Mituri demontate: Expunerea la soare #ieșilasoare

Oamenii s-au dezvoltat în lumina soarelui și au depins de lumina soarelui dintotdeauna. Dacă soarele ar dispărea, și viața ar dispărea. Nimic nu e mai simplu de înțeles decât asta. Și totuși, în ultimii zeci de ani se face publicitate negativă luminii soarelui din cauza asocierii acesteia cu un risc crescut de cancer de piele, neluându-se în seamă multiplele beneficii ale soarelui. Voi încerca în acest articol să demontez acest mit, cu ajutorul lucrărilor doctorului Michael Holick.

Dr. Michael Holick este o somitate în zona medicală. El a adus numeroase contribuții în domeniul biochimiei, fiziologiei, metabolismului și fotobiologiei vitaminei D pentru nutriția umană. Dr. Holick a stabilit recomandări globale în ceea ce privește expunerea la lumina soarelui ca sursă integrală de vitamina D. El a contribuit la creșterea gradului de conștientizare în comunitățile pediatrice și medicale cu privire la pandemia deficitului de vitamina D și rolul acesteia în cauzarea nu numai a bolilor metabolice osoase și a osteoporozei la adulți, dar și creșterea riscului ca adulții și copiii să dezvolte cancere mortale comune, schizofrenie, boli infecțioase, inclusiv tuberculoză și gripă, boli autoimune, accidente vasculare cerebrale și boli de inimă.

Puțină istorie

Pe măsură ce revoluția industrială a cuprins Europa de Nord la sfârșitul secolului al XVII-lea, medicii englezi au început să raporteze că acei copii care locuiesc în interiorul orașelor Glasgow și Londra dezvoltau deformări scheletice deosebit de proeminente ale picioarelor, precum și întârzierea creșterii.

Rahitismul

 La începutul secolului al XIX-lea se estimează că 90% dintre copiii care locuiau în orașele industriale europene aveau această boală care deforma oasele, cunoscută sub numele de rahitism. În 1822 un medic polonez a observat că, în comparație cu copiii din orașe, cei din zonele rurale rar sunt afectați de această boală, și notează: ”puternică și evidentă este influența soarelui asupra vindecării rahitismului și apariția frecventă a bolii în orașe dens populate unde străzile sunt înguste și prost luminate de soare”.

Această teorie a părut de neconceput în lumea medicală de atunci. Majoritatea oamenilor de știință credeau că singurul efect al razelor solare era de a genera căldură, care este responsabilă pentru arsurile solare, cauzând umflături, bășici și durere pe piele. Așa că observația medicului polonez a fost ignorată pentru aproape 100 de ani. În 1889, un medic englez a scris unor colegi, care locuiau în India și China, unde copiii erau extrem de săraci și trăiau în mizerie, întrebând dacă au văzut copii cu rahitism în acele zone. Ei au răspuns că era o condiție rară. Medicul a argumentat că copiii care trăiesc în Londra și Glasgow aveau o alimentație mai bună și condiții de locuit mai bune, comparativ cu cei din India și China. Singura diferență era că nu au fost expuși la lumina solară. Așa că a încurajat expunerea la soare ca metodă de tratare și prevenire a rahitismului.

În același timp, dr. Finsen folosea lumina soarelui pentru tratarea lupusului vulgar, o boală a pielii cauzată de infecția cu tuberculoză. Pentru observațiile sale el a primit Premiul Nobel în 1903. Iar dr. Windaus a primit Premiul Nobel în 1928 pentru descoperirea sa, vitamina D3 și relația cu expunerea la soare.

Fortificarea alimentelor cu vitamina D

Curând a început fortificarea alimentelor în țările europene, în special a laptelui, cu vitamina D sintetică, pentru prevenirea rahitismului la copii. La sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 dozele foarte mari de vitamina D administrate sugarilor au dus la dezvoltarea de hipercalcemie. Au început să se nască sugari care aveau structura facială modificată, probleme cu inima și retard mintal.

S-a ajuns la concluzia că asta se întâmpla din cauza fortificării în exces a laptelui cu vitamina D. Ca urmare, Marea Britanie a adoptat legi care interziceau fortificarea oricărui produs, inclusiv alimentele și chiar cremele pentru piele. Atunci s-a născut ideea că vitamina D în doze mari ar putea provoca malformații congenitale și răspândirea retardului mintal în toată Europa și în cea mai mare parte a lumii. Ca urmare, majoritatea țările lumii de astăzi încă nu permit fortificarea nici măcar a laptelui cu vitamina D.

În zilele noastre, rahitismul este din nou în creștere

Motivele nu mai sunt sărăcia și neștiința, ci faptul că acești copii stau prea puțin timp afară, iar atunci când totuși ies la soare, părinții sunt obsedați de a-i proteja tot timpul cu cremă de protecție solară.

