1 septembrie
Singurele alimente pe care nu le consum niciodată sunt glutenul, îndulcitorii artificiali și uleiurile vegetale, cu excepția uleiurilor de cocos și măsline.
Nu consum porumb, dar uneori mănânc un pic de mămăliguță sau un porumb copt. Nu consum mezeluri, dar uneori mănânc 2-3 feliuțe de salam uscat sau prosciutto. Nu consum lactate, dar uneori mănânc un cubuleț de brânză de capră sau câteva linguri de iaurt de capră la micul dejun. Nu consum dulciuri, dar uneori fac o prăjitură în casă, îndulcită cu zahăr doar atât cât este nevoie. Nu beau băuturi „răcoritoare”, dar, foarte rar, beau o jumătate de pahar de pepsi cu zahăr, nu cu îndulcitori.
O alimentație sănătoasă nu înseamnă alimente interzise (cu excepția alergiilor alimentare severe), o alimentație sănătoasă înseamnă că 90% din alimentele pe care le consumi sunt alimente care îți fac bine structural, iar 10% sunt alimente care îți gâdilă plăcut emoționalul. Asta te poate ajuta să nu te simți o victimă (ce amărât sunt, nu am voie să mănânc x aliment), un autoagresor (nu, bunico, nici măcar nu gust sarmalele, mi-am adus de acasă năut fiert) sau un fals erou (ce tare sunt, mă abțin să nu mănânc x aliment). Alimentația trebuie să fie ceva firesc, care să nu implice efort, disconfort și cheltuieli care dezechilibrează bugetul.
2 septembrie
E cald și dorm cu fereastra larg deschisă. Am un somn foarte ușor, aud musca cum se plimbă pe pervaz. Trec oameni pe stradă, mă trezesc. Cântă o pasăre, mă trezesc. Bate vântul, mă trezesc. Trebuia să mă fac paznic de noapte 😊.
Înainte, când mă trezea brusc un zgomot, mă înfuriam. Bombăneam, trăgeam o înjurătură, apoi mă învârteam toată noaptea ca un leu în cușcă. Acum, mă întorc pe partea cealaltă și adorm din nou. Nu mai am o reacție emoțională la ceva ce nu pot evita. Nu pot schimba faptul că am un somn ușor și mă trezește orice zgomot, dar pot schimba reacția mea la zgomote.
Aceasta este una dintre consecințele pozitive ale „schimbării” mele. Diminuarea furiei, mâniei, intoleranței. Acceptarea lucrurilor pe care nu le pot schimba. Ieșirea din triunghiul victimă-agresor-salvator.
4 septembrie
„Dacă doriți să vă faceți o idee despre caracterul unui om, nu-i luați în considerare faptele mari. Orice prost poate deveni erou o dată în viață. Priviți însă cum se comportă oamenii față de voi sau față de alții în cele mai mărunte și neobservate acțiuni, cum își îndeplinesc ei cele mai mărunte obligații și numai aceasta vă va da posibilitatea de a le defini caracterul, fața lor adevărată. Întâmplările excepționale înalță chiar pe cea mai josnică ființă omenească până la un anumit grad, dar numai acela este cu adevărat măreț, al cărui caracter este nobil și statornic în orice împrejurare a vieții, oricât de măruntă, oricât de neînsemnată ar fi ea.” Karma Yoga
Nu vă lăsați păcăliți de oamenii care se poartă frumos cu voi, dar execrabil cu alții, cu animalele sau lucrurile. Nu va dura mult si așa se vor purta și cu voi.
Mă uit la oamenii care iau produsele de pe rafturile supermarket-urilor și le aruncă nepăsători în coș. Oare oamenii aceia știu să mângâie?
5 septembrie
Un om de știință pune un purice în fața lui și îi spune: sari! Puricele sare, iar omul de știință notează în caietul lui: dacă îi spui să sară, puricele sare. În a doua fază a experimentului omul de știință îi rupe puricelui picioarele, îl pune în fața lui și îi spune: sari! Puricele nu sare, iar omul de știință notează: dacă îi rupi picioarele, puricele nu mai aude.
Morala: știința este exactă, dar depinde cine o interpretează.
6 septembrie
Cred că în altă viață am fost mămăligă 😊. Am nevoie de o suprafață plană pe care să mă întind de câteva ori pe zi. Să mă lățesc cât sunt de lată și să mă lungesc cât sunt de lungă. Nu pot sta ca omul civilizat, șezând pe scaun, mai mult de o oră, poate două. Simt că toată ființa mea se scurge în degetele de la picioare și mă privește uimită de acolo, întrebându-mă de ce o chinuiesc. Decât să stau 2 ore pe scaun, mai bine merg.
Omul s-a civilizat când a devenit biped. Nu poți face multe chestii civilizate când stai în 4 labe. Dar a plătit pentru asta. Ați văzut vreodată vreun animal cu spondiloză cervicală sau sacroileită bilaterală? Eu le am pe amândouă. Sunt bipedă și presupus civilizată. Nu am fost de față atunci când omul a fost pus să aleagă între creier și mușchi, așa că suport consecințele.
Am scris articolul „Decalogul puterii personale”, ca să vedeți cât sunt eu de puternică… la creier. Mă duc să mă întind un pic în pat.
7 septembrie
Soțul și prietenii mei nu ar merge cu trenul nici amenințați cu mitraliera. „Să mergem cu trenul?! Never!”.
