În piață la Bucur Obor este o tanti de unde îmi iau verdeață. Piața aia mare este ca un labirint pentru mine, dar pe ea o țin mereu minte. Îmi umple punga cu verdeața pe care o cer, îmi pune și doi ardei iuți ca bonus și în timp ce îmi înmânează sacoșa îmi spune ”te iubesc”.
Ai zice că la câtă inflație de declarații de iubire există în lume nu ar trebui să mă impresioneze un ”te iubesc” al unei necunoscute din piață. Probabil că nu a dezvoltat o pasiune subită pentru mine că îi cumpăr în fiecare duminică mărarul și pătrunjelul pe care le are de vânzare și la fel de probabil că nu sunt singura căreia îi spune ”te iubesc”.
Mereu e morocănoasă și apostrofează câte un potențial client care se declară nemulțumit de mărimea legăturii de mărar necorelată, după părerea lui, cu prețul. Oricât de drăguță aș fi cu ea nu o pot face să își ridice ochii din pătrunjel sau să zâmbească. Dar când îmi înmânează sacoșa cu verdeață invariabil îmi spune ”te iubesc”.
Și vocea i se transformă. Are o inflexiune diferită de vocea pe care o are când îmi răspunde la vreo întrebare. Vine din altă zonă a ființei ei. Și o cred. O cred că mă iubește, că iubește orice om din jurul său, chiar și pe clientul apostrofat.
*
Pe când eram odată în portul turistic Mangalia, căscând gura după pescăruși și lebede, un tânăr s-a apropiat de mine, mi-a zis: ”sărumâna, sunteți foarte frumoasă!”. Eu i-am zâmbit, i-am spus ”mulțumesc” și a plecat. Mi-a făcut ziua mai frumoasă cu doar 4 cuvinte. A fost ca o declarație de iubire necondiționată pentru un om pe care nu îl cunoștea, la fel ca cea a vânzătoarei de verdeață.
Oare de ce ne identificăm atât de ușor cu durerea și frica din noi, dar nu ne putem identifica cu iubirea? De ce ne putem enerva pe necunoscuți pe stradă, dar nu putem să simțim iubire pentru ei? De ce nu putem iubi necondiționat persoane care nu ne sunt parteneri, părinți, copii, prieteni, cu care nu avem nimic în comun decât specia din care facem parte? Sună ciudat un ”te iubesc” din partea unui străin, te gândești că o fi vreun pervers, vreun dus cu capul, nu -i așa? Sau că are vreun interes și te perie.
*
Se simte un ”te iubesc” fals. Se simte și un ” te iubesc” nerostit. Se simt lipsa sau prezența iubirii. Nu înțelegem iubirea. Credem că ar trebui să avem un beneficiu de la cel pe care îl iubim. Că ar trebui să fie într-un anumit fel ca să îl iubim. Că putem inceta să îl iubim. Că putem transforma iubirea în ură. Că îl putem lega pe cel iubit cu iubirea noastră. Că iubirea doare.
Oameni care pot iubi alți oameni necunoscuți, care înțeleg adevărata esență a iubirii, ca vânzătoarea de verdeață și tânărul din port, există. Ei sunt speranța omenirii. Poate i-ați întâlnit și voi, poate le-ați dat o șansă să își exprime iubirea, poate nu le-ați dat o sacoșă în cap sau poate nu ați pufăit neîncrezători. Poate și voi puteți iubi la fel.