

Acum vreo 15 ani cineva din primărie a avut brilianta idee de a ne umple cartierul cu platani. De când se știau, oamenii își plantaseră pe bucățica lor de trotuar fiecare ce a avut nevoie, plăcere sau posibilitate. Unii își puseseră corcoduși, alții duzi, unii vișini sau pruni, chiar salcâmi sau tei. Alții nu au vrut copaci care să le umbrească o curte mică. Au vrut soare și să nu fie nevoiți să măture frunze sau fructe căzute. Era o diversitate pitorească. Atunci când mă plimbam alene pe străzile cartierului, căutam cu bucurie fructele sau florile sezonului. Corcodușe verzi în aprilie, dude în mai, aroma florilor de salcâm la început de iunie, și imediat după ele mirosul greu al florilor de tei. De la începutul toamnei căutam cu înfrigurare nuci. Știam unde găsesc cele mai mari nuci și mă bucuram când veneam acasă cu buzunarele pline de bunătăți, ca un copil care a dat iama prin grădina vecinilor.
Platanii
Însă acum vreo 15 ani cineva a decis să uniformizeze toată această diversitate. Au venit cu escavatoare mici și au săpat gropi adânci în care au înfipt platani oriunde au găsit un loc liber. Nu au scos pomii plantați de oameni, dar în câțiva ani platanii au crescut atât de mult, încât au înăbușit totul în jur. Ceilalți pomi au început să se usuce sau în cel mai bun caz să încerce disperați să își asigure un pic de aer și soare, întinzându-și lăstarii cât au putut de mult. Erau diformi așa, iar cei din primărie veneau periodic și îi tundeau, aducându-i la stadiul de cioturi de pomi care, în accepțiunea nu știu cărui angajat din primărie, erau estetici și nu puneau problema de a se rupe la vânt puternic.
Iar platanii creșteau viguroși. Au încercat să „curețe” în felul acela și platanii, dar nu au avut succes. Unde tăiau o ramură, creșteau 3 în loc. Ca balaurul din poveste. Și tot ca balaurul din poveste, au creat și creează multe probleme. La 3-4 ani după ce au fost plantați, am aflat ce înseamnă insecta de platan. O creatură mică, însetată, care nu ține cont că este zi sau noapte, este înfometată tot timpul. În cel mai arzător soare posibil, se înfruptă fără jenă din orice creatură cu sânge cald și poate provoca boli ființelor sensibile. Cățelul meu a dezvoltat o boală de inimă și a avut nevoie de medicație. Pisica și noi, oamenii, suntem mai rezistenți la pișcăturile acestor insecte, dar Moustache este un cățel bolnăvicios. Apoi a apărut un alt fel de țânțar, cel tigrat. Este un pic mai mare decât insecta de platan, dar mai mic decât țânțarul obișnuit, care zboară doar noaptea. Țânțarul tigrat zboară și ziua, dar nu suportă soarele puternic. Dacă vrei să stai la umbră însă, nu ai nicio șansă în fața lor.
*
Până acum un an, doi, cei din primărie stropeau noaptea cu substanțe care mai potoleau un pic avântul țânțarilor. Auzeam mașinile primăriei în miez de noapte cum aruncau substanțele chimice pe stradă și în curțile oamenilor. Încă ne puteam bucura de răcoarea curții în perioadele toride de vară. Seara se mai potolea vipia și ieșeam dintre pereții încinși ai casei în veranda deschisă și savuram un pahar cu o licoare rece, ascultând greierii. Se mai nimerea câte un țânțar mai rezistent care se înfrupta din soțul meu. Ne amuzam că medicamentele pe care le iau eu nu sunt pe placul țânțarilor, pentru că de mine nu se apropiau.
Dar acum e criză financiară, și am fost lăsați la cheremul țânțarilor ce își au sălașul în platanii plantați de primărie. Sunt așa de mulți și de înfometați, că nu le mai pasă că eu sunt îndopată cu medicamente. Zi, seară, noapte, doar dacă scot o mână pe ușă, imediat se așază 5-6 țânțari pe ea. Ne uităm cu jind la veranda răcoroasă în serile de vară, dar nu mai ieșim afară, stăm în casă, la aer condiționat.
*
În 15 ani, platanii au crescut imenși. Abia îi mai pot cuprinde cu brațele. O dată pe an își leapădă coaja, așa cum fac șerpii, umplând cartierul de bucăți ascuțite de coji tari de lemn. Frunzele mari cad tot anul și nu se mărunțesc la trecerea timpului, rămân așa, ca niște bucăți de tablă colțoase, umplând strada și curțile oamenilor, pătrunzând și în case atunci când bate vântul. Globurile cu semințe cad primăvara, lovind cu putere acoperișurile, ca o grindină. Se împrăștie peste tot, dând naștere altor platani micuți în orice crăpătură de pământ găsește.
