Mie îmi plac lucrurile clare, simple, necomplicate, concise. Așa că în ultimul timp am ajuns la o concluzie: tot ceea ce facem, facem din frică sau din iubire. Din ego sau din spirit. Ce este frica? Frica de a pierde, în primul rând: stabilitate, lucruri materiale, oameni, ”respectul” celorlalți, sănătate… Ce este iubirea? Acceptare, deschidere, recunoștință, iertare, vindecare, libertate… Am ajuns să mă observ în tot ceea ce fac, gândesc sau simt. Să îmi dau seama ce vorbește în mine atunci, frica sau iubirea. Să încerc să mă cunosc. Unii vor ridica superior din nas și vor pufni: ”ai ajuns la vârsta asta și nu te cunoști?” Da. Cu umilință accept că nu mă cunosc încă în toate tenebrele mele. Vă provoc să vă testați umbra. Să vedeți, e confortabil să fiți acolo? Aveți curajul să îndepărtați vălurile subconștientului și să vă priviți goi, plini de rănile vieții, acestei vieți și a celor anterioare? Să vedeți cum ați fost răniți, umiliți, privați de toate? E confortabil să realizați că atunci când ați judecat pe cineva pe care nu îl cunoașteți bine, când i-ați atribuit niște defecte pe care poate nu le are, ați acționat din frică? Poate noua colegă e mai bună la job și vă poate submina autoritatea. Poate prietena e mai frumoasă și îi poate capta atenția iubitului nostru. Poate persoana care se bagă în față la coadă vă poate face să pierdeți 5 minute din timpul vostru. Și desigur, persoana voastră e cea mai prețioasă. Eu… eu… eu. E confortabil să vă amintiți ultima privire a mamei voastre înainte să moară? Vă amintiți? Sau ați îngropat această amintire într-un colț de subconștient, alături de alte amintiri dureroase, spunând că totul e ok?
Cum am ajuns așa de intoleranți? Cum am ajuns ca viața noastră să se desfășoare după preceptul ”my way or the highway”? De ce nu putem accepta alegerile celorlalți? Da, recunosc, și eu judec. Dar mă observ atunci când judec. Ca să îmi dau seama ce triggere dureroase a apăsat la mine acea persoană sau situație. De ce am atras acea persoană sau situație, ce am de învățat despre mine de acolo și ce trebuie să corectez. Iubirea nu are nimic de a face cu etica sau moralitatea, așa cum sunt ele văzute de societate sau biserică. Putem refuza să îi dăm un bănuț unui cerșetor și totuși să îl iubim. Putem refuza să împrumutăm cu bani un prieten și totuși să îl iubim. Ce înseamnă să iubim? Să acceptăm, să iertăm, să îi lăsăm liberi pe ceilalți și să ne cerem libertatea, să mulțumim și să fim recunoscători. Și în primul rând să ne iubim pe noi. Să acceptăm că putem acționa din frică uneori, să ne iertăm umbrele, să fim recunoscători că existăm, să fim liberi de atașamente materiale sau emoționale. Să acceptăm că avem ego și avem spirit.