Fii mulțumit cu ce ai

Atunci când vrei ceva din lipsă, depui un efort foarte mare pentru a-l obține. Consumi inutil din energia vitală. Iar rezultatul nu te va mulțumi, pentru că ești setat pe lipsă. E ca și cum abia aștepți să pleci în concediu, pentru că ai casa vraiște. Dar tot la casa ta vraiște te vei întoarce, iar camera de hotel în care stai o vei face tot vraiște, pentru că tu așa ești obișnuit.

Dar dacă ai o casă frumoasă și ordonată ce vei face? Te vei bucura de concediu, camera de hotel o vei menține curată și ordonată, pentru că așa ești obișnuit, și te vei întoarce cu drag acasă. Cam acesta este conceptul „să fii mulțumit cu ce ai”.

Dacă ești mulțumit cu ce ai, de ce ți-ai dori mai mult?

Păstrând analogia cu casa, e cam așa: dacă ai o casă frumoasă, în care ți-e drag să stai, nu mai pleci niciodată de acasă? Nu, dimpotrivă. Te încarci cu energie bună de acasă și ieși în lume: la serviciu, la plimbare, te întâlnești cu prietenii, mergi la cumpărături sau pleci în concediu. Apoi te întorci cu drag acasă, încărcat cu bunătăți, pe care le integrezi firesc în casa ta frumoasă.

Imaginează-ți că acea casă frumoasă ești tu, este interiorul tău, pe care îl mobilezi și îl decorezi așa cum îți permit educația, înțelepciunea și moștenirea genetică. Nu poți fugi din „casă”. Oricât de departe fizic pleci, te iei mereu cu tine. Poate ți se pare că plecând, te poți abandona undeva, iar întorcându-te, vei fi mai curat și ordonat pe dinăuntru, dar e o iluzie. Poate speri că te „curăță” cineva, ceva, undeva departe, dar nu e așa.

Doar tu te poți curăța, mobila și aerisi. Dacă faci asta gândind despre tine că ești ”defect” și ai nevoie de ”reparații”, vei depune un efort foarte mare, și uneori inutil, să te repari. Dacă ești mulțumit cu tine, cu viața ta, cu bucurie și în liniște te vei perfecționa încontinuu, adăugând tot mai multe calități la cele pe care le ai deja.

Dacă ai o boală autoimună, asta nu înseamnă că ești defect

 Îmi amintesc că mult timp m-am simțit inferioară pentru că sunt mică, bolnavă și am nevoie să mă odihnesc mai mult decât oamenii ”obișnuiți”. M-am trezit o dată invidiind o femeie care căra un sac de cartofi. Eu nu puteam să fac asta, abia desfac un capac de borcan.

Mi-a trebuit ceva timp să realizez că nu am nevoie să car saci de cartofi. De ce mi-aș dori asta? Sunt un om inteligent, muncesc cu mintea, nu cu mușchii. Așa că ar fi bine să fiu mulțumită de ceea ce am, inteligență, capacitatea de a învăța repede și plăcerea de a citi, și să dezvolt aceste calități în continuare. De ce să fiu nemulțumită că nu am ceva, făcându-mi astfel rău, în loc să apreciez ceea ce am, și să mă bucur?

Cea mai mare calitate pe care o putem avea este capacitatea de adaptare. Să ne adaptăm mintea și fizicul la realitatea existentă. Nu putem schimba lumea, să fie așa cum ne dorim noi. Ar fi o pierdere inutilă de energie să încercăm. Dar ne putem noi adapta, astfel încât să fim o părticică a acestei lumi. Asta nu înseamnă să renunțăm la noi înșine. Ci să înțelegem că dacă suntem muște, nu putem fi fluturi. Să ne acceptăm condiția, să o înțelegem, și pornind de acolo să începem să ne dezvoltăm. Cu mulțumire și recunoștință.

Fii mulțumit cu ce ai și nu va fi nevoie să lupți pentru nimic

Când ești în liniște, acționezi. Când ești atacat, reacționezi. Atunci când reacționezi, o faci din energia celui care te atacă, o energie agresivă, de luptă. Nu vei fi niciodată în avantaj reacționând, pentru că nu tu stabilești regulile, ci celălalt. Acea continuă nemulțumire este ca un atac, vei reacționa mereu. Vei fi mereu în energia nemulțumirii. Indiferent ce vei face, ce vei gândi, cu cine sau cu ce vei interacționa, vei fi nemulțumit.

Dacă îți dorești mai mult din mulțumire, efortul depus va fi minim, iar lucrurile vor curge firesc, pentru că așa e normal să fie. Fii mulțumit cu ce ai, și nu vei avea de ce să lupți pentru nimic. Lupta vine din reacție, iar reacția e consumatoare de energie. E ca atunci când vrei să vâslești contra curentului. Pe când acțiunea din mulțumire e ca o curgere lină odată cu apa. Lucrurile vin și se așază pe făgașul lor normal, fără luptă.