Ce înseamnă a avea o viață frumoasă? Înseamnă să fii mândru de tine? Să îi faci pe alții mândri de tine? Înseamnă să fii fericit? Dar ce este fericirea? Înseamnă să fii tot timpul într-o stare de beatitudine, să faci mereu doar ce îți place, să fie tot timpul soare? Să fie pace, să fii înconjurat doar de oameni care te iubesc și te admiră? Să curgă banii din cer, să stai într-un palat, să nu te doară niciodată nimic?
Dacă tu crezi că asta înseamnă a avea o viață frumoasă… te înșeli. Frumusețea vieții nu vine din liniaritatea ei, ci din curgere, din meandre, din suișuri și coborâșuri. Să zicem că îți place la nebunie prăjitura cu ciocolată. Cu multă frișcă și un moț de cireașă confiată. Dulce și aromată. Ai mânca toată viața doar prăjitură cu ciocolată, fără să te atingi de altceva? Cât crezi că ai trăi dacă ai face asta? Ce fel de viață ai avea dacă ai mânca doar prăjitură cu ciocolată, pentru că tu, cu mintea ta de acum, zici că îți place mult și ai renunța la ciorbică doar ca să mănânci prăjitura? Cum ai arăta, cum te-ai simți, ce gust ai avea în gură dimineața?
Doar îți poți imagina, pentru că nu vei face niciodată asta, nu vei mânca doar prăjitură cu ciocolată, pentru că îți dai seama că nu este posibilă o viață de calitate făcând asta. Atunci de ce crezi că ai avea o viață frumoasă dacă ai trăi într-un palat sau dacă ai sta tot timpul pe plajă cu un cocktail în mână? Dacă tot timpul semafoarele ar fi pe verde pentru tine? Dacă nu te-ar durea nimic niciodată?
Frumusețea vieții constă în diversitatea ei. În alternanța dintre cald și rece, în ușurarea simțită după ce trece durerea, în înțelepciunea ce vine după un eșec. În capacitatea de a simți iubirea și a te simți iubit, în sentimentul de ”acasă”, în bucuria de a vedea ceva frumos, bun sau util ieșind din mâinile tale. În capacitatea de a ierta și a lăsa să treacă, în puterea de a te disciplina fără să te frustrezi. În calitatea de a înțelege că ești frustrat, dar ai capacitatea de a gestiona acest simțământ. În forța de a te putea echilibra, mereu și mereu, după orice experiență avută. În schimbare. În non-rezistența la schimbare.
Frumusețea vieții constă în viața însăși. Indiferent cum este ea, este frumoasă pentru că este unică. Din milioanele de posibilități ai avut privilegiul în fiecare secundă să alegi una. Toate acele alegeri te-au adus în punctul în care ești acum. Nu te împotrivi. De ce să dorești să fii altfel acum? Este imposibil, este ca și cum te-ai da cu capul de un zid, sperând că o ușă va apărea acolo ca printr-un miracol, după a mia lovitură. Nu există astfel de miracole. Îți poți dori să fii altfel mâine și poți lucra la această dorință a ta cu bucurie și acceptare. Nu poți schimba ziua de ieri, dar poți influența ziua de mâine dacă te bucuri de ziua de astăzi.
În primul rând contează cum te simți, abia după asta contează ce poți să faci. Dacă te simți inferior, vei face lucruri mici, pentru că vei crede că nu poți mai mult. Dacă te simți superior, vei face lucruri demonstrative, ca să îți prezervi superioritatea. Dacă te simți îndurerat, vei vedea în jur numai durere și vei acționa în disperare, ca să scapi de durere. Dacă te simți înșelat, vei ridica ziduri în jurul tău și vei dori să te răzbuni. Dacă te simți frustrat, îi vei bârfi mereu pe cei din jur, invidiindu-i pentru că ei au ce nu ai tu. Dacă te simți neiubit, vei cerși încontinuu iubire, neștiind cum să oferi la rândul tău iubire.
Cum ai putea să vezi frumusețe dacă tu nu simți frumusețea? Dacă aștepți ca viața să îți ofere frumusețea sa fără să știi ce este frumusețea? Fără să accepți frumusețea? Fără să fii deschis pentru a primi frumusețea?
O viață frumoasă nu este o viață perfectă. Perfecțiunea nu există. Există drumul care duce către mai bine, iar frumusețea constă în a te bucura de drum așa cum este el, cu munți și văi, cu zile bune și zile mai puțin bune. Să nu pierdem din vedere destinația, dar să ne luăm răgazul să admirăm și să ne bucurăm de peisaj. Viața este așa cum o simțim că este, iar simțirea se poate educa, se poate învăța. Tu cum ai răspuns la întrebarea din titlu? 😊