Umbra făcută de copacii aceștia imenși înăbușă orice urmă de viață vegetală. Nimic nu crește sub ei, lângă ei și pe o rază de câțiva metri buni în jur. Pomii fructiferi nu-ți mai rodesc, dacă ai ghinionul să îți cadă umbra unui platan în curte, iar singurele plante care prosperă sunt buruienile. Nucii au rezistat un timp, dar apoi au început să se usuce încet, ramură cu ramură. Platanii au devenit specia dominantă, având în subordine hoarde de țânțari care răspândesc groaza în oamenii neputincioși, ca într-o distopie perfectă.
Make Orwell fiction again!
Am citit undeva o memă care exprimă perfect ceea ce simt în legătură cu acest subiect, deși această memă se referea la politică: „Make Orwell fiction again!”. În cartea ”1984” a lui George Orwell, cel mai memorabil citat este: ”Cine controlează trecutul, controlează viitorul; Cine controlează prezentul, controlează trecutul”.
*
Până acum 20 de ani, Andronache era un cartier mărginaș. Cu cișmele la colț de stradă, unde vecinii se întâlneau la o palavră, stând cu gălețile în mână să ia apă, fără gaze și cu străzi pavate cu piatră de râu. Copiii se jucau în voie în mijlocul drumului, iar ce știa restul lumii despre acest colț uitat de București era cimitirul Andronache, unde se putea ajunge destul de greu, dacă nu erai locuitor al cartierului. Pe scurt, aceasta era realitatea acestui loc: case bătrânești, dar onorabile, încălzite cu sobe de teracotă, apă de la cișmea publică, o comunitate în care toată lumea cunoștea pe toată lumea. Tihnă. Acesta este trecutul.
Apoi totul s-a schimbat. Oamenii și-au dorit binefacerile lumii moderne, case confortabile, cu încălzire centrală și apă la robinet. Apoi case mai mari. Bătrânii locuitori ai caselor micuțe au început să dispară, iar moștenitorii au văzut o oportunitate de îmbogățire prin vânzarea agoniselii părinților din cartierul devenit deodată interesant pentru oamenii cu bani, sătui de stat la bloc. Au început să se construiască vile impunătoare, care la început contrastau cu casele modeste din jur, apoi au devenit majoritare, iar casele bătrânești tot mai puține au început să contrasteze cu vilele impunătoare din cartierul care acum se îndrepta spre titulatura de ”cartier de lux”.
*
Vechii locuitori ai cartierului s-au bucurat pentru un timp, când au văzut că minunile civilizației au ajuns și pe strada lor: apă și gaze, asfalt și trotuare. Au strâns din dinți la praful și tevatura creată, atunci când se mai construia câte o vilă în vecinătate. Vecinii cei noi erau oameni ocupați, veneau și plecau la volanul mașinii de lux, acționând telecomanda electrică a garajului și neieșind niciodată din mașină. Oamenii nu se mai cunoșteau unii pe alții, gardurile deveneau din ce în ce mai înalte, iar porțile erau păzite cu camere de luat vederi. Oamenii se simțeau în siguranță la ei în casă și în curte. Puține furturi se semnalau și înainte, în marea lor majoritate rufe puse la uscat pe sârmele din curte, și mai puține acum. Siguranța luase locul tihnei.
Acum 15 ani, primăria a plantat platanii. Consecințele acestei acțiuni au dat buzna în viețile, curțile și casele oamenilor. Iar în prezent, autostrada A3 își varsă surplusul de mașini în cartierul odată tihnit, făcând ca la ore de vârf să devină foarte utile trecerile de pietoni desenate frumos pe străzile pe care altă dată copiii băteau mingea și se jucau de-a v-ați ascunselea.
”Cine controlează prezentul, controlează trecutul”
Puțini mai sunt locuitorii cartierului care își mai amintesc trecutul. Acesta a devenit o poveste. O poveste subiectivă, care poate fi spusă în funcție de interesul și memoria fiecăruia. Iar cine controlează trecutul, controlează viitorul. Nu știu care au fost interesele financiare sau de altă natură atunci când s-a umplut cartierul cu platani, fără să se țină cont de modificările pe termen lung aduse de aceștia echilibrului din zonă. Dar puțini își mai amintesc cum era înainte, când puteai să stai în propria curte fără grijă, iar țânțarii zburau și mușcau numai noaptea. Puțini își mai amintesc străzile liniștite, înainte ca Waze să direcționeze pe aici coloane de mașini ce se strecoară printre alte mașini parcate pe trotuare și pe carosabil. Acesta este prezentul. Cine îl controlează?