Sauerkraut cu legume, picant și aromat


Distribuie

De când am făcut prima dată sauerkraut mi-a plăcut la nebunie, a fost iubire instantanee. Mereu mă chinuiam toamna cu butoaie de varză, cu bucăți mari, întregi și grele, plus că stăteam cu sufletul în gât că nu iese, că se înmoaie, că face floare. Îmi place varza murată ca salată iarna, nu mă dau în vânt după sarmale, așa că nu aveam nevoie de foi întregi, ci de varză tocată. Sauerkraut este exact ce am nevoie, varză direct tocată, cu puțină sare, crocantă și gustoasă rău. Varză se găsește aproape tot anul, așa că nu trebuie să îmi fac butoaie întregi odată, ci iau câte o varză mare, sau două, și fac 2-3 borcane de 1 kg, care îmi ajung o lună, două. Nu există niciun risc să dai greș, să se strice sau să se înmoaie.

Îmi place așa de mult, că am căutat ceva să o variez, să fie la fel… dar altfel. Am văzut rețeta coreeană de kimchi, mi s-a părut destul de complicat, dar mi-a plăcut ideea de a adăuga savoare și iuțeală verzei. Apoi m-am gândit ce-ar fi să pun și alte legume alături de varză? Și a ieșit minunăția asta pe care v-o prezint mai jos.

    Ingrediente

    • 1 kg de varză tocată
    • 15 grame de sare de ocnă neiodată
    • O sfeclă mare
    • 2 morcovi mari
    • O căpățână de usturoi
    • Ghimbir cât o nucă mică
    • O lingură de pastă de ardei iute
    • 2 linguri de sos de stridii fără gluten

    Mod de preparare

    1

    Tăiem varza și o pregătim la fel ca pentru sauerkraut simplu, adăugăm câte 15 grame de sare pentru fiecare kilogram de varză și o frământăm până se înmoaie bine și arată de parcă ar fi fiartă. O lăsăm câteva ore până eliberează sucul. Radem pe răzătoarea mare sfecla și morcovii. Din usturoiul pisat, ghimbirul ras pe răzătoarea mică, pasta de ardei iute și sosul de stridii facem o pastă. Amestecăm bine varza cu tot cu suc, legumele rase și pasta de condimente, și punem în borcane. Înghesuim bine conținutul, la fel ca la sauerkraut simplu, astfel încât să fie acoperit de suc. Se lasă 2 zile la temperatura camerei, borcanele  cu capacul pus, dar nu strâns bine, și așezate pe farfurii. Atunci când va fermenta va curge din ele. Suc roșu de sfeclă, ce nu va ieși în veci dacă curge pe fața de masă. După 2 zile strângem capacele, ștergem borcanele și le băgăm la frigider. E o minunăție plină de vitamine, minerale, fibre și toate bunătățile posibile.

    Se poate mânca simplu sau adăugat în alte salate de legume sau verdețuri, alături de orice mâncare. Dacă nu vă place iuțeala, puteți pune mai puțin usturoi sau chiar să nu puneți pastă de ardei iute. Sosul de stridii îi dă un gust exotic (atenție când îl cumpărați să fie fără gluten), mie îmi place, merge și fără el, dar nu va avea aceeași savoare.