Și puțină fizică și fiziologie

Pământul se scaldă în lumina soarelui de mai bine de 3 miliarde de ani. Pe măsură ce formele de viață au evoluat în ocean, acestea au fost expuse la lumina soarelui. Energia de la soare a fost eficient utilizată de fitoplanctonul timpuriu pentru a produce carbohidrați ca sursă de energie. Aceste organisme au dezvoltat ergosterolul, un compus asemănător colesterolului din celulele animale, care, printre alte funcții, utilizează radiațiile solare UVB, transformându-le în vitamina D2. Astfel s-a născut legătura dintre lumina soarelui, vitamina D și calciu, permițând apariția vertebratelor. Curând a apărut… omul.

Energia soarelui

Soarele produce o cantitate enormă de energie: energie cosmică, raze gamma, raze X, radiații UVB și UVA, radiații vizibile și radiații infraroșii. Toate cele de înaltă energie: radiațiile cosmice, gamma și X sunt reflectate sau absorbite de atmosfera care învăluie planeta noastră. Majoritatea radiațiilor UV este absorbită eficient de stratul de ozon. Toate radiațiile UVC sunt absorbite de stratul de ozon și nu ajunge deloc la suprafața pământului. Cea mai mare parte din radiațiile UVA și UVB sunt absorbite și ele de stratul de ozon. Aproximativ 0,1% din UVB și 5% din UVA ajunge la suprafața pământului. O fracțiune de 39% a radiației vizibile și 56% din radiația infraroșie ajung la suprafața pământului.

Pielea conține o varietate de macromolecule, inclusiv ARN, ADN și proteine, ​​care absorb eficient fotonii UVB și, prin urmare, aproape toți fotonii UVB sunt absorbiți de macromoleculele din epidermă. Aceste macromoleculele sunt mai puțin eficiente în absorbția radiațiilor UVA și ca urmare radiația UVA pătrunde prin epidermă în derm. Foarte puține radiații vizibile și infraroșii sunt absorbite de epidermă sau derm și astfel ele pot pătrunde adânc în corp până la organele interne.

Ca răspuns la expunerea la lumina soarelui, pielea crește cantitatea stratului mort superior, stratul cornos, care acționează ca oglinzi și reflectă și refractă radiațiile UVA si UVB și, în plus, produce melanina, care acționează ca o umbrelă pentru a absorbi UVB și UVA pentru a nu pătrunde în celule. Absorbția acestora în celule ar putea provoca formarea de radicali liberi care pot deteriora proteinele, ADN-ul și ARN-ul. Pe scurt: avem mecanisme interne prin care ne putem proteja de efectele neplăcute ale radiațiilor UV.

De ce ne este frică de soare?

La sfârșitul anilor 1970, Jonathan Shanklin, meteorolog la British Antarctic Survey, a observat că ceva se întâmplă cu stratul de ozon care ”învelește” Pământul, și reține, așa cum am văzut, cea mai mare parte din razele ultraviolete ale soarelui. A urmărit acest fenomen timp de câțiva ani, iar în 1985, împreună cu alți 2 colegi, a publicat o lucrare în care își prezentau descoperirile, sugerând o legătură cu un compus produs de om numit clorofluorocarburi (CFC), utilizat în aerosoli și dispozitive de răcire (frigidere și aparate de aer condiționat). Descoperirea lor, subțierea stratului de ozon deasupra Antarcticii, a ajuns să fie cunoscută sub numele de ”gaura de ozon”.

Gaura de ozon

Această lucrare a declanșat o mobilizare generală care nu a mai fost egalată vreodată. Deși industriile au încercat să combată lucrările științifice care demonstrau că CFC distrug stratul de ozon într-un ritm alert, dovezile erau zdrobitoare în acest sens. În 1987, a fost adoptat Protocolul de la Montreal pentru a proteja stratul de ozon prin eliminarea treptată a substanțelor chimice care îl epuizează. În anii 1990 și începutul anilor 2000, producția și consumul de CFC au fost oprite. De la adoptarea sa, Protocolul de la Montreal a fost semnat de fiecare țară de pe Pământ și este, până în prezent, singurul tratat care a fost ratificat universal.  

Astăzi, gaura de ozon încă există, din ce în ce mai mică, dar doar pentru câteva luni scurte pe an, în primăvară, și doar deasupra Antarcticii. Se închide în timpul verii, pe măsură ce aerul stratosferic de la latitudini inferioare este amestecat, până în primăvara următoare, când ciclul este reluat. Dar există dovezi că această gaură începe să dispară și să se recupereze mai mult sau mai puțin așa cum era de așteptat. Pe baza evaluărilor științifice, se crede că pe la jumătatea secolului stratul de ozon va reveni la nivelurile de dinainte de 1980. Vindecarea este lentă din cauza duratei lungi de viață a moleculelor care epuizează stratul de ozon. Unele persistă în atmosferă timp de 50 până la 150 de ani înainte de a se degrada.

