Am fost întrebată de ce am ales să fac această călătorie solitară, ce am dorit să obțin cu asta? Am ezitat câteva secunde cu răspunsul. Nu a fost o hotărâre mentală, nu m-am așezat la birou să pun pe hârtie motivele, cu rubrici de pro și contra. Cine mă cunoaște personal, și chiar și cine mă citește pe aici de ceva timp știe că am încetat de mult să mai iau hotărâri logice. Eu, care eram regina logicii (Capricorn, ce să-i faci?). Acum mă avânt Berbecește în hotărâri luate cu inima, unii ar spune impulsiv.
Așa că m-am scărpinat imaginar în cap și m-am gândit la motive.
*
Există două modalități de a ne cunoaște pe noi înșine. Prin relații, orice fel de relații, cuplu, familie, muncă, prieteni. Chiar și relații scurte, de exemplu o persoană cu care intri în vorbă stând la o coadă, prin oglindire, proiecție, dependențe emoționale, etc. A doua modalitate de autocunoaștere se întâmplă atunci când suntem puși în fața unei situații neprevăzute. Când ieșim de bună voie sau suntem aruncați în afara zonei de confort.
Dacă în cazul primei metode avem nevoie de o minimă pregătire prealabilă, adică să știm ceva psihologie sau spiritualitate, în al doilea caz rămânem cu gura căscată ce putem face când suntem aruncați de pe canapeaua confortabilă a rutinei. Și pentru că de mult am încetat să mai dau vina pe alții pentru neputințele și neajunsurile mele (vezi prima modalitate), am purces la drum să remediez aceste neputințe și neajunsuri.
Acum câțiva ani, când mi-am început călătoria spirituală, aveam nevoie de ajutorul moral al altora care să îmi spună cât sunt eu de puternică, deșteaptă și minunată. Uneori mai am nevoie și acum. Dar în ultimul timp mă descurc singură. Într-o călătorie solitară, în care nu ai pe nimeni pe care să te bazezi, în locuri necunoscute, se ivesc o mulțime de chestii pe care trebuie să le rezolvi singur, să iei hotărâri singur, uneori rapide, în secunde. Nu ai un tovarăș de drum cu care să schimbi o vorbă, cu care să te sfătuiești. Vă asigur că oricât de bine ai planifica o călătorie, tot se ivesc situații neprevăzute.
*
Apoi întâlnești tot felul de oameni. Prin hostelurile prin care am stat erau majoritatea străini, care se mirau că eu călătoresc în propria mea țară. Pentru ei a călători e ceva normal, la orice vârstă, de la adolescenți la pensionari. Ei înțeleg utilitatea unei călătorii, așa că străbat lumea în lung și în lat. Nu ies din casă o dată, de două ori pe an, la Eforie, Bușteni sau Tassos, câte 5 zile, așa cum facem majoritatea dintre noi.
O călătorie solitară are mereu ceva spiritual, ai ceva de învățat din ea, despre tine însuți și despre alții. O călătorie îți destupă mintea, ți-o face mai flexibilă. Te ajută în toate domeniile vieții. Pentru toate aceste motive am vrut să fac această călătorie solitară și asta doresc să împărtășesc cu voi.