Prietena mea este de 25 de ani asistenta unui medic de medicină alternativă. Mi-a spus că până acum câțiva ani era o raritate să aibă pacienți cu Hashimoto, iar în ultimul timp aproape zilnic le calcă pragul astfel de pacienți. Au pacienți cu o boală autoimună, cu două și uneori chiar cu trei boli autoimune.
Eu am spondilită anchilozantă
Și am învățat să recunosc pe stradă oamenii cu spondilită anchilozantă. Au postura de semn de întrebare, rigidă, uneori cu umerii inegali. În ultimul timp îi văd tot mai des. La magazinul de unde cumpăr carne de curcan unul dintre vânzători are spondilită anchilozantă. Mi s-a părut ciudat o dată când, așezată la coadă fiind, am văzut un cumpărător cu postura bine cunoscută. Pe 2 metri pătrați eram 3 oameni cu spondilită anchilozantă, și nu era o adunare a grupului de boală. Ultima estimare pe care am găsit-o referitoare la incidența spondilitei în populația generală era din 2013, undeva între 0,5 și 1,8%. Mă gândesc că ori această estimare este demult depășită, ori a fost o coincidență bizară.
*
În altă zi, un domn la vreo 60 de ani, vizibil cu spondilită anchilozantă, vorbea cu vânzătoarea de la raionul de pâine, spunându-i că are diabet și să îi recomande cea mai bună pâine. Eu nu m-am putut abține și i-am zis că cea mai bună pâine este fără pâine. El m-a întrebat ironic dacă sunt medic nutriționist și că lui medicul i-a recomandat 150 de grame de pâine pe zi. Nu sunt medic, sunt doar tehnician nutriționist, dar știu că 150 de grame de pâine înseamnă 6 felii serioase. Eu mănânc 6 felii de pâine într-o săptămână. Și nu am diabet. Dar, na, nu contrazic eu medicul.
Așa că am lăsat-o baltă și l-am întrebat: Dar dv aveți și altă boală, nu? -Da, spondilită. – Și eu am, am zis eu. – Doamnă, spondilită anchilozantă, cu HLAB27! Nu aveți dv așa ceva, a zis el măsurându-mă de sus până jos. – Ba da. – Atunci vi s-a declanșat târziu, aveți o formă ușoară… – La 18 ani. Și am fost înțepenită și am avut dureri. – Și acum ce faceți?! – Nu mai mănânc pâine cumpărată.
Bine, motivele sunt mai multe, dar ce puteam să îi spun omului în ușa magazinului? Că dacă se enervează când îl abordează o impertinentă în magazin, spunându-i ce să facă, îi crește glicemia (acesta este un adevăr, nu o glumă)? Să nu mai dea atenție tuturor fleacurilor sau să nu pună medicul pe un piedestal și să se informeze mai bine, să încerce și alte abordări pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate? Că există și alte alternative la pâinea comercială, dar necesită un pic de efort? Mi-am văzut de treaba mea.
Și totuși, de ce există așa de mulți oameni cu boli autoimune?
Nu am un răspuns. Doar multe întrebări. Ce facem noi greșit de se întâmplă asta? Cum s-a schimbat existența noastră, mediul, felul de a mânca, de a trăi, de a gândi, de a privi viața? Și, mai important, cum putem preveni aceste boli în viitor, ca să existe din ce în ce mai puțini oameni cu boli autoimune, iar dacă totuși le avem, cum să facem să avem stare de bine? Să nu căutăm ce am pierdut, pentru că pornind de la cum eram înainte ne-am îmbolnăvit, ci să tindem către un nou echilibru, fiecare dintre noi să facem asta separat, dar și împreună. Să avem mintea deschisă ca să putem înțelege ce ni se întâmplă.