Mie îmi place. În ciuda faptului că rar e temperatura potrivită, că uneori oamenii vorbesc tare și că mai are întârzieri uneori.
O dată, de două ori pe an plec singură undeva pentru câteva zile. Cu trenul. Îmi calculez riguros bagajul, mă duc în Gara de Nord și mă urc într-un tren. De obicei spre mare. Fără rezervări, planificare în avans, căutat pe Google, prognoza meteo și alte chestii de oameni normali 😊. Nu merg în sezon, deci cazarea nu e o problemă, sigur găsesc eu ceva cu un pat, un duș și o priză. Va urma.
Las în comentarii articolul de acum câțiva ani, în care povestesc care este scopul si utilitatea unei călătorii solitare.
8 septembrie
Nu sunt prea umblată prin lume. Pot să număr pe degetele unei mâini țările în care am fost și mările pe care le-am savurat. Dar mi-a plăcut ce am văzut. Până și litoralul turcesc are farmecul său, cu oamenii ăia prea agitați pentru gustul meu. Marea Neagră în Bulgaria este fermecătoare, Marea Nordului sălbatică și rece, iar Grecia… e Grecia.
Ne batem cu pumnul în piept că ne iubim țara. Avem munți, păduri, lacuri și văi. Și litoral. Cât de jos poți să mergi ca să scoți bani din litoralul românesc fără a investi și un strop de suflet?
Am lucrat un pic în industria hotelieră de pe litoral, așa că știu cum se procedează. Doar exploatare, fără suflet. Și ce văd acum pe aici, lucrurile merg în mai rău. Nu mai există bucățică de pământ neconstruită, bucățică de plajă fără șezlonguri și baldachine (niște bucăți de scânduri date cu un rând de vopsea ieftină și cu niște cârpe fluturând). Fiecare „proprietar” de bucată de plajă și-a îngrădit parcela cu sârme și sfori și a pus panouri enorme cu „interzis cu cearceafuri”. Pe puținele locuri destinate cearșafurilor, înguste și rare, sunt așezați bolovani. Da, bolovani. Nu se știe cine i-a pus, dar putem bănui. Șezlongurile și baldachinele sunt puse până în buza mării, dacă sunt ceva valuri nu poți merge pe malul mării, că nu ai pe unde.
Și e mizerie. Foarte mizerie. De cum se apropie trenul de Constanța vezi munți de mizerie pe câmp. Mizerie în orașe, mizerie pe plajă, mizerie în sufletul oamenilor care ar trebui să fie ospitalieri, să te primească cu drag și cu un zâmbet.
Și oamenii vin pe litoral. Hotelurile sunt pline. Așa că să mai lăsăm naibii sensibilitățile, că oamenilor le place aici, nu-i așa? 15 lei un cappucino de 2 degete servit în scârbă și 14 lei bidonul de apă plată.
Da, m-am enervat. Mai ales aseară când am ieșit să văd apusul și am văzut în schimb mizeria umană de pe plajă… Știți că nu sunt o văicăricioasă care se zburlește la orice adiere de nedreptate, dar asta nu e drept. Litoralul românesc nu există, în acest loc este o groapă de gunoi.
9 septembrie
Prima dată când am văzut marea aveam 14 ani. Aș minți dacă aș spune că am rămas cu gura căscată de uimire în fața imensității de apă. Adevărul este că nu îmi amintesc, așa cum nu îmi amintesc multe din copilăria și adolescența mea. Ce îmi amintesc este că am stat la cort, într-un camping. În următorii ani am mai fost la mare și am stat în gazdă. Știți cum era în gazdă la mare, la curte, cei mai de-o vârstă cu mine, nu? O cameră, wc în curte, comun, și duș cu apă de la soare. O bucătărie la fel de comună, ca un fel de șopron, în care mamele făceau câte o ciorbiță și o tocăniță pe rând, la mica înțelegere cu celelalte mame.
Prima dată am stat la un hotel când aveam 19 ani. Am dus-o pe mama la Voineasa pe banii mei, în primul meu concediu.
Nu am mai stat „în gazdă” din adolescență, îmi amintește de ciorbița făcută de mama acolo. Femeile nu aveau concediu de la îndatoririle lor: spălau și întindeau rufe, găteau și spălau vase și în acele zile în care soții și copiii lor se bucurau de mare, soare și atât. Ele nu…
E încă plin de lume la mare zilele astea. Hotelurile, pensiunile, sunt pline. E cald. Bate vântul, sunt valuri mari, iar salvamarii se agită disperați să avertizeze oamenii care se aventurează în apă. Abia am găsit o cameră așa cum îmi doream, aproape de mare. Este o pensiune mică, cu o gazdă amabilă și atentă. Și-a făcut un titlu de glorie din notele mari de pe Booking, pe care le-a afișat pe geam, la intrare.
Am văzut răsăritul astăzi. Frumos rău.
10 septembrie
Când mă cazez într-un hotel sau pensiune, primul lucru pe care îl fac este să scanez camera și să împart spațiul. Organizarea este mojo-ul meu 😊, nici în concediu nu abdic de la ea. Stabilesc exact fiecare spațiu la ce va servi. Nu mă întind ca o plăcintă peste tot, să pierd timpul căutând ceva. Fiecare lucru are locul său bine stabilit, exact ca acasă. De la ciorap la linguriță, știu exact ce am scos din bagaj și unde l-am pus. Nu ocup toate sertarele, rafturile și polițele din camera de hotel, ci îmi organizez lucrurile în mod compact, doar în spațiul de mărimea de care este nevoie. Nu am uitat niciodată niciun capăt de ață în vreo cameră de hotel.
