Marți, 13 aprilie 2021
În viață nu luptăm decât cu noi înșine. Nu cu sistemul, cu boala, cu rudele, cu vecinii, cu guvernul. Luptăm doar cu dependențele noastre, fricile noastre, amăgirile noastre, dorințele noastre, invidiile noastre, cu tendința noastră de a ne compara cu alții, neîncrederea noastră în noi înșine, rigiditatea noastră care nu ne permite să avem o viziune largă asupra lucrurilor, naivitățile noastre, traumele noastre pe care nu vrem să le lăsăm să plece, neputințele noastre, neacceptarea noastră. Păi când avem atâtea de rezolvat cu noi înșine, de ce să pierdem timpul să ne uităm în curtea vecinului?
Ați mâncat micul dejun? Bună dimineața!
Miercuri, 14 aprilie 2021
Ieri am avut prima întâlnire, emoționantă și memorabilă… cu sparanghelul. L-am cumpărat acum vreo săptămână, congelat. I-am tot dat târcoale, neîndrăznind să mă apropii, iar ieri mi-am luat inima-n dinți și l-am invitat la cină. A fost imediat de acord și s-a rumenit la față… în ulei de cocos.În link aveți meniul meu de ieri. Bună dimineața!
Joi, 15 aprilie 2021
Ar fi bine să fim atenți la ce avem în minte și în inimă la fel de mult cum suntem atenți la ce avem în farfurie. Să percepem când un gând sau o emoție ne fac rău la fel cum percepem că un aliment ne face rău. Să ne deschidem mintea și inima doar în fața celor care se deschid la rândul lor către noi, să nu batem la porți închise. E minunat când găsim oameni cu care să împărtășim din preaplinul nostru, iar dacă asta nu se întâmplă, nu trebuie să îi acuzăm pe ceilalți că sunt egoiști și invidioși, ci ar fi bine să privim în interiorul nostru ca să înțelegem de ce atragem astfel de oameni.
Carl Jung spunea: “prefer să fiu întreg decât bun”. Câți dintre noi ne-am renegat pe noi ca să fim buni, ca să îi mulțumim pe alții, ca să ne încadrăm în tiparele societății, ca să fim cum vor alții? Ce mi se pare trist este că unii oameni fac un titlu de glorie din “bunătatea” lor. Ei nu văd cât suferă, ce gol au în sufletul lor neîmplinit, în viața netrăită. Câte boli i-au năpădit, ce frustrări au adunat, pentru că nu au privit niciodată in interior, să vadă de ce au nevoie ei înșiși, să caute, să observe. Și proiectează frustrările, lipsurile, neputințele lor pe alții. Alții sunt răi, ei sunt buni. Prefer să fiu întreagă decât bună. Bună dimineața!
Vineri, 16 aprilie 2021
Acum o lună am luat hotărârea de a urma o dietă antiinflamatoare, “încurajată” de un puseu puternic de spondilită. Am început prin a renunța brusc la zahăr, cafea și paharul ocazional de vin. Apoi m-am documentat și în câteva zile am implementat protocolul AIP. Privind retrospectiv, sevrajul nu mi se pare că a fost greu de dus. Eram oricum cu energia pe avarie în urma puseului, așa că nu știu exact dacă senzația de epuizare și durerile de cap au fost din cauza sevrajului.
Acum, după o lună, beneficiile sunt vizibile. Încă nu sunt la cote maxime, dar sunt alive and kicking . Am slăbit 4 kg, de la 48 la 44, știți că mă văicăream pe aici că nu reușesc să slăbesc. Gata, s-au dus. Pielea e mai moale, elastică și luminoasă. Buzele nu mi se mai crapă, mereu trebuia să le ung cu miere, unt de cocos, balsam, și degeaba, că tot crăpau și se exfoliau. Părul e mătăsos, înainte, mă dădeam cu toate uleiurile și balsamurile și tot aveam impresia că spăl o claie de paie uscate. Înainte, când îmi era foame, era ca un fel de durere, trebuia imediat să mănânc ceva. Acum rar îmi e foame, chiar dacă mănânc foarte puțin, și când îmi e foame… îmi e foame, nu mai e un capăt de țară, rabd. Am făcut acum câteva zile markerii de inflamație, tot sunt foarte crescuți, încă iau antiinflamatoare, dar starea de bine e acceptabilă, cu dureri mici. Voi repeta analiza peste încă o lună.
Înainte căutam variație la micul dejun, mă plictiseam repede de aceleași alimente, dar acum îmi face o plăcere deosebită să intru în bucătărie dimineața și să îmi feliez ridichea, castravetele, morcovul, sunt așa crocante, colorate și vii, niște minunății. Bună dimineața!
Sâmbătă, 17 aprilie 2021
În ultimul timp rar mai am pofte de ronțăit aiurea. Înainte, ca să rezist poftelor, îmi făceam un ceai, o limonadă, sau ronțăiam un morcov, o ridiche… Acum doar conștientizez pofta și mă întreb din ce cauză este. Două pot fi cauzele: obiceiuri vechi, din copilărie sau chiar transmise genetic, sau dorința de a acoperi o emoție, un gol ce se cere umplut. Îmi povestea bunica odată că după război, când se mutaseră în București, erau zile de foamete, zile în care nu avea ce pune pe masă, și atunci se ducea în pădure și culegea știr, ca să poată face o zeamă să-și hrănească familia. Eu am o aversiune pentru ciorbele dese de verdețuri și mă gândesc că nu e doar o coincidență. Multe traume se ascund în obiceiurile noastre alimentare nesănătoase.
În imagine este cina mea de acum 2 zile, un copănel la grătar cu legume călite (conopidă, morcov, praz, usturoi verde), medicament pentru cele mai adânci traume . Bună dimineața!