Cât bine ne poate face soarele

Primejdiile neexpunerii la soare sunt mai mari decât credem. S-au făcut studii care demonstrează că dacă te ferești tot timpul de soare ești expus la un pericol similar cu fumatul, obezitatea și sedentarismul, metehnele lumii moderne. Expunerea moderată, dar constantă, la soare are mai multe beneficii decât dezavantaje.

Vitamina D

Tehnic, nivelul optim de vitamina D, măsurată prin analiza 25OHD ar trebui să fie mai mare de 30 nmol/L. Studii recente au demonstrat că o sănătate optimă este asigurată de un nivel mai mare de 48 nmol/L. în populația generală există un deficit îngrijorător, undeva între 40% la adulți și până la 70% la copiii mici. Asta calculat cu nivelul minim de 30 nmol/L, nu cu cel optim de 48 nmol/L.

Cea mai eficientă metodă de a-ți asigura aportul de vitamina D este expunerea la soare. Puține alimente conțin vitamina D într-o proporție care să asigure necesarul zilnic, iar suplimentele ar trebui folosite doar dacă nu putem sta la soare: în cazul bolilor care induc fotosensibilitate, iarna sau dacă locuiești în zone extreme nordice sau sudice.

Beneficiile vitaminei D sunt multiple: sănătatea oaselor (este vitală în mecanismul calciului și al fosforului), sănătatea dinților, a pielii, a colonului, susține sistemul imunitar în lupta contra infecțiilor și ameliorează bolile autoimune, reduce creșterea celulelor canceroase și multe altele.

O bună dispoziție

Lumina soarelui crește eliberarea de serotonină și endorfine, hormoni asociați cu starea de bine și plăcerea vieții. Calmează stările depresive și anxioase. Expunerea la soare declanșează instantaneu o stare de calm general. „Veți observa imediat că pur și simplu vă simțiți mai bine. Acesta este întregul tău sistem care răspunde la soare”, spune Michael Holick.

Un somn mai bun

Expunerea la soare ajută și la secreția de melatonină, hormonul somnului. Când stai ziua la soare și noaptea în întuneric, corpul știe să facă distincția între zi și noapte. Se îmbunătățește ritmul circadian, acel ritm care spune corpului nostru când să doarmă, când să se trezească și când să fie activ. Lipsa soarelui și lumina artificială dereglează acest ritm.

Scade presiunea arterială

Când soarele atinge pielea, aceasta eliberează oxid de azot (oxid nitric). Acesta, odată eliberat în vasele de sânge, scade tensiunea, reducând astfel riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.

Un risc scăzut pentru anumite tipuri de cancere

Așa cum am văzut, soarele poate crește riscul pentru anumite tipuri de cancere de piele. Dar o serie de studii au arătat asocieri între expunerea la soare și riscuri mai mici de cancer colorectal, de prostată și de sân, precum și limfom non-Hodgkin.

Oase puternice

Avem nevoie de oase puternice la orice vârstă. Dar cel mai important este în copilărie, atunci când oasele susțin creșterea organismului, și la vârsta a treia, când începe deteriorarea accentuată, iar regenerarea celulelor scade. Atunci și oasele încep să slăbească, să se demineralizeze. Așa cum am văzut mai sus, deficitul de vitamina D în populația generală este mare, iar expunerea constantă și moderată la soare ar putea asigura aportul necesar și vital al acesteia.

Reduce durerile în bolile autoimune

Dacă ai o boală autoimună care implică fotosensibilitate nu poți sta prea mult la soare. Depinde de nivelul fotosensibilității și dacă ești în puseu sau nu. Dar dacă poți sta la soare profită. Câteva minute de expunere la soare zilnică, fără protecție solară, relaxează mușchii, reduce durerile articulare și dă o stare de bine. Vei observa efectele imediat. Dacă ai o boală autoimună cel mai probabil nivelul de vitamina D este scăzut, iar expunerea la soare nu poate decât să ajute.

Cât rău ne poate face soarele

Atunci când mecanismele interne de protecție nu își fac bine treaba, când noi intervenim asupra pielii sau când stăm prea mult la soare fără o expunere graduală prealabilă, au loc mutații în celulele agresate sau rămase neprotejate.

Ridurile

Sunt neplăcute, dar nu sunt periculoase. UVA care pătrunde prin piele poate provoca deteriorarea rețelei de colagen-elastină, rezultând astfel deteriorarea și ”încrețirea” pielii.