Îmi fac patul dimineața, la fel ca acasă, cu păturile strânse și cearșaful întins frumos. Ordinea din spațiul în care stau îmi dă o stare de bine. S-a convins de asta și soțul meu, care din fire e dezordonat, dar în concediu depune efortul de a-mi face hatârul să păstreze ordinea. Pentru că altfel sunt crancky și îl bombăn 😊.
Las în comentarii articolul „Fă-ți spațiu în casa și în viața ta pentru ceea ce contează”, în care povestesc filozofia ordinii și de ce este bine să fii organizat.
11 septembrie
Singura boală autoimună în care se cunoaște exact declanșatorul: glutenul, și soluția: eliminarea glutenului din alimentație, este boala celiacă. Pentru celelalte 99 de boli autoimune totul este în ceață. Există medicație care ameliorează simptomele și scade inflamația, dar nu se știe ce a declanșat boala, si deci unde putem interveni ca să eliminăm cauza.
Puțini medici recomandă și altceva în afară de medicație, kinetoterapie și fizioterapie, așa că mulți dintre noi căutăm soluții de capul nostru.
După această introducere am să vă spun și scopul acestei postări, născută în urma unui comentariu la postarea de ieri. Celiacii știu exact că trebuie să elimine complet glutenul, și asta fac: caută produse care au sigla cu spicul tăiat. E destul de complicat și costisitor să fii în pielea unui celiac. Așa că dacă le spui că ar trebui să caute și produse sănătoase, ale căror ingrediente să fie cât mai naturale, antiinflamatoare, fără chimicale și conservanți, deja e prea mult pentru ei, le dă complet viața peste cap.
În orice boală autoimună, inclusiv celiachia, intestinul este afectat și există inflamație în corp. Eliminarea glutenului este esențială. Pentru cei mai mulți dintre noi, cei cu boli autoimune, altele decât celiachia, acesta este un factor pro inflamator. Dar nu este de ajuns. Mai sunt și alte alimente pro inflamatoare. Aditivi în alimentele ultra procesate. Sedentarismul este pro inflamator. Lipsa somnului. Depresia. Anxietatea. Căutatul nodului în papură și despicarea firului în patru.
Există un stil de viață pro inflamator, din care glutenul este doar o mică parte.
Când am pornit proiectul Oana fără gluten, acum 9 ani, eram încântată de efectele eliminării glutenului din alimentația mea. Nu prea știam eu cum e cu sigla cu spicul tăiat, iar în primul an de dietă orice urmă de gluten îmi provoca dureri articulare mari. După un an am început să tolerez urmele și să nu mai am reacții așa de puternice. Nu m-am testat pentru boala celiacă, pentru că am aflat de teste după ce renunțasem la gluten de ceva timp, pentru testare trebuie făcută încărcarea cu gluten, iar mintea mea nu mai consideră glutenul un aliment. Nu îl mai pot consuma. Așa că nu știu dacă am sau nu boala celiacă. Știu doar că puseul continuu de spondilită pe care l-am avut zeci de ani s-a încheiat la câteva zile după ce nu am mai pus gluten în gură. Acum am rar pusee, scurte, iar markerii inflamatori de obicei sunt în limite normale. Nu mereu, dar sunt perioade mari în care sunt în limite, ceea ce nu se întâmplase înainte.
Încet, am implementat un stil de viață antiinflamator. Sunt multe de spus aici, nu vreau să intru în amănunte, dar toate postările și articolele mele vorbesc despre viața mea antiinflamatoare în toate componentele ei.
În privința alimentației mele, sunt alimente pe care nu le consum niciodată, alimente pe care le consum des, și alimente pe care le consider „guilty pleasures”. Ieri am avut poftă de chipsuri, așa că mi-am luat o pungă mică, cu sare. Asta nu înseamnă că mănânc chipsuri, ci că sunt om. E prima pungă de chipsuri pe anul acesta. Cum am spus și în altă postare, o alimentație sănătoasă înseamnă 90% alimente necesare structural și 10% alimente necesare emoțional. Gata, că m-am lungit. Felicitări dacă ați reușit să citiți toată postarea asta luuungă.
12 septembrie
Sunt câteva secunde, poate 1 minut, chiar înainte de răsărit, în care respirația naturii se întețește. Vântul bate mai tare, animalele se agită, păsările aerului zboară mai cu foc, păsările de curte fac zgomot… natura e nerăbdătoare în așteptarea Soarelui care va apărea în curând. De unde știu pescărușii ora răsăritului?
Noi, oamenii, ne-am rupt complet de natură. Mai ales orășenii. Nu ne mai găsim nici drumul până la supermarket fără Google Maps. Nu mai știm când și de ce răsare soarele. Dar vorbim mult despre natură… pe care nu o cunoaștem.
Imediat după răsărit, totul se liniștește. Natura a primit cu bucurie Soarele care a apărut. Face asta în fiecare zi, de când există Pământul.
13 septembrie
Îmi amintesc că atunci când am dat eu peste ideea de „mâncat sănătos” devoram tot ce se scria pe această temă și încercam cam orice găseam. Am citit odată despre spirulină. Cât e de miraculoasă și de binefăcătoare și m-am gândit eu că dacă o consum, n-o să mă mai doară nimic.
