ne poate oferi un răspuns adevărat.
*
”De ce este viața nedreaptă?” este o întrebare greșită pornită din emoție, care nu poate avea un răspuns corect. Lasă emoția să se disipeze și absoarbe experiența. Apoi vezi, punctual, ce vrei să afli de fapt și ce poți tu face pentru a rezolva situația care te preocupă. Schimbă-ți percepția asupra vieții, nu o mai împovăra cu responsabilități ce îți aparțin ție, și din această nouă paradigmă, vei căpăta un răspuns.