Într-o dimineață m-am trezit cu ideea că voi petrece toată ziua hărnicindu-mă prin casă. Spălat, aspirat, ordonat și schimbat pământul în cele 30 de ghivece cu mușcate.
Am pus mașina de spălat să își facă treaba în timp ce am pregătit și am mâncat micul dejun. Apoi am întins rufele și am pus aspiratorul roboțel la treabă, în timp ce eu ștergeam praful. Totul mergea ca uns, până când roboțelul s-a blocat sub o noptieră. Eu, ființă caritabilă cum mă știți, am dat fuga să îl ajut. Iar singura idee pe care am avut-o pe moment (nefericită, după cum se va vedea) a fost să ridic noptiera. Zis și… nefăcut, pentru că atunci când am încercat să îmi pun ideea în practică, o vertebră lombară a protestat zgomotos.
Am gemut și am căzut în genunchi, lângă noptieră. În contradicție cu ceea ce predic de obicei, nu m-am pus pe mine pe primul loc. Întâi am tras roboțelul de sub noptieră prin locul pe unde intrase, ceea ce aș fi putut face încă de la început, dacă m-ar fi dus capul.
Abia după ce roboțelul și-a reluat treaba am încercat, încet, să mă mișc. Am văzut că lucrurile nu stau chiar așa de rău pe cât ar fi putut fi, așa că am prins curaj și m-am ridicat. Puteam să mă mișc binișor. Așa că am decis să las dereticatul, să fac un duș, să îmi fac un automasaj cu un unguent (eram singură acasă), să îmi pun brâul care ține zona lombară și abdominală într-o oarecare nemișcare, și să iau un antiinflamator.
M-am reorganizat astfel, mi-am luat laptopul și m-am întins pe canapeaua din verandă, să scriu și să profit de soarele de afară. Mușcatele au mai așteptat câteva zile, iar praful a rămas la locul lui.
Această întâmplare m-a dus cu gândul la articolul despre vulnerabilitate pe care vi l-am promis de ceva timp.
Ce înseamnă vulnerabilitate?
Cineva mi-a scris că cel mai mult admiră la mine faptul că, în toate articolele de pe site și postările de pe Facebook, mă las să fiu vulnerabilă. Povestesc întâmplări din viața mea, expunându-mă riscului de a fi criticată, judecată. Am primit și altă dată feedback în legătură cu vulnerabilitatea mea, dar în acest mesaj mi-a plăcut cum a scris „mă las să fiu vulnerabilă”. Mi s-a părut că exprimă esența vulnerabilității: vulnerabil nu ești, vulnerabil te simți.
Atunci când introduci pe Google, la căutare, „ce înseamnă vulnerabilitate?”, găsești definiția: „Să fii în poziția de a permite altor oameni să te rănească; Care poate fi ușor atacat; criticabil; atacabil „. În ultimul timp, ”a fi vulnerabil” înseamnă și a fi expus la răni și suferințe psihologice, la daune morale sau de imagine sau de a fi încadrat într-o anumită categorie considerată minoritară.
O cititoare a comentat la un articol de-al meu așa: ”Dacă am ști cât suntem de vulnerabili, nu ne-am mai da jos din pat dimineața”. Pățania mea cu noptiera demonstrează cât de multă dreptate are cititoarea mea. Ne putem frânge la orice pas. Oricât de atenți am fi și oricâte măsuri de precauție ne-am lua, suntem mai vulnerabili decât ne închipuim și decât ne dorim.
De ce oamenilor nu le place să fie vulnerabili?
Frica de vulnerabilitate este probabil una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor. Dacă ne referim la altfel de vulnerabilitate decât cea fizică, mulți dintre noi consideră că deschiderea către alte ființe umane este încărcată de riscuri. Dacă ne expunem, vom pierde iubirea, respectul și acceptarea celorlalți. Vom fi excluși din ”trib”. Așa că ne-am obișnuit să fim „puternici”, „să ne dăm mari”, să fim „perfecți”, astfel încât nimic să nu ne atingă. Ne închidem sufletul și ne blocăm înăuntrul zidurilor ridicate chiar de noi.