În fine, m-am dus și mi-am cumpărat. Nu e ieftină, m-a cam usturat portofelul. Dar am înghițit în sec și mi-am zis că tot ce e bun, e scump. Nu așa se zice? Am ajuns acasă, am desfacut cu grijă punguța. M-a izbit neplăcut un miros de alge putrede. Știți, ca ăla de la mare, când nu ridică nimeni algele de pe plajă zile întregi. Din nou am înghițit în sec. Și pastilele sunt amare și miros urât, nu? Și fac bine, nu te mai doare capul. Scot smoothie makerul, pun o banană, niște pătrunjel, apă și o lingură din miraculoasa pudră de spirulină. Zbârnâi conținutul, scot paharul, respir adânc, mă țin de nas (mirosul de alge putrede se intensificase) și beau licoarea minune. Mi s-a făcut greață instantaneu. Ia uite ce sensibiloasă sunt! Păi e pudră miraculoasă, domne. Cu n-șpe vitamine și minerale, trebuie să mă vindece! Nope, nicio șansă. Că dacă o evacuezi mintenaș după ce o consumi, vitaminele și mineralele alea se duc pe apa sâmbetei, odată cu banii cheltuiți și speranțele deșarte.
Cam așa eram eu când voiam să urmez toate sfaturile miraculoase găsite pe net. Între timp am făcut o școală de nutriție și m-am educat să știu unde să caut, să nu mai citesc și să nu mai urmez toate bazaconiile.
Nu e greu să mănânci sănătos. Și nici nu e scump. Dacă găsiți tot felul de chestii pe net, gen pudre miraculoase, ingrediente scumpe si amenințări cu lectine si nitrați, amintiți-vă că tot ce aveți nevoie este un pic de educatie nutrițională. În loc să vă pierdeți timpul și sănătatea citind bazaconii și speriindu-vă din orice, mai bine căutați o sursă sigură de informare.
Las în comentarii articolul „E scump să mănânci sănătos. Oare?”, în care descriu pe scurt puținele reguli ce ar trebui urmate în acest domeniu. În rest… sky is the limit. Și bucurați-vă de mâncare bună și gustoasă, lăsați pudrele miraculoase.
14 septembrie
Nu știu dacă suferința este caracteristică românilor, probabil și alte popoare au suferința în sânge. Nu suferim pentru că avem un motiv, ci pentru că așa am fost programați. Imaginați-vă omul ca pe un computer în care au fost încărcate programe în copilăria mică, sau chiar înainte. Venim cu programe moștenite de la părinți, bunici… Unul dintre aceste programe este cel al suferinței. Așa de adânc este înscrisă suferința în sinapsele noastre, că noi credem că e normal să suferim. Nu e normal. Durerea este normală, suferința nu e.
„Durerea este inevitabilă, dar suferința este o alegere”, spune doctorul Menis Yousry. Suferința vine din rezistența la durere.
Durerea sunt toate lucrurile pe care nu le poți controla în viață. Suferința este tensiunea pe care o creezi în jurul durerii.
Bucuria este opusul suferinței. Pare contraintuitiv să te bucuri când ai o durere. Nu pare „normal” să te bucuri, pentru că noi avem suferința adânc gravată în noi, nu bucuria.
Noi nu ne bucurăm că am avut pe cineva în viața noastră, ci suferim că l-am pierdut.
Nu facem haz că ne trezește vecinul cu bormașina duminică dimineața, eventual să mergem să îl servim cu o cafea, ci ne măcinăm nervii în suferință, stricându-ne toată ziua.
Nu ne bucurăm că vin anii înțelepciunii, ci suferim că îmbătrânim.
Nu ne bucurăm de bucuria altuia, ci suferim că alții se bucură, îi bârfim sau le punem bețe în roate.
A fost o revelație pentru mine să realizez că sufeream, deși aveam o mie de motive să mă bucur. Lăsasem durerea să mă învăluie din toate părțile, nelăsând nicio portiță spre bucurie.
Nici nu știam ce este bucuria. Nu mă învățase nimeni. Așa că am învățat singură. La început mi se părea ciudat să mă bucur, chiar mă simțeam vinovată, mi se părea că trădez generații întregi de predecesori, care au avut o viață grea și au suferit. Și eu vreau să mă bucur de viață!? Ce motive am să mă bucur, uite, sunt bolnavă, am multe dureri fizice, uneori abia mă ridic din pat! Ia și suferă!
Am învățat bucuria încet, am lăsat-o să mă cuprindă, să alunge suferința. Are dreptate Menis Yousry, suferința este o alegere. Când alegi bucuria în locul suferinței este ca și cum ai renaște.
15 septembrie
Plăcerea gustului dulce este în natura umană. Să nu ne simțim vinovați dacă poftim la dulce și savurăm o prăjitură cu toate simțurile.
Doar să facem asta cu măsură. Plăcerea gustului dulce este binecunoscută și exploatată cu sălbăticie de făcătorii de industrie alimentară. Se pune zahăr în orice produs comercial procesat, iar astfel putem deveni dependenți și de muștar, în care, pe lângă boabe de muștar, se pune și zahăr. Și ne trezim că nu mai putem mânca muștar decât dacă are o tentă de dulce. Nu mai putem mânca gogonele normale, ci doar pe cele dulci-acrișoare, altfel ni se face gura pungă și refuzăm ceea ce era normalitatea înainte: murăturile erau acre, iar biscuiții erau tari și nu prea dulci. Acum ne-am obișnuit ca totul să fie dulce și moale. Ni s-au atrofiat mușchii maxilarului, de la refuzul de a mușca și de a mesteca alimente tari, iar dinții și gingiile se deformează și se strică de la atâta dulce.
