Pastă de migdale multifuncțională


Distribuie

Cât am ținut dieta AIP am renunțat total la zahăr și îndulcitori. Mi-a fost bine, am slăbit, dar gustul dulce are rolul său și nu trebuie renunțat pe viață la el, ci doar folosit cu moderație. Așa că eu caut mereu metode de a îngloba dulcele în alimentație, fără o cantitate prea mare de zahăr. Fructele conțin și ele zahăr, dacă le putem consuma, dar eu nu mă înțeleg prea bine cu ele, intestinul meu protestează intens când mănânc fructe. Curmalele le tolerez, așa că vin cu o idee de pastă de curmale și migdale care se poate folosi ca îndulcitor în mai multe preparate.

    Ingrediente

    • 100 de grame de migdale înmuiate 12 ore, apoi curățate de coajă (opțional)
    • O mână de curmale înmuiate 2-3 ore
    • 2 linguri de ulei de cocos
    • ½ linguriță de scorțișoară
    • Un vârf de linguriță de sare
    • Un vârf de linguriță de pudră de chilli

    Mod de preparare

    1

    Am amestecat toate ingredientele în blender împreună cu 100 de grame de apă și am mixat până am obținut o pastă groasă pe care am împărțit-o în 3: o parte am folosit-o ca umplutură pentru clătite, o parte am amestecat-o cu iaurt de caju și am mâncat-o așa, iar ultimei părți i-am mai adăugat apă și am mixat-o obținând astfel  o pastă foarte subțire pe care am pus-o la congelator în forme de cuburi de gheață pe care le folosesc să îndulcesc și să răcesc ceaiul sau cafeaua rece de cicoare. Această pastă se poate folosi și la îndulcirea și condimentarea cafelei clasice, o linguriță din ea dă savoare cafeluței de dimineață.