Ne este frică de emoțiile considerate ”negative” și le căutăm doar pe acelea ”pozitive”. Dar dacă îți închizi inima în fața emoțiilor negative, nici cele pozitive nu vor avea pe unde intra.
Preferăm să rămânem în umbră cu durerile și neputințele noastre, iar dacă cineva ne percepe „slăbiciunea”, să negăm că ne doare ceva, că am eșuat , că ne este frică. Sau, știți vorba din popor: „Cea mai bună apărare este atacul”, preferăm să aruncăm cu venin în alții pentru a ascunde gunoiul din propria casă.
Ce se întâmplă dacă nu permitem să fim vulnerabili?
Nu evoluăm, nu ne vindecăm și îndepărtăm de noi adevărata bucurie de viață. Pentru că toată energia noastră se duce în frică și în măști. Acolo investim tot. Avem nevoie să ne construim o mască pentru fiecare situație pe care vrem să o „înfrumusețăm”.
Este ca atunci când o doamnă ajunge seara acasă, coboară de pe tocurile de 12 cm, își scoate machiajul și rochia incomodă, își desface părul pe care l-a avut prins într-o coafură complicată și își scoate lentilele de contact. Îmbracă un trening lălâi și comod, își pune un pahar de vin și mănâncă niște slănină cu ceapă. Este așa de extenuată de imaginea de „doamnă” pe care se forțează să o mențină zi de zi, că nu mai e stare de nimic. Nu mai are energie să petreacă timp de calitate cu copiii, cu soțul, să citească o carte, să se bucure de viață. Nici nu știe ce înseamnă viața. Pentru că lumea ei este o mască, iar acea mască nu este ea. Acea mască îi trăiește viața, iar EA este trecută în planul doi.
A fi vulnerabil înseamnă să ieși în lume așa cum ești. Iar ca să faci asta trebuie în primul rând să știi cum ești, să te cunoști. Să știi să faci diferența dintre mască și tine însuți. Când te bați cu pumnul în piept că ești perfect, și chiar crezi asta, habar nu ai cine ești. Pentru că nimeni nu este perfect, perfecțiunea e doar în capul tău. Când crezi despre tine că ești greșit, și te ascunzi într-un colț să nu fii observat, din nou nu știi cine ești. Pentru că nimeni nu este greșit, toți avem Geniul nostru, bucățica de Univers din noi.
A fi vulnerabil înseamnă să nu îți mai consumi energia făcând altora pe plac. Ci să îți spui clar sentimentele și dorințele, riscând să pierzi tot: relații, job, siguranță, confort, colaborări… Nu este nevoie să te repezi cu furie și frustrare asupra celorlalți, ci să spui clar și răspicat: „Nu (mai) vreau asta!”
A fi vulnerabil înseamnă, după ce faci toate chestiile astea care pot părea neplăcute și dureroase la început, că poți dormi mai bine noaptea, că începi să te bucuri de viață și de relații autentice, că ai mai mult timp, dorință și energie pentru ceea ce contează. Și, în primul rând, înseamnă că te vindeci.
”Ceea ce te face vulnerabil, te face și frumos”
Așa spune Brene Brown, autoarea cărții ”Curajul de a fi vulnerabil”. Eu aș zice că te face și puternic. Și înțelept. Dacă îți dai voie să fii vulnerabil, ai șansa de a-ți depăși condiția, de a te ridica mai sus de unde ești acum. Atunci când te lași să fii vulnerabil, asta presupune că te cunoști îndeajuns de bine să știi care îți sunt punctele slabe și să nu te mai temi de ele. Vulnerabilitate înseamnă putere, frumusețe și credință.