Și totuși eu astăzi vreau să vă prezint un desert dulce 😊. Ar trebui ca porția de dulce să fie bine definită, în termeni de cantitate și periodicitate, și să aibă locul bine stabilit în zi: desert după masa principală, porție mică și fără prea mult zahăr.
Această minunăție de budincă cu piersici și griș de hrișcă ar trebui savurată pe îndelete, linguriță cu linguriță, cu ochii închiși, însoțită de zgomote guturale de plăcere. Este o bunătate!
16 septembrie
„Este important să ne asumăm responsabilitatea pentru viața noastră și să o trăim pe deplin. Când spunem că suntem responsabili pentru crearea realității noastre, ceea ce vrem să spunem este că noi creăm starea internă care este martoră și experimentează lumea. Starea noastră internă este cea pentru care suntem responsabili, nu pentru ceea ce se întâmplă în exterior. Suntem responsabili pentru dobândirea unei capacități mai mari de a experimenta cum se simte corpul nostru ca răspuns la circumstanțele exterioare, precum și la gândurile, ideile sau sentimentele care plutesc prin mintea noastră. Suntem responsabili pentru starea de durere, tensiune sau ușurință pe care le simțim în noi.
Pe măsură ce ne trezim și acordăm atenție la ceea ce se întâmplă în interiorul și în jurul nostru, starea noastră interioară se va deplasa către o mai mare ușurință. Viața va începe să curgă mai ușor, iar ceilalți oameni vor începe să ne răspundă diferit. Pe măsură ce ne dezvoltăm conștientizarea, vom începe să fim „norocoși” în viață.
Cu toate acestea, a te trezi, a acorda atenție și a experimenta pe deplin experiența noastră nu trebuie să fie doar cu scopul de a ne schimba circumstanțele și de a ne îndeplini dorințele. Ci să alegem și să permitem puterilor de atracție și creație să manifeste orice este în concordanță cu cine suntem acum și cine putem fi în viitor. Apoi, impactul diferitelor evenimente, fie că sunt plăcute sau neplăcute, poate fi privit dintr-o nouă perspectivă. O poveste nouă și diferită pe care o creăm noi înșine.”
Fragment din cartea Healing Myths, Healing Magic, de Donald M. Epstein
18 septembrie
Nu e uimitor cum putem noi, femeile, să jonglăm cu mai multe activități în același timp? Putem merge pe stradă fără să călcăm în gropi, să ne gândim ce cumpărături să facem pentru cină, iar asta implică să stabilim exact meniul de la cină, să plătim online o factură, să răspundem unui mesaj și să exclamăm: ia uite ce norișor colorat! În același timp, bărbatul care merge alături de noi se împiedică la auzul exclamației noastre. L-am deconcentrat de la singura activitate pe care o putea face în același timp: mersul 😊.
19 septembrie
Ca să te bucuri, să te bucuri cu adevărat, nu ai nevoie de motiv. Bucuria este o stare, nu un sentiment. Nu te bucuri „de ceva”, pur și simplu te bucuri. Bucuria este o stare, la fel ca starea de nemulțumire continuă. Ca să fii nemulțumit ai nevoie de motiv? Așa crezi, dar și nemulțumirea este tot o stare, ca un mușchi pe care l-ai exersat toată viața. Este mușchiul „nu am”. Mereu va fi ceva ce nu vei avea. Mereu îți va lipsi ceva. Mereu vei avea „motiv” să fii nemulțumit. Să suferi. Să te plângi. Să fii o victimă. Atunci când cauți motive, le vei găsi.
Bucuria este și ea ca un mușchi ce trebuie exersat. Nu este ușor, este nevoie de perseverență și conștientizare. La început va durea, ca un mușchi atrofiat pe care începi să îl pui la muncă. Faci febră musculară la mușchiul bucuriei. Dar pe măsură ce începe să se dezvolte, începi și tu să ai mici „accese” de bucurie, așa, fără motiv.
Acum câteva zile mergeam pe stradă și am început să simt bucurie fără motiv. Era prea cald și mă durea cervicala. Abia îmi târam sandalele pe pavajul fierbinte. La început m-am minunat și m-am speriat un pic. Înnebunesc? Ce-mi veni? Ce e starea asta? Era bucurie din aia adevărată, fără motiv. A trecut în câteva minute, dar știu sigur că va reveni. Exersez în continuare mușchiul bucuriei, poate odată va fi așa de bine dezvoltat, încât bucuria va fi continuă și nu mă va mai părăsi niciodată. Așa, fără motiv.
20 septembrie
Îmi plac articolele din seria „Viața în căutarea echilibrului”, articole în care oameni cu boli autoimune își povestesc lupta lor cu boala și cu durerile, și cum au ajuns la un echilibru. Prin intermediul acestei rubrici am cunoscut oameni minunați, oameni frumoși, care nu s-au lăsat doborâți de durere. Oameni care caută remedii pentru trup și pentru suflet, și care au înțeles că vindecarea înseamnă mult mai mult decât ostoirea durerilor fizice.
Tatiana m-a căutat să mă întrebe dacă AIP o va ajuta să scape de durerile cauzate de puseul de spondilită care apăruse exact înainte să plece în concediu. Am ținut legătura pe durata concediului, și mă bucuram în fiecare zi în care îmi spunea că se simte mai bine, că a început să înoate și că se bucură de zilele însorite, alături de soțul ei.
