Nu sunt foarte umblată prin lume, dar pe unde am fost, prin Europa, nu am văzut așa de mulți oameni supraponderali și obezi ca în România. Îmi place să mă uit la oameni pe stradă, la cum arată, cum se îmbracă, ce expresie au pe chip, postura lor.
În Italia am văzut puțini oameni supraponderali și doar câțiva obezi. Puțini bărbați aveau burtă, iar femeile nu aveau colăcei. Italienii nu se îngrașă. De ce oare?
*
În excursie am avut micul dejun și cina incluse. La micul dejun a fost bufet suedez, iar la cină am avut meniu fix, bucate gătite zilnic, în stil italian. Dimineața, masa era pe trei sferturi plină de croissante diferite, simple sau umplute cu mai multe feluri de gem și ciocolată, și prăjituri cu fructe, și doar într-un colț era un platou cu un fel de salam, unul de șuncă, unul de cașcaval și un castron cu o salată din rucola, salată iceberg și roșii. Nu știu ce gust aveau patiseriile, dar arătau într-un mare fel. De obicei, italienii își încep ziua cu un croissant și o cafeluță.
La cină erau 2 feluri, de obicei o supă de legume și un fel cu paste sau câteva bucățele de carne de pui sau de curcan cu sos și câteva frunze de salată. Mă uitam în jurul meu, colegii mei cam strâmbau din nas 😊. Pentru mine unele feluri erau gătite diferit, paste de porumb sau orez în locul pastelor obișnuite, sau carnea avea doar ulei de măsline, în locul sosului făcut cu făină. Mi-au plăcut la nebunie supele. Într-o seară a fost minestrone, iar în altă seară o supă cu fasole și dovleac. Gusturile erau blânde, naturale, fără multe adaosuri și condimente. Porții mici, mult mai mici decât suntem noi obișnuiți, să ne umplem stomacul până la refuz. Iar la sfârșit o bucățică de prăjitură dulce, un castronel mic cu un amestec de fructe sau două felioare de pepene galben.
Serveau felurile de mâncare cu pauze mari între ele, lent, fără grabă, lăsându-ne timp să socializăm, să mai sorbim o gură de vin sau apă. Noi, ca românii 😊, voiam mult și repede: ce durează atât? Aoleu, ce porție mică, păi mă satur eu din asta? Mai ceream sare, sau piper, multe condimente!
*
Pentru italieni, mâncarea este importantă. Mănâncă pe îndelete, fără grabă, porții mici. Mănâncă multe paste, dar în cantitate mică și fără sosuri grele și dulci. Niște sos acrișor de roșii și un pic de parmigiano pe deasupra este de ajuns. Dacă vor ceva dulce, preferă fructele în locul dulciurilor cu mult zahăr. Un croissant la micul dejun, ca un fel de sine stătător, este de ajuns.
La ei ora de masă este sfântă. De obicei, afacerile sunt închise la ora prânzului, ca să aibă timp și dispoziție să se bucure de mâncare. Nu mănâncă în grabă un sandwich pe colțul biroului, cu ochii în monitor. După ce mănâncă, se plimbă un pic, apoi reîncep munca.
*
Plecam de la hotel în excursiile zilnice foarte de dimineață. Erau mulți oameni pe stradă la ora aia, de vârste diferite, unii dintre ei păreau în jurul vârstei de 80 de ani, alergând sau doar mergând în pas alert. Urcau și coborau străzile în pantă din Napoli. Nu aveau căști în urechi, erau atenți la ceea ce fac și priveau peisajele din jur.
*
În zona unde am fost noi, zona Napoli și Coasta Amalfi, este foarte mizerie. Tone de mizerie pe marginea drumului, în oraș… peste tot. Nimeni nu pare să se sinchisească. La fel cum nimeni nu respectă trecerile de pietoni. Degeaba am așteptat pe trotuar, la trecerea de pietoni, să oprească mașinile, au oprit doar când le-am intrat în față. Apoi mi-am zis: dacă tot nu le pasă de trecerea de pietoni, eu de ce să mă chinui să găsesc una? Și am traversat pe unde mi-a venit. A fost același lucru, șoferii au oprit să mă lase să trec, niciunul nu a scos capul pe geam să mă înjure în napoletană. Scuterele iau pietonii drept jaloane, și au acces și în zonele așa zise pietonale. Fiecare face ce îl taie capul, într-o înțelegere deplină, și totul merge ca uns. Nu au noțiunea de capra vecinului, fiecare are grijă de capra proprie 😊. Nu-i vezi că se înroșesc la față de furie că restul lumii nu se aliniază după dorința lor.
*
Hotelul unde am stat era o afacere de familie. Toată familia lucra acolo, în hotel și în micul bar de alături. În a treia zi de stat acolo, a murit matroana familiei, o femeie de 88 de ani. Au onorat-o cu mult respect: au închis barul pentru 2 zile, au pus o coroană și un afiș de comemorare la intrarea în hotel, și și-au pierdut toți veselia din primele zile. Își făceau treaba în continuare, dar se vedea că suferă.
*
Deci de ce nu se îngrașă italienii?
Mănâncă puțin, mănâncă în tihnă, gătit în casă, puține grăsimi, multe paste, dar gătite al dente și fără sosuri grele.
Respectă orele de masă, nu mănâncă pe fugă, iar după masă fac una passeggiata, o mică plimbare. Nu încep imediat munca și nu se întind în pat.
Nu se înfurie. Se enervează, dau un pic din mâini, spun ce au de spus și se calmează.
Legăturile de familie sunt foarte puternice în Italia.
Fac multă mișcare.
Nu stau pe telefon. Nu am văzut vânzători în magazine cu telefonul în mână în timpii morți. Dacă nu au treabă, pur și simplu stau și privesc în zare 😊.
*
Iar la sfârșit vă voi povesti o întâmplare petrecută în Napoli. Eram obosiți și voiam să ne așezăm undeva să bem o cafea. Singurul loc liber pe care l-am găsit a fost un băruleț cu o masă murdară și scaune pline de scrum de țigară. Am scos șervețele, am șters masa și scaunele și ne-am așezat. În jurul nostru, mizerie cât cuprinde, ca peste tot în Napoli. Am comandat fiecare câte o cafea diferită, după gustul fiecăruia: cappucino, espresso, americano simplă, americano cu lapte.
Ne-a adus cafelele, în cești curate și frumoase, și o carafă cu apă rece, minerală, din partea casei. Au fost cele mai bune cafele pe care le-am băut vreodată! Toți de la masă am căzut de acord cu asta. Cafele adevărate, așa cum ar trebui să fie cafeaua la orice restaurant de fiță, care are scaune moi, comode și curate.
*
Nu trebuie să îi judecăm pe alții după standardele noastre atunci când mergem prin alte locuri, ci să privim cu mintea deschisă și să învățăm de la ei. Întotdeauna avem ceva de învățat. Eu în Italia am învățat să acord mai puțină importanță aparențelor și să nu mă reped cu concluzii. Am mai învățat să savurez o cafea bună, fără să îmi doresc mai mult, pur și simplu să stau acolo, cu atenția pe gustul cafelei, nu pe inconvenientele din jur. Înlocuiți cuvântul ”cafea” din fraza anterioară cu orice altceva: mâncare, om, muzică, job, casă, etc. și veți descoperi o filozofie de viață care îi ajută pe italieni să trăiască frumos și liberi de prejudecăți. Intoleranța, furia, ura și rigiditatea mentală îngrașă 😊.