A șasea săptămână

Luni, 19 aprilie 2021

Ieri o prietenă tânără, frumoasă și atletică îmi spunea că ceea ce scriu eu pe blog nu e potrivit pentru toată lumea. Asta după ce venise de la orele de dans pe care le predă, energică și în formă, și devorase 3 feluri de mâncare și o cafea mare. Eu, după ce făcusem patul și curățasem 1kg de spanac, epuizată, am mâncat o bucățică infimă de piept de rață cu salată verde, am adormit câteva minute cu capul pe masă, apoi i-am răspuns că blogul meu se adresează persoanelor cu boli autoimune, care doresc să ducă o viață normală. Ce înseamnă o viață normală pentru o persoană cu boli autoimune? Același lucru ca și pentru o persoană sănătoasă, doar că limitele sunt mai restrânse. Limite fizice, psihice și de energie. Am încetat demult să îmi doresc să pot face ce face prietena mea, eu sunt mulțumită să trăiesc viața ca un melc zen, savurând fiecare mișcare pe care o pot face.În link aveți o nouă rețetă, niște lipii minunate. Bună dimineața!

Marți, 20 aprilie 2021

Vă mulțumesc pentru feedback-ul pozitiv de la postarea de ieri, și pentru toate interacțiunile cu mine, în general . Cineva spunea că probabil că îmi e greu să scriu despre condiția mea de autoimună. Ca un Capricorn veritabil, eram frustrată că nu puteam ține pasul cu restul lumii, că nu pot fi eu perfectă și în moțul lucrurilor, că nu pot face 15 lucruri odată, că nu pot fi mereu cea mai strălucitoare stea din galaxie. Chestii de ego hipergonflat. Mă întrebam și eu, așa cum fac mulți autoimuni, “de ce nu pot fi și eu normală?”. Apoi am înțeles. Sunt normală. Toți suntem normali. Ne considerăm anormali așa cum se simte peștele care nu se poate urca în copac. Ne considerăm datori să explicăm și răsexplicăm de ce noi nu putem face anumite lucruri, ne cerem scuze sau ne lamentăm că suntem obosiți tot timpul, ne simțim vinovați că avem dureri și nu ne putem îndeplini îndatoririle curente. Asta e normalitatea noastră. Nu ne comparăm cu nimeni, nu ne comparăm nici măcar cu noi înșine, cei de ieri, de acum un an sau mai mult. Nu ne gândim cu teamă la viitor. Suntem aici și acum, prezentul clădește viitorul. Dacă acum suntem împăcați cu noi înșine, dacă acum iubim, dacă acum suntem în stare să observăm o floare ascunsă într-un colț de asfalt, dacă acum suntem prezenți cu toată ființa noastră, viitorul va fi luminos. Nu, nu îmi e greu să scriu despre condiția mea de autoimună, sunt prezentă și mă accept. Vă mulțumesc! Sper că astăzi nu am fost prea patetică. Tot eu sunt.

Miercuri, 21 aprilie 2021

Atunci când ești diagnosticat cu o boală cronică, este util să treci prin toate cele 5 stadii ale acceptării: negare, furie, târguială, depresie și acceptare. Este bine să știi că aceste stadii există, să le conștientizezi și să treci treptat prin ele, nesărind nicio etapă. Probabil și ajutorul unui psiholog ar fi binevenit. Aici nu mă bag, nu am fost, nu cunosc. Când au început simptomele spondilitei aveam 18 ani. Deși abia mai puteam merge, uneori mă tineam de garduri ca să pot păși și mă dădeam jos din pat scurgându-mă în genunchi pe podea, pentru că dimineața nu îmi puteam mișca șoldurile, am negat mai bine de 2 ani că aș avea ceva. Eram furioasă pe mine însămi că sunt așa și mă pedepseam singură, inclusiv prin faptul de a nu apela la un medic, pentru că în mintea mea nu eram bolnavă, eram defectă, un rebut. Când “defecțiunea” mea a căpătat un nume, aveam deja 22 de ani. Nu aveam prea multe informații, erau anii ’90, eram tânără și debusolată, iar medicii erau la fel de zgârciți la vorbă ca acum. Am oscilat între târguială, depresie și anxietate mult timp, până a apărut Google și m-am putut informa. Atunci m-am împuternicit și am putut acționa, ajutată de ce aflam, treptat, că m-ar putea ajuta. Atunci am găsit grupuri de oameni la fel ca mine și care își căutau răspunsuri la rândul lor. Acceptarea vine din cunoaștere. Atunci încetezi să te zbați și poți să privești clar în interior și în exterior. Nu ești defect, nimeni nu e. Ești doar TU.În poză sunt eu, acum o lună jumătate, în plin puseu, cu inflamații multiple, sprijinindu-mă de un perete ca să pot sta în fund. Eram înconjurată de prietene bune și am petrecut o seară minunată alături de ele. Bună dimineața!

