Deunăzi m-a oprit pe stradă o femeie simplă, o angajată la salubritate. Pentru că aveam 15 minute libere m-am oprit și am vorbit cu ea. Sprijinită în mătură, mi-a povestit viața ei alături de un bărbat agresiv, diagnosticat cu depresie anxioasă, care nu muncește și care o bate frecvent.
Mi-a spus că în viața ei există un bărbat manierat, cu bani și casă, care o roagă să vină la el, unde ar avea o viață liniștită și îndestulată. Din povestirea ei am înțeles că nu iubirea o ține alături de bărbatul agresiv. ”Fata mea, de ce nu plec de la nenorocitul ăsta? De ce nu mă duc la celălalt?”. ”Pentru că așa ai fost învățată. Asta ai văzut la părinții tăi, în jurul tău, asta cunoști.” A făcut ochii mari la mine, mi-a zis: ”Așa e, ai dreptate”. Și-a luat tomberonul și a plecat.
Mi-am văzut de drum și după câțiva pași observ un frenchie, un buldog francez. Cu ochii bulbucați, trăgea disperat de lesă să vină la mine. M-am dus eu spre el ca să nu își rupă gâtul cu lesa. ”Ne scuzați, îi place să fie mângâiat”. Îl mângâi pe fițos, el intră în transă de plăcere, apoi îmi văd iar de drum.
Mi-am amintit vorbele unei femei a străzii cu care am vorbit în altă zi. După ce a recitat câteva poezii de Eminescu în tramvai, cu intonație și voce clară, puternică, mi-a povestit despre ”lumea cealaltă”. O lume în care poți ajunge doar dacă faci multe fapte bune. A scos niște căști din buzunar, le-a băgat în urechi și i-a povestit unei prietene imaginare despre mine: ”Stau de vorbă cu o doamnă cu părul de aur. Ea pe lumea cealaltă va fi regina de aur.”
*
Uneori facem lucruri de neînțeles, chiar și pentru noi. Franz Ruppert și Harald Banzhaf, în cartea lor ”Corpul meu, trauma mea, eul meu”, spun că, în urma unei traume suferite în copilăria foarte mică sau chiar în viața intrauterină, deci în perioade de care, conștient, nu ne amintim, noi ne ”rupem” în 3 părți. Partea sănătoasă, în care funcționăm normal, partea traumatizată, ascunsă bine în subconștient, și partea supraviețuitoare, care acționează în așa fel încât să țină partea traumatizată cât mai ascunsă.
Această parte supraviețuitoare din noi ne face să acționăm aparent ilogic uneori. Să avem vicii și adicții, să intrăm în relații toxice, să ne sabotăm pe noi înșine. Asta se întâmplă pentru că durerea acestor fapte negative acoperă durerea mult mai mare, de nesuportat, a traumelor inițiale. Și tot partea supraviețuitoare declanșează în noi boli, din cauza enormului consum de energie pentru a putea păstra aparențele funcționării ”normale” și pentru a reprima amintirea traumei.
Uneori îți amintești fragmente, sau cineva din familie îți spune ceva, sau chiar ai o traumă continuată în timp. Dar mintea ta conștientă, partea supraviețuitoare din ea, bagatelizează totul. ”Și ce dacă mama a vrut să mă avorteze, nu a reușit, uite sunt în viață! Am o relație, un job, totul îmi merge bine. Și ce dacă apoi m-a dus la bunici și venea o dată pe lună la mine! Mi-am iubit bunicii, am crescut bine la ei”.
Mama, prima persoană de atașament din viață, a vrut să te omoare, te-a îndepărtat de lângă ea, nu te-a iubit, nu te-a mângâiat. Nu a fost lângă tine atunci când aveai cea mai mare nevoie de ea. Înseamnă că nu meriți să fii iubit, nu meriți să fii ținut în brațe, poate chiar nu meriți să trăiești. Subconștientul tău așa percepe.
*
”Fata mea, de ce nu plec de la nenorocitul ăsta care mă bate și îmi mănâncă banii?” Poate mama te-a bătut toată copilăria, sau poate tatăl tău te-a bătut. Poate tatăl o bate sistematic pe mama. Și poate ai plecat de acasă ca să scapi din acel infern, dar nu ai avut de unde să înveți armonia dintr-o familie. Nu știi cum este în alt fel, ești dependentă de adrenalina scandalurilor și bătăilor.
Un bărbat care se poartă frumos cu tine, îți aduce flori și te trezește dimineața cu miros de cafea caldă te sperie, e ceva necunoscut. Și nu meriți bunătate, pentru că mama te-a respins și a urlat la tine că nu ești bună de nimic atunci când ai spart o cană. Iar tatăl tău te ignora, era mai mereu beat și pus pe harță. Acestea au fost modelele tale din copilărie. Asta știi, asta cunoști. Și nimeni nu te va putea salva de tine însăți, niciun prinț pe cal alb.
”Fata mea, de ce nu plec de la nenorocitul ăsta?” Pentru că buldogul francez a fost mângâiat când a fost mic, iar tu ai fost bătută.