Tatiana este ca o furtună de vară. Expansivă, îndrăzneață. Ca o Balanță veritabilă, tânjește după echilibru și conexiune umană. Își dorește armonie, frumusețe, aventură. Și să fie sănătoasă. E frumoasă. E înaltă, suplă, mereu elegantă și cu zâmbetul pe buze. Nimeni nu ar bănui că are 45 de ani și o cohortă de boli dintre care unele nici nu au căpătat un nume, după zeci de ani de dureri sfâșietoare, analize și investigații medicale. Lectură plăcută!
21 septembrie
Când te îmbolnăvești, de fapt aceasta este modalitatea prin care corpul tău strigă la tine că îl neglijezi și că îl abuzezi. Când te îmbolnăvești de o boală autoimună, deja ai întrecut orice limită acceptabilă, corpul tău e depășit de povara pe care ai pus-o pe el prea mult timp.
Când au început simptomele spondilitei abia ieșeam din adolescență. Nu mă iubeam deloc, nici măcar nu mă plăceam. Dacă nu aș fi locuit în corpul meu, aș fi fost persoana cu care nu aș fi vrut să fiu prietenă. Eram prea timidă, grăsuță și scundă. Mă scurgeam pe lângă ziduri să nu fiu observată. Aveam o singură prietenă, la fel de timidă și ciudată ca mine. Nu făceam sport, doar stăteam în casă, visam și citeam. Părinții mei divorțaseră și tatăl meu murise. Mâncam aiurea. Eram ca o bombă cu ceas așteptând să detoneze. Și am detonat într-o mulțime de boli și dureri.
Dacă îți analizezi viața de dinainte de declanșarea bolilor, vei observa că patternul este același: o perioadă lungă de disfuncționalități fizice (stres, oboseală extremă, tendința de a ”uita de tine”, mâncat pe apucate, sedentarism) și psihice (anxietate, pierderea de persoane dragi prin deces, divorț, plecări, despărțiri; mâncat emoțional, autosabotare, furie).
Ce e de făcut? În primul rând să îți întorci atenția spre tine. Să observi suferința pe care ți-o produci. Să nu te mai împrăștii spre exterior, căutând vinovați. Nici nu contează cine și de ce. Atunci când percepția ta despre lume și evenimente se schimbă, vindecarea a început. Când nu mai încerci să controlezi situația, pe alții și emoțiile, vindecarea a început. Când te accepți întru totul, când lași viața să te conducă, neopunându-te, vindecarea a început. Când nu stabilești tu în mintea ta cum arată vindecarea, vindecarea a început. Când nu mai lași mintea să preia controlul, deconectându-te de corp și suflet, vindecarea a început.
Cum îți dai seama că vindecarea a început? Nu contează, tu concentrează-te pe tine și pe ce ai de făcut azi.
22 septembrie
Viața e simplă, noi o complicăm. În cazul nutriției, această zicală este foarte adevărată. Cu cât avem mai puține ingrediente într-o mâncare și mai puține feluri la o masă, cu atât e mai bine pentru organismul nostru.
Aceasta este o rețetă extrem de simplă. Am gândit-o așa, adică foarte simplă, și m-am abținut să folosesc prea multe ingrediente. Se poate folosi și pentru Protocolul Autoimun (AIP), după reintroducerea oului, cu modificările din paranteze.
Această budincă din conopidă și carne de pui se poate mânca atât caldă, proaspăt scoasă din cuptor, cât și rece, a doua zi, ca prânz la birou, însoțită de câteva frunze de salată sau rucola. O minunăție!
23 septembrie
Când merg la supermarket nu îmi iau cărucior sau coș. Îmi pun cumpărăturile direct în sacoșă, ca să nu mă înșel asupra cantității pe care o pot căra. Așa că pun în sacoșă, iar când consider că atât poate duce azi măgarul , mă opresc. De obicei rămân cu ultimul produs ales în mână, și mă apropii de casa de marcat. De multe ori mi s-a întâmplat ca persoana aflată la coadă înaintea mea, văzându-mă doar cu un produs în mână, să mă roage să trec înaintea ei. Eu mulțumesc pentru intenție și arăt zâmbind sacoșa din spate. Sunt mulți oameni amabili în lume, și mă bucur că există .
Așa și ieri, o doamnă cam de vârsta mea, vizibil grăbită, mi-a zis să trec înainte. Ca de obicei, am arătat sacoșa și am intrat în vorbă până ne-a venit rândul la casă. Mi-a spus că e operată la coloană și tocmai terminase de spălat niște covoare. Că viața e grea, că a avut grijă de părinții ei până au murit de bătrânețe. Eu i-am zis: „Îmi pare rău! Dar acum viața ar trebui să devină mai ușoară, nu? Să aveți mai multă grijă de dumneavoastră.” S-a uitat neîncrezătoare la mine, ceva între: „cum adică viața e ușoară? Eu nu am învățat asta niciodată” și „nu renunț la plăcerea văitatului, așa că îmi fac viața grea în continuare”.
Ne simțim vinovați dacă vrem să ne bucurăm de viață și să ne facem o plăcere. Simțim că nu avem dreptul să ne destindem, să ne bucurăm, în afara „cadrului stabilit”. Nu putem spune familiei: „familie, eu nu mai spăl covoare! Ori le spălați voi, ori faceți rost de bani să le ducem la spălătorie, ori renunțăm la covoare! În timpul în care spălam și măturam covoarele vreau să îmi fac manichiura.”
