Yang și yin, rațiune și simțire


Distribuie

Acum vreo 20 de ani, eram internată în spital pentru ”porția” de tratament și fizioterapie pentru spondilita pe care o am de aproape 35 de ani. Observasem că acolo, în spital, unde stăteam 2 săptămâni de obicei, durerile dispăreau. Nu doar cele provocate de spondilită, ci și cele de stomac, intestinale și menstruale. Ceața mentală se îmbunătățea, la fel și anxietatea. Credeam că odihna (zăceam 2 săptămâni în pat, ridicându-mă doar pentru fizioterapie și kinetoterapie) și medicația destul de puternică erau responsabile pentru aceste îmbunătățiri.

Relația minte-corp

Până când o întâmplare m-a făcut să cred că nu e chiar așa. În acea perioadă o aveam în îngrijire pe bunica. Avea peste 80 de ani, demență senilă și o încăpățânare cruntă. Depusesem mari eforturi să găsesc un stomatolog care să vrea să o consulte, toți mă refuzaseră când auzeau ce vârstă și afecțiuni are. Eu eram în spital, iar soțul meu urma să o ducă la consultație la stomatolog, consultație programată cu multe zile înainte.

Dar soțul meu m-a sunat și mi-a spus că bunica nu vrea să meargă. Oricât am încercat amândoi să o convingem, nu a vrut. Deși ea insistase că o doare o măsea și vrea la stomatolog. Iar eu căutasem disperată, și găsisem într-un final, unul care să o primească. Și știam că odată întoarsă acasă, mă va acuza că nu o duc la stomatolog. Am simțit cum mă înfurii. În aceeași secundă, a început să mă doară stomacul. Apoi durerea a coborât în intestine.

În acel moment mi-am dat seama că nu erau doar odihna și medicația care făceau ca toate durerile să dispară când eram în spital, ci și depărtarea de casă și de toate problemele de acolo. Am început să citesc despre durerile de stomac și intestinale. Până atunci credeam că medicația antiinflamatoare îmi provocase ulcerul, așa cum mă diagnosticase fiecare medic la care fusesem până atunci.

Niciun medic nu îmi spusese că dacă ”hrana” mea este formată din furie, scheme mentale rigide și inflexibilitate, stomacul meu va suferi. Nu îmi acceptam viața, nu vedeam rostul suferinței și nu percepeam că și alții suferă în jurul meu. Pendulam tot timpul între furie și apatie. Eram ori agresivă, ori extenuată.

Habar nu aveam ce se petrece cu mine, eram deconectată total de corpul și emoțiile mele. Eram un dezastru. Îmi era frică de orice. Nu mă puteam privi în oglindă. Eram plină de durere și voiam doar să treacă. Nu era zi să nu mă doară ceva: articulații, stomacul, intestinele, crampe menstruale, rinichii, vezica urinară, vezica biliară, coastele, sternul… Nu voiam să mai simt corpul ăsta care durea. Atunci am început să înțeleg că emoțiile, psihicul și fizicul sunt legate, că răul din minte este legat de răul din corp. Era un punct de plecare.

Feminin și masculin, yin și yang

„A face” este un verb masculin, yang. Implică acțiune, mișcare, viteză, forță, planificare. Desemnează o energie axată pe exterior, pe a da. La capătul celălalt este „a fi”. Verbul feminin, yin, care arată contemplarea, curgerea, armonia, creația și creativitatea. Energia feminină este interiorizată și este axată pe a primi și a simți.

Aflată în dezechilibru, energia masculină poate fi agresivă, competitivă, dornică de control și confruntare. Iar energia feminină poate fi manipulatoare, isterică, codependentă și neputincioasă.

Dacă ne închipuim masculinul ca pe un stejar imens, puternic, care nu se apleacă în bătaia vântului, atunci femininul este ca o trestie mlădioasă care dansează odată cu orice adiere. Yang este puternic, yin este flexibil. Toți avem ambele energii. Indiferent dacă ești femeie sau bărbat, ai și energie feminină, și energie masculină. Ele funcționează împreună, iar atunci când sunt echilibrate, putem spune că suntem împliniți și armonioși.

Eu în acea perioadă îmi reprimam energia yin. Eram tot timpul în energie masculină, ”a face”. Voiam să controlez totul, nu acceptam nicio abatere. Îmi calculam drumul de la serviciu până acasă, iar dacă întârzia tramvaiul mă înfuriam. Dacă ploua mă înfuriam. Dacă era coadă la covrigi mă înfuriam (da, atunci micul meu dejun consta dintr-un covrig cald cumpărat de la colț de stradă). Dacă mă bâzâia un țânțar mă înfuriam.