Joi, 22 aprilie 2021

Atunci când ai ales un drum în viață, mergi pe el și bucură-te de alegerea făcută și de beneficiile acesteia. Ajută-i pe alții să-și găsească și ei drumul lor, indiferent dacă acesta seamănă cu al tău sau este unul total diferit. Nu băga altora pe gât cu forța adevărurile tale, indiferent cât de informat ești, respectă-i pe ceilalți respectându-le alegerile și vei fi răsplătit cu aceeași monedă. Ieri prima postare care mi-a apărut pe Fb a fost a unei doamne doctor care are un grup destul de mare, o postare de o intoleranță uluitoare, care m-a izbit într-un mod neplăcut, la adresa celor care aleg diete “extreme”, “vitamine la blender”, niște lucruri spuse cu o furie maximă. Nu era pentru prima dată când avea o astfel de postare, așa că am ales să mă dezabonez de la acel grup. Nu m-a deranjat când acel grup promova produse intens procesate, pline de chimicale și combinații alimentare halucinante, singura “calitate” a acestora fiind lipsa glutenului. Era alegerea lor să facă asta. M-am gândit mult dacă să scriu despre asta, dar am ales să o fac, pentru că mulți se lasă influențați de astfel de atitudini și renunță să caute. Până nu încerci pe propria piele nu știi ce merge la tine. Caută în toate direcțiile, indiferent de ce spune unul sau altul, ascultă-i pe toți cu deschidere și înțelegere și apoi încearcă și alege. Indiferent dacă greșești, asumă-ți greșelile, învață din ele și mergi mai departe. Mai jos vă prezint niște crochete intolerabile din morcov și cartof dulce . Bună dimineața!

Vineri, 23 aprilie 2021

Mă bucur mult atunci când îmi scrieți în privat și pot să ajut cu un sfat din experiența mea de viață sau cu o vorbă de încurajare. Acesta este scopul blogului meu și al acestei pagini de fb. Am să postez aici câteva răspunsuri date de mine unor cititoare, păstrând anonimatul acestora, poate sunt lucruri pe care nu le-am spus public și pot ajuta pe cineva. O fată recent diagnosticată cu 2 boli autoimune dorește să facă teste pentru intoleranțe, pentru că nu vrea să elimine anumite alimente, ca de exemplu lactatele, care îi plac foarte mult, și în viața dorește să se bazeze pe certitudini. Răspunsul meu: “Bună, multumesc ca ma urmaresti . Din experienta mea cel mai bun test e reacția corpului nostru. Poftele se duc, starea de bine rămâne. Mă bucur ca un copil când descopăr gusturi noi. Rezultatele apar, mai devreme sau mai tarziu, dacă perseverăm. Nu am facut testele “. O altă fată, recent diagnosticată cu spondilită, este demoralizată de diagnostic și caută răspunsuri și informații. Răspunsul meu:”Totul este util, depinde cu ce deschidere primești informațiile .Ai citit postarea mea de ieri despre cele 5 stadii ale acceptării? Putem avea o viață frumoasă si cu spondilită. Poate altfel decat am fi vrut noi si alții, dar dacă ne împuternicim și trecem peste frică, ai sa vezi ce oameni frumoși si oportunități ne ies în cale”. O altă fată cu dureri mari de coloană, se întreabă de ce niciun medic la care a fost nu a îndemnat-o să facă un test de intoleranță la gluten și dacă la mine chiar a funcționat renunțarea la acesta. Îmi mai spune că este tânără și are multe lucruri de făcut, iar durerea îi stă în cale. Răspunsul meu:”Bună . Eu nu m-am testat, dar când am renunțat la gluten, acum 9 ani, rezultatele au fost spectaculoase. Durerile au trecut, mintea s-a limpezit în scurt timp. Doar ca regimul fără gluten trebuie ținut strict, fără nicio abatere. Mai apăreau mici dureri uneori la menstruatie, se pare că influența hormonală este foarte importantă.Toți avem lucruri de făcut, dar în primul rand trebuie să ne “facem” pe noi optimi si să ne umplem sufletul . Multă sănătate și mulțumesc că mă urmarești!”Bună dimineața!

Sâmbătă, 24 aprilie 2021

Demult nu mă mai uit la televizor, acum îl folosesc ca și monitor pentru filme online. Ieri am avut din nou confirmarea că bine fac că am ales așa. Eram în piață și mă oprește o reporteriță de la Antena 1: “ați văzut ce scumpe sunt legumele? 35 de lei un kilogram de roșii? Ce părere aveți că un kilogram de roșii e mai scump decât un kilogram de carne? Credeți că e bine așa?” Tradus: ” ia indignează-te tovărășește și înfierează lăcomia speculanților ăștia, aruncă cu niște venin, intoleranță și ură, că e prea frumos afară, nu ne permitem ca oamenii să fie amabili și zâmbitori, nu vedem că piața e plină de verdețuri proaspete și accesibile ca preț, muncite din greu de mâini harnice, nu contează că întreținerea unui solar costă bani grei, noi vrem bârfă și ură!”. Sunt sigură că răspunsul meu împăciuitor nu i-a mulțumit și nu o să îmi văd fața la televizor . Bună dimineața!