Melanomul

Este cel mai periculos tip de cancer de piele și este provocat de o mutație genetică a melanocitelor. Melanomul este adesea găsit pe zonele cel mai puțin expuse la soare (tălpi, între degetele de la picioare, zona intimă, pe scalp sau sub unghii). Factorii de risc pentru melanom sunt numărul de experiențe de arsuri solare în copilărie și adult tânăr, predispoziția genetică, culoarea roșie a părului și numărul mare de alunițe de pe corp.

S-a demonstrat că oamenii care muncesc în interior, și deci petrec puțin timp afară, în lumina soarelui, au mai multe șanse să dezvolte cancer de piele, comparativ cu cei ce muncesc în aer liber. Prin contrast, expunerea constantă la soare de-a lungul vieții este asociată cu un risc mai scăzut de melanom malign, atâta timp cât această expunere este moderată și pielea nu este agresată cu arsuri solare.

Fotosensibilitatea

Aceasta poate fi indusă de anumite medicamente (antibiotice, antiinflamatoare, antipsihotice, hipoglicemice, diuretice sau renoizi) sau de expunerea prelungită la soare fără o pregătire graduală prealabilă (așa cum fac majoritatea oamenilor care merg ”la mare”). Aceste tipuri de fotosensibilitate se vindecă singure atunci când alergenul a fost eliminat.

O situație specială au oamenii cu fotosensibilitate provocată de anumite boli autoimune sau genetice: lupus sistemic eritematos, vitiligo, albinism sau xeroderma pigmentosum, o boală genetică rară caracterizată prin sensibilitate accentuată la radiațiile UV.

Cât și cum să stăm la soare

Cât de multă vitamina D putem sintetiza stând la soare fără să ne expunem pericolului de a ne arde pielea depinde de mai mulți factori:

Ora din zi

Pielea produce mai multă vitamina D atunci când stăm la soare în mijlocul zilei, când soarele se află în punctul cel mai înalt de pe cer. Atunci când umbra noastră este mai mică decât noi. Așa este cel mai bine să stai la soare pentru un nivel optim de vitamina D.

Cantitatea de piele expusă

Cu cât o persoană expune mai multă piele, cu atât organismul va produce mai multă vitamina D. Expunerea spatelui, de exemplu, permite corpului să producă mai multă vitamina D decât doar mâinile și fața. Ar trebui să tindem spre o expunere la soare a minimum 25% din piele.

Culoarea pielii

Pielea de culoare mai deschisă produce vitamina D mai repede decât pielea de culoare mai închisă, deoarece aceasta din urmă are mai multă melanină.

Sfatul actual este ca oamenii să stea la soare jumătate din timpul necesar pentru ca tipul lor de piele să se ardă, adică înainte de a se acoperi și de a se retrage la umbră. Acest lucru ar trebui să le ofere toată vitamina D de care au nevoie, fără a crește riscul de cancer de piele. Asta înseamnă undeva între 15 minute pentru cea mai albă piele și 2 ore pentru cea mai închisă.

Poziționarea pe glob

Cu cât o persoană este mai aproape de Ecuator, cu atât cantitatea de vitamina D sintetizată de pielea acesteia este mai mare. De exemplu, iarna, în zonele temperate soarele este prea jos, iar vitamina D nu se poate sintetiza, chiar dacă este soare.

Ce ne poate împiedica să luăm vitamina D de la soare

1. Crema de protecție solară sau alte creme aplicate pe piele imediat după expunerea la soare.
2. O fereastră închisă, chiar dacă simțim căldura, împiedică razele UV să pătrundă.
3. Oamenii cu pielea închisă sintetizează mai greu vitamina D.
4. Oamenii în vârstă au pielea mai puțin capabilă să sintetizeze vitamina D.
5. Oamenii cu anumite boli de rinichi sau de ficat.
6. Oamenii cu anumite boli autoimune, al căror intestin este afectat: cei cu boala Crohn sau boala celiacă, de exemplu.

Concluzii

Nu suntem vampiri. Lumina soarelui a făcut parte dintotdeauna din viața noastră. Expunerea moderată, dar constantă la soare are mai multe beneficii decât dezavantaje. Ar trebui să tindem să stăm la soare măcar câteva minute pe zi, în lunile de primăvară, vară și toamnă din zona temperată. Doar atât și ar fi de ajuns să prevenim o mulțime de boli.

Arsurile solare repetate pot reprezenta un pericol pentru sănătate. Să ne cunoaștem tipul de piele pentru a ști cât putem sta la soare fără să ne ardem. Dr. Michael Holick spune că este de preferat o expunere la soare de câteva minute pe zi, dar constantă, uneia prelungită, dar sporadică, așa cum se întâmplă când mergem vara în concediu. Nu este nevoie să ne bronzăm ca să producem vitamina D, dimpotrivă, o piele bronzată împiedică acumularea de vitamina D.

Surse: aici, aici, aici, aici, aici, aici, și aici.