Sunt un călător atipic. Nu-mi place să bifez obiective. Îmi place să mă pierd la pas pe străduțe puțin umblate. Îmi place să întâlnesc localnici, să le urmăresc atitudinea, felul cum se îmbracă, activitățile obișnuite. Nu sunt un gourmet, nu caut neapărat să degust mâncarea locală. Îmi place mai mult să degust atmosfera locală, felul cum rezonez cu oamenii. Și îmi place marea. Dacă zona, orașul în care merg are ieșire la mare, greu mă dau dusă de acolo. Marea mă fascinează. Felul cum privirea se pierde în zare, neoprită de niciun obstacol, felul cum valurile se sparg de țărm, felul cum foșnește ușor dimineața, iar seara zgomotul ei acoperă totul, răsăritul sau apusul soarelui în valuri…
Din Istanbul nu îmi amintesc prea bine Agia Sofia, Moscheea Albastră, nici chiar uluitoarea panoramă din Sapphire Tower. Ce îmi amintesc este privirea unui turc care stătea pe treptele atelierului său din Cartierul Lămpilor din Galata. Spre deosebire de restul turcilor care roiau ca într-un furnicar, el doar stătea acolo, nefăcând nimic. Îmi amintesc cățelul dintr-un părculeț de sub un pod peste Bosfor care, după ce m-a lăsat să îi fac poze, s-a mutat câțiva pași mai departe, parcă supărat că i-am acaparat spațiul. Îmi amintesc apusul de pe Marea Marmara, înconjurată de pisicile războinice din micul port.
Din Olanda nu îmi amintesc prea bine exponatele din Rijsk Museum sau alte atracții turistice, îmi amintesc zâmbetul cald al olandezilor, punctualitatea lor, ferestrele fără perdele și faptul că toți vorbeau engleza. Și îmi mai amintesc dimineața rece de martie petrecută în orășelul cu nume imposibil de pronunțat de pe țărmul Mării Nordului, unde totul era în nuanțe de gri: plaja, marea, cerul, orizontul, scoicile…
Din micul sat din Grecia unde mi-am petrecut vacanța îmi amintesc căldura. Căldura Mării Egee, căldura nisipului și căldura oamenilor care mă salutau pe stradă ”kalimera!”. Îmi amintesc cățeii cât mine de mari, la fel de prietenoși ca și oamenii. Îmi amintesc răsăritul soarelui de după muntele ce ieșea parcă direct din apa mării.
Sunt un călător atipic. Nu îmi place să văd istoria în exponate de muzeu. Îmi place să o respir pe străduțe pietruite, în liniștea cartierelor, departe de haosul zonelor frecventate de turiști, în privirea oamenilor locului, în florile din parcuri, în pietrele de pe plajă.
Sunt un călător atipic… Oare care va fi noua mea destinație?