În ultimul timp, direct sau indirect, îmi apar în cale femei care spun că ar călători, dar nu au cu cine, și nici nu le trece prin cap că ar putea să facă asta singure. Ăsta e un semn pentru mine că ceea ce fac eu mai nou pe aici, pe blog, ar putea ajuta oameni. Când am pornit acest blog, acum aproape 5 ani, acesta a fost scopul meu, să ajut oamenii povestind chestii din experiența mea. Inițial a fost alimentația fără gluten. Eu nu credeam că am prea multe de povestit, dar explicând prietenilor virtuali anumite rețete și mici trucuri, ei îmi spuneau că ar trebui să public toate astea. Și știți cum e, când mai mulți îți spun că ești beat te duci să te culci.
Iar acum… Călătoria mea am făcut-o pentru mine, pentru sufletul meu. Am început să scriu pe facebook dintr-un impuls, nu a fost planificat. Reacțiile oamenilor și interesul stârnit au fost o surpriză pentru mine, de aceea întoarsă acasă am deschis această nouă categorie, să arăt că se poate, dacă ai dorință, voință și deschidere.
Așa că astăzi voi povesti…
Prima mea călătorie singură, acum vreo 4 ani
Deschiderea mea spirituală începuse cu alți 4-5 ani înainte, dar nu plecasem niciodată singură, fără familie sau un grup. Gândul începuse să îmi dea târcoale de ceva timp, dar eram paralizată de frică doar imaginându-mi cum mă urc eu singură în tren și plec. Iar într-o sâmbătă dimineață am avut impulsul să plec. Așa că fără să stau să analizez prea mult, pentru că știam că m-aș fi răzgândit, mi-am aruncat niște schimburi într-un rucsac și am pornit spre gară, cu gândul să plec la Eforie Sud, un loc pe care îl cunoșteam bine, fusesem de multe ori, doar că…acum eram singură!
Poate pentru unii pare ciudat că o femeie de 44 de ani nu a plecat niciodată singură de acasă, dar acum știu că sunt multe femei în situația în care eram eu atunci. Acum îmi amintesc cu ce ochi mari priveam peisajul pe fereastra trenului care mă îndepărta de casă, ce nod în gât aveam când m-am urcat la Constanța în maxi taxi care m-a dus în Eforie Sud, cât de pierdută am intrat în holul hotelului pe care îl cunoșteam bine, dar care acum îmi părea imens și cât de rău mi-a fost în noaptea aceea pe care am petrecut-o singură, pentru prima dată, într-o cameră de hotel.
Surpriză!!
Când am ajuns în Eforie mi-am sunat soțul: ”știi unde sunt?” ”ăăă…unde?” (el deja începuse să se obișnuiască cu impulsurile mele, cu acțiunile pe care le inițiam ca să îmi înving fricile) ”în Eforie Sud” ”ăăă…ok…”. Și pentru că eram paralizată de frică, am avut o tentativă să evadez din acea situație: ”vino și tu”. Și pentru că soțul meu e un om înțelept, răspunsul lui a fost: ”nu, e călătoria ta, stai acolo cât ai nevoie și apoi vino acasă”.
Așa că am încercat să mă relaxez, măcar parțial, am fost la o autoservire și am mâncat (singură!!), am fost la plajă (singură!!), am fost la un băruleț pe plajă seara și am băut un cocktail (singură!!), iar a doua zi, seara, m-am întors acasă. Eu cred că nu îți poți învinge fricile decât intrând cu capul înainte în ele. Apoi vezi că e ok, că e ceva normal acea acțiune de care îți era frică, iar dacă alții o pot face, tu de ce nu ai putea? Sfatul meu pentru femeile care vor să călătorească singure este acesta: începeți cu un loc cunoscut. Așa presiunea va fi mai mică. Se poate!