Îmi era frică să fiu singură. Să plec singură. Îmi era frică să simt. Simțeam doar frica și durerea, pentru că erau singurele emoții destul de puternice care puteau pătrunde prin zidul meu controlator. Nu îmi dădeam voie să simt. Emoțiile se acumulau și eu nu le dădeam voie să iasă. Nu eram o persoană echilibrată. Nu e de mirare că eram așa de bolnavă.

Ce înseamnă echilibru între yin și yang pentru o femeie

Profesorul Borțun spunea că femeia este ca o prizonieră, închisă între bucătărie, job, copii, curățenie. Citesc pe grupuri de Facebook strigăte de ajutor ale unor femei care simt că nu mai fac față îndatoririlor zilnice și mă îngrozesc. Acele femei nu pot ieși din energia masculină, nu au timp să fie femei.

Da, femeile sunt prizoniere. Prizoniere ale mentalității actuale, care spune că femeia trebuie să muncească, să aibă un job cot la cot cu bărbatul, ”să își câștige singură pâinea”. Dar sunt și prizoniere ale mentalității vechi, care spune că femeia trebuie să aibă grijă de casă și de copii, să spele, să gătească, să hrănească, să educe, să aline. Din ciocnirea celor două mentalități reiese rolul actual al femeii: prizonieră.

Dacă este tot timpul forțată ”să facă”, nu mai are timp ”să fie”. Din acel ”a fi” femeia înflorește și răspândește în jur calmul și armonia. Doar așa poate să mângâie, să aline suferința celor din jur, să îi hrănească cu mâncare încărcată cu iubire. Mă doare sufletul când citesc cum femei surmenate de atâta muncă întreabă disperate cum să facă să scape de ”corvoada” gătitului.

Femeia care este preponderent în energie feminină are puteri magice. Tot ce se simte în energie feminină se transpune în material, la fel ca tot ce se face din energie masculină. O persoană echilibrată poate avea rezultate și din ”a face”, și din ”a simți”. Dar femeile din ziua de azi se simt vinovate când își iau timp pentru ele, să stea și să simtă. Cum adică să stea!? Să stea degeaba!? Când sunt atâtea de ”făcut”!? Femeile nu știu să simtă.

Voiam să scriu un capitol și cu ”ce înseamnă echilibru între yin și yang pentru bărbați”, dar mă voi rezuma doar la un paragraf. Un bărbat de obicei ”face”. Și asta este bine, un bărbat trebuie să fie preponderent în energie masculină. Dar prin educație nu i se dă voie să ”simtă”: ce, ești fetiță, de ce plângi? De ce vrei să fii balerin? De ce ești cu capul în nori? Bărbații sunt constant îndepărtați de bucățica lor yin. De aceea nu sunt în stare să înțeleagă feminitatea femeilor, pentru că feminitatea din ei a fost inhibată. Nu poți recunoaște ceea ce nu face parte din tine. Dar și fetelor li se cere în primul rând ”să facă”, ceea ce contravine naturii lor, așa cum am văzut mai sus.

Dă-ți voie să fii

Este foarte greu să înveți să simți atunci când te-ai îndepărtat constant de simțire toată viața. Este foarte greu să înveți doar să stai, să nu mai fugi de tine. Cauți mereu ceva de făcut, de analizat, de planificat. Este util atunci când energia yang dintr-o femeie o face să ia umbrela când a văzut la meteo că va ploua. Dar dacă o face să se teamă de orice picătură de ploaie, de parcă ploaia aia ar fi acidă, nu mai este util. Mă amuz când plouă și văd oameni alergând disperați, de parcă au credința că dacă fug, se pot strecura printre picături. Dacă tot te udă, de ce nu îți dai voie să simți cum se scurge apa pe tine într-o zi călduroasă de vară? Să te bucuri de răcoare?

Încă mă surprind că vreau ”să fac” ceva atunci când mă năpădește o emoție. Încă fug de emoții, am nevoie să fac un efort ca să mă las să simt, nu vine firesc. Analizez acea emoție, o întorc pe toate părțile (din energie masculină), o plimb, adică fac mișcare (tot din energie masculină), o ventilez, și abia apoi îmi dau voie să o simt, când e deja diminuată.

Nu mai am o problemă să fiu singură, chiar îmi place, am ocazia să îmi exersez latura yin: fac o baie, fac yoga, scriu, citesc, sau doar ascult ce se întâmplă în jurul meu. O dată pe an plec singură câteva zile undeva, de obicei la mare. La început mă zbăteam, mă simțeam vinovată că plec, cheltuiesc banii, stau degeaba pe malul mării, în timp ce lumea muncește… Dar acum văd beneficiile acestor plecări: sunt mai echilibrată, rar mă mai înfurii, îmi ascult mai bine intuiția și astfel pot lua decizii mai bune pentru mine și pentru familia mea. Simt când trebuie să ”fac” și când trebuie să ”fiu”.