Ne vine greu să ne punem pe primul loc în viața noastră, credem că suntem egoiști dacă facem asta. Adevăratul egoism este atunci când refuzăm să petrecem timp în solitudine, și în schimb ne dedicăm altora, ne umplem tot timpul cu servicii aduse altora și cu compania altora. Atunci când stai tu cu tine, când ești singur, când te plimbi singur prin parc, când doar stai, fără nimic de făcut și de plănuit, începi să te cunoști. Când te cunoști și te accepți, începi să ai grijă și de tine. Să te răsfeți, să te îngrijești.
Doamna de la supermarket îi cumpărase o cutie de bomboane de ciocolată surorii ei, pentru că aceasta ieșea la pensie. Am zis: „ooo, urmează o petrecere!”. Din nou s-a uitat la mine oarecum vinovată, ca și cum ar fi fost prinsă cu ceva interzis. Doamnă dragă, ai voie să petreci și să te bucuri de viață! Mă întreb oare ei cine îi dăruiește bomboane?
24 septembrie
În copilărie învățăm că există bine și rău. Mai târziu, în viața adultă, învățăm că binele și răul sunt extremele pe axa vieții. Că viața se întâmplă între aceste extreme, și că nimic nu este complet rău sau complet bine. Viața este ca un televizor alb-negru, pe ecranul căruia se derulează acțiunea într-o infinitate de nuanțe de gri.
Așa se întâmplă și cu alimentația: nu există alimente benefice sau alimente nocive. Nu te îmbolnăvești subit dacă mănânci o porție de cartofi prăjiți o dată la 3 luni. Există posibilitatea să te îmbolnăvești dacă îi mănânci zilnic, acompaniați de ketchup și 2 beri, seara, după o noapte nedormită și o zi în care nu te-ai mișcat de pe scaun, nu ai băut apă, te-ai certat cu șeful care te-a amenințat că te concediază și i-ai înjurat pe toți bizonii din trafic. Pe „axa cartofilor prăjiți” , situația de mai sus ar fi „răul”, iar zero cartofi prăjiți ar fi „binele”. „Normalul” se încadrează între aceste limite. Deci o porție de cartofi prăjiți o dată la 3 luni e acceptabil.
Ce vreau eu să spun aici, bătând câmpii cu grație, este să nu diabolizăm anumite alimente. Au și ele rostul lor, poate nu pricepem noi care ar fi acesta, dar el există. Să nu acordăm o atenție exagerată alimentației și să neglijăm alte aspecte ale vieții, la fel de importante: mișcarea, somnul, apa, relațiile sănatoase cu alții și cu noi înșine. Să glisăm firesc pe axa vieții, fără a cădea în extreme și fără a neglija aspecte importante.
25 septembrie
Care sunt cele mai mari minciuni pe care ni le spunem nouă înșine? Psihanalistul Matei Georgescu face un top al acestora.
- Va fi bine
- E rău de tot
- Știu ce vreau să fac în viață
- Știu cine sunt
- Vreau să îmi construiesc viața conform unui plan
Uneori ceea ce credem că este un adevăr, de fapt este o minciună. Ne mințim pe noi înșine. De ce facem asta? De frică. Ne este frică să pierdem ceea ce avem și ceea ce suntem. Cu cât ne este mai frică să pierdem ceva, cu atât acel ceva este o minciună mai mare.
Adevărul nu se poate pierde. Dar care este adevărul? Adevărul se află doar în liniște, iar adevărul vine doar din interior, nu din exterior. Nu putem afla adevărul de la altcineva.
Stai 5 minute în liniște, singur, fără telefon, fără televizor, fără muzică, respiră încet, adună-ți gândurile de la treburile zilnice, adună-ți emoțiile provocate (aparent) de alții și așa vei începe să întrezărești adevărul.
26 septembrie
Pentru că în ultimul timp ați început să mă urmăriți în număr din ce în ce mai mare, voi spune câteva vorbe despre mine, despre ce fac eu în mediul online. Pe Facebook lucrurile sunt împărțite între: „ia priviți-mă ce multe știu și vreau să vă învăț și pe voi”, „am ceva de vândut, veniți și cumpărați de la mine” și „să ne râdem nițel”. Eu nu știu nimic, nu vând nimic și nici prea amuzantă nu sunt. Atunci ce caut în online? Sunt normală și autentică, sau cel puțin așa îmi place mie să cred . Am o boală autoimună care mi-a întors viața pe dos timp de zeci de ani. Durerea și insecuritatea au fost companioanele mele. Acum sunt bine. Despre asta povestesc, despre cum am ajuns de la durere și insecuritate la o viață normală.
Deviza proiectului Oana fără gluten este „Scop. Mâncare. Stil de viață.” Asta cuprinde toate dimensiunile vieții: spirit, material, suflet. Tot ce am învățat și învăț în continuare: despre alimentație, mișcare, relaxare, iubire, toleranță, înțelegere. Un stil de viață sănătos pe toate palierele sale. Despre asta scriu pe această pagină, și pe blog, www.oanafaragluten.com.
Scriu zilnic pe Facebook. Este un exercițiu autoimpus, uneori îmi este greu să fac asta. Ca de exemplu astăzi, când am vrut să marchez un moment special: am depășit cifra de 5000 de urmăritori! Vreau să vă mulțumesc că mă urmăriți, că sunteți alături de mine în demersul meu către normalitate și bucurie și sper să vă inspir și pe voi să vă bucurați de viață! Să vă bucurați în fiecare zi și să vă minunați de frumusețea și armonia din jurul vostru!
