Acum câteva săptămâni am simțit nevoia să îmi cumpăr un cristal. Îmi tot schimbam brățările și simțeam că ceva lipsește. Adică nu aveam cristalul care îmi trebuia atunci. Nu mă pricep la cristale, doar mă duc în magazin sau la tarabă și cristalul mă cheamă. Apoi citesc despre el și îmi dau seama de ce m-a chemat. Sau uit denumirea lui și doar îl port. E al meu, e o bucățică din mine pentru un timp, parte integrantă din experiența mea de viață, ceva de care am nevoie. Ați prins ideea. Așa că, ajutată de nenea Google, încep să caut să văd ce mă inspiră. Și atenția îmi e captată de carneol. Mișto! Gândesc eu, uitându-mă la piatra galben-portocaliu-maronie de pe ecran, în toate formele, nuanțele și modalitățile de a purta solara piatră. Așa că mă duc la magazinul fizic de pietre, hotărâtă să îmi cumpar ceva confecționat din carneol. Vânzătoarea îmi arată brățară, pandantiv, piatră brută, le iau în palmă… nu simt nimic. Doar niște pietre portocalii. În timp ce țineam în mână pietrele portocalii, atenția îmi este captată într-un colț, unde, ascunse printre sutele de pietricele, erau niște pandantive, inimioare verzi. Am scăpat pietrele portocalii din mână și, cu ochii măriți și inima bătând, am luat câteva dintre acele pandantive. Aveau exact aceeași nuanță de verde de care mă simțeam atrasă în ultimul timp, pe care mi-am creat noua siglă a blogului, pe care am pus-o pe ecranul de deschidere a telefonului, pe scurt, de care eram obsedată. Probabil că nu aveam o față prea inteligentă atunci, pentru că vânzătoarea se uita ciudat la mine, gândind probabil ceva nu prea măgulitor la adresa mea. Mi-a spus că acela e malachit și mi-a băgat repede sub nas un catalog cu descrierea malachitului, ca să evite probabil aceleași întrebări cu care o bombardasem anterior, dar referitor la cu totul altă piatră. Am mai stat câteva minute până am ales combinația perfectă de nuanțe a dungulițelor verzi ce brăzdau acea mică inimioară. Și chiar acolo, în magazin, mi-am scos pandantivul cu evil eye pe care îl purtam și mi-am pus malachitul. Am simțit că aceea era protecția de care aveam nevoie, inimioara verde de culoarea ochilor mării senine, provocarea de care aveam nevoie acum, pentru a face următorul pas spre mine. O piatră puternică, ce mă aruncă într-un carusel halucinant. Cu un singur lucru va trebui să fiu atentă: e friabilă, se poate sparge în mii de bucăți. Nu trebuie expusă la condiții extreme.