

Nu știu dacă există pe piață o prăjitură cu numele de ”Norișor”, dar eu i-am dat acest nume checului meu pentru că este incredibil de ușor și afânat, ca un norișor galben care plutește pe farfurie și abia așteaptă să se scufunde în cafeluța caldă 😊.
Atunci când am conceput această rețetă de chec fără gluten am vrut ceva care se face foarte rapid și, de asemenea, ceva din ingrediente ieftine, fără prea mari pretenții. Am transformat rețeta mea clasică de chec în ceva extrem de simplu. Adică mi-era poftă de ceva dulce și tocmai terminasem budinca din griș și cireșe, așa că am improvizat ceva din ce aveam prin casă 😊. Și a ieșit pufoșenia asta minunată!
Ingrediente
- 6 ouă
- 130-150 grame de zahăr alb
- 70 de grame de ulei de cocos
- 100 de grame din orice mix de patiserie (sau 60 de grame de făină de orez și 40 de grame de amidon de tapioca, cartofi sau porumb)
- 50 de grame de fulgi de cocos
- Coaja rasă și sucul de la o jumătate de lămâie
- 1 linguriță de esență de vanilie
- 1 linguriță (o jumătate de pliculeț) de praf de copt
- Un praf de sare
Mod de preparare
Am pornit cuptorul și am setat temperatura la 180 de grade Celsius.
Am început prin a separa ouăle. Gălbenușurile le-am pus în vasul mixerului, iar albușurile într-un castron mai mare.
Am pus un praf de sare peste gălbenușuri și le-am amestecat un pic. Apoi am pus zahărul, am dat drumul la mixer și am lăsat să amestece până am pregătit celelalte ingrediente. Dacă folosiți un mixer manual, pregătiți toate ingredientele înainte.
Când amestecul de gălbenuș și zahăr s-a transformat într-o cremă densă, am pus uleiul de cocos lichid peste el.
Am cântărit și am amestecat făinurile și praful de copt și am bătut albușurile.
Când uleiul a fost bine încorporat, am turnat, lingură cu lingură, amestecul de făinuri.
Am pus coaja și sucul de lămâie, esența de vanilie.
Acum am adăugat 4-5 linguri din spuma de albuș. Am mai lăsat mixerul să amestece încă un minut și l-am oprit. Compoziția este destul de lichidă.
Am scos vasul de pe poziție, am adăugat restul de albuș, pe care l-am încorporat cu o lingură. Am amestecat ușor, pe verticală, până nu a mai rămas niciun cocoloș de albuș.
Am turnat compoziția în tava de chec tapetată cu hârtie de copt. Am o tavă dintr-un metal gros și greu, lungă de 25 cm. Compoziția ”s-a așezat” în tavă cu o grosime de aproximativ 3 degete.
Am dat tava în cuptorul încins. S-a copt incredibil de repede, în 25 de minute era gata, ba chiar destul de bine rumenit pe deasupra.
Am lăsat acest chec fără gluten să se răcească, și s-a răcit destul de repede, apoi mi-am tăiat 2 felioare și le-am savurat ca desert la masa de prânz. Este o încântare, un pufuleț, un norișor dulce și ușor! 😊