27 septembrie
Citesc des pe grupurile de boli texte de genul: am dureri mari, vă rog recomandați-mi medicamente să nu mă mai doară. Dacă cineva sugerează dietă, sport, odihnă, băi calde, răspunsul este: nu am timp de așa ceva.
Mă doare sufletul și mă revolt când văd că oamenii cu boli autoimune nu au timp de ei. Că trag de ei până pică. Și mai ales mă doare să văd că, după ce pică, tot încearcă să se ridice și să continue ceea ce făceau… ceea ce i-a îmbolnăvit. Și numesc asta „putere”…
Nu ești puternic dacă persiști în durere fizică și psihică, dacă nu faci efortul să te cunoști pe tine însuți și dacă nu îți oferi timpul și îngrijirea să te vindeci. Și să fii fericit.
Eu am conștientizat că obiectivul meu principal în viață este starea mea de bine. Dacă am stare de bine, dacă EU sunt fericită, pot aduce fericire și în viața altora. Nu îi pot face pe alții fericiți dacă eu sunt nefericită. Iar dacă cei din jurul meu sunt și ei fericiți, nu îmi vor cere niciodată ”să mă sacrific” pentru ei. Se vor bucura că eu sunt fericită și vor fi fericiți alături de mine. Nu accept și nu cer nimănui să ”se sacrifice” pentru mine.
Citiți tot articolul în acest link. Tu vrei să fii fericit?
28 septembrie
Atunci când abordezi schimbarea în viața ta fii ca un copil. Copilul cade de sute de ori când învață să meargă. Ai văzut vreun copil să renunțe să învețe să meargă pentru că a căzut în fund? Și să gândească: e prea greu, nu mai bine merg eu în 4 labe toată viața? Sau: la ce îmi folosește să învăț să merg? Mă descurc foarte bine de-a bușilea, mă târâi prin casă, mama mă ia în brațe și face totul pentru mine. Așa va fi toată viața. Ce bine e!
Schimbarea e inevitabilă pe tot parcursul vieții. Atunci când refuzăm să ne schimbăm, ne schimbă viața forțat, iar asta doare mai tare decât efortul depus conștient pentru a face o schimbare utilă, care să ne aducă un plus. Doare mai tare să te opui schimbării decât să inițiezi și să implementezi schimbarea.
Exemplul cu copilul nu este chiar corect, pentru că un copil nu gândește, iar acesta este atuul său. El se lasă purtat de viață, de părinți și de energia mediului înconjurător. Nu îi e teamă de viitor și nu îl planifică. Pentru el schimbarea este însăși viața. E firescul. Nu își pune problema să lupte cu schimbarea, să accepte schimbarea, să îi fie teamă de iesirea din zona de confort. Este ghidat de adulții din preajmă, cărora nu le este teamă că se schimbă copilul. Schimbarea este normală atunci și o numim crestere.
De ce aceiași adulți nu acceptă schimbarea și le este teamă de ea când este vorba de ei înșiși? De ce rămân închistați în aceleași obiceiuri ani de zile, deși nu îi mai servesc și chiar le fac rău? De ce nu o consideră creștere, ceva pozitiv, ci un fel de baubau, de care se tem? De ce le este teamă să experimenteze ca în copilărie, să se bucure de noutate, să râdă fericiți că au descoperit ceva nemaivăzut, nemaiauzit, chiar dacă au căpătat un cucui în procesul descoperirii?
Ce ziceți, putem fi un pic copii?
30 septembrie
Varză albă, varză roșie, broccoli, conopidă, rucola, napi, ridichi, bok choi, hrean, kale, varză de Bruxelles, frunze de muștar, mangold. Toate legumele din această listă sunt crucifere. Pe câte dintre ele le cunoașteți și le mâncați?
Dr. Terry Walls recomandă 3 porții (cam 3 pumni) de legume crucifere zilnic. Dr. Terry Wahls s-a vindecat de scleroză multiplă aplicând protocolul care îi poartă numele, după ce medicina alopată se declarase învinsă. Ajunsese într-un scaun cu rotile. Am scris despre Protocolul Wahls în articolul ”Diete vindecătoare, scurtă descriere”.
Cruciferele conțin glucorafanină, care, în condițiile potrivite, este metabolizată în sulforafan, care este asociat cu multe beneficii pentru sănătate. Care sunt condițiile potrivite? Aceste legume trebuie bine mestecate, pentru că sulforafanul apare doar în combinația glucorafanină plus enzima mirosinază, care se găsește în gură.
Beneficiile sulforafanului sunt multiple. Antiinflamator: ajută la prevenirea si tratarea multor tipuri de cancer, boli autoimune, precum si tulburări neurologice si psihiatrice. Antioxidant: vindecă și ajută ficatul și rinichii în detoxifiere. Ajută la eliminarea toxinelor provenite din poluare. Previne declinul cognitiv și ajută memoria, îmbunătățește rezistența la stres.
Oare sunt numai beneficii din partea cruciferelor? Dacă avem probleme cu stomacul, ar trebui să le mâncăm preponderent gătite, măcar un pic, la abur sau călite. Iar gazele… fac parte din farmecul cruciferelor .
Încerc să mănânc crucifere zilnic și reușesc în marea majoritate a zilelor.