Despre părinți și iubire

Mama avea o vorbă: ”pentru cioară, puiul ei e cel mai frumos”. Atunci mi se părea ofensator, adică ce, eu sunt un pui de cioară urât? Abia acum am înțeles ce voia să spună: părinții te iubesc necondiționat, nu pentru ceea ce faci, ci pentru ceea ce ești. Nu contează cât de bine ajungi în viață, cum te porți, dacă minți sau spui adevărul, dacă ești director sau homeless. Pentru un părinte nu ar trebui să fie important să fie mândru de tine. Ci să te iubească, pui de cioară sau pui de vultur. Astfel ajungi și tu să simți iubirea și să iubești la rândul tău, inclusiv pe tine.

Paștele este despre familia de origine. Iisus este fiul lui Dumnezeu, așa cum și noi suntem fiii Lui. Iar la scară mai mică, suntem fiii și fiicele părinților noștri. Sigur, suntem fii și fiice tot timpul, nu numai de Paște și de Crăciun. Dar acum energia colectivă este mai puternică, fiecare dintre noi se acordează la această energie, fiecare după puterea, știința și simțirea sa.

*

Pentru mulți dintre noi, ca și pentru mine dealtfel, părinții nu mai sunt fizic printre noi, dar ei trăiesc prin noi. Mă uit în oglindă și văd ochii mamei mele, am un mers legănat la fel ca tatăl meu. Îmi sare repede țandăra la fel ca mamei și am un zâmbet șăgalnic la fel ca tata. Am învățat de la ei tot ce au putut să mă învețe, iar datoria mea e să continui să învăț, să mă perfecționez. Nu au fost părinții ideali, dar perfecționându-mă am învățat să îi iubesc așa imperfecți cum erau. Pentru că acum, la maturitate, am realizat că și reciproca este valabilă. Pentru puiul de cioară părinții lui sunt cei mai frumoși.

Paștele nu este despre mâncare, obiceiuri locale sau pioșenie forțată, pentru că ”așa se face”. Ci despre părinți, strămoși, rădăcini. Despre iubirea mult trâmbițată și poate incorect înțeleasă. Pentru că iubirea nu se înțelege, se simte. Tot încerc să înțeleg iubirea logic, să o pun în cuvinte, să o raportez la regulile umane și nu îmi iese. Nu așa. Dar uneori simt ceva în piept, o senzație, o căldură, un zâmbet, și mă întreb: oare asta o fi iubirea? Asta am simțit acum câteva zile privind o fotografie cu părinții mei, o căldură în piept, și un zâmbet mi-a înflorit pe chip privindu-i. Nu durere, nu regret, nu nostalgie. Am simțit… un zâmbet.

Ce vă urez de aceste Sărbători? Să simțiți iubirea. Atât.