O floare nu este conștientă de frumusețea ei. De aceea, ea se bucură când i se oferă atenție. Prin noi, ea își poate cunoaște frumusețea. Dacă vom vedea un trandafir și vom spune: acesta este un trandafir, vom privi acea floare prin prisma egoului, îl etichetăm și îl catalogăm într-un anumit pattern și îl vom înzestra din start cu toate calitățile și defectele trandafirilor. La fel, îl vom compara cu toți trandafirii întâlniți de noi de-a lungul vieții. Dar dacă vom spune: aceasta este o floare numită trandafir, îl vom privi cu sufletul, recunoscându-i unicitatea, permițându-i să ne uimească cu petalele sale nemaintâlnite, cu mireasma sa aparte, cu felul cum cade lumina…
O floare nu este conștientă de frumusețea ei. Noi îi oferim șansa de a-și observa frumusețea. Noi îi dăm această putere. Dacă este ascunsă într-un colț și nu o privește nimeni, frumusețea ei se ofilește nerecunoscută de nimeni. Ea se va ofili tristă, pentru că nu a știut niciodată cât este de frumoasă. Acum gândiți-vă că un om observă floarea și o privește. Floarea se vede uimită în ochii acelui om și gândește: ce frumoasă sunt! Și se bucură. Amândoi sunt fericiți pentru că au putut să își aducă bucurie unul celuilalt. Acum să transplantăm acea floare pe o alee centrală într-un parc. Mii de oameni o văd. Unii o văd frumoasă, alții o compară cu alți trandafiri de pe alee și zic că parcă trandafirul de alături e mai frumos, iar pajiștea de lalele de pe aleea alăturată clar e mult mai sclipitoare decât acest unic trandafir. Floarea e acolo, unică, în centrul atenției. Importantă. Controversată. Aceeași floare care s-ar fi ofilit necunoscută într-un colț, dacă nu i s-ar fi acordat importanță.
Hai să extrapolăm raționamentul la situația actuală. Ce ziceți, putem percepe că ceva, orice, are importanța pe care i-o dăm noi? Că noi pornim bulgărele din vârful dealului și că tot de noi depinde cât de mare ajunge acest bulgăre la final?