Am scris aici despre cum este să trăiești privind prin gaura cheii, despre cum toată experiența ta de viață se rezumă la bucățica de lume pe care o vezi prin acea mică gaură. Majoritatea celor ce fac asta cred că ceea ce văd ei e întreaga lume, că altceva nu există, sau își imaginează că există și altceva acolo, dar e periculos, imoral și îngrașă :). Și își apără, uneori cu agresivitate, punctul de vedere. Cei care au pășit dincolo de ușă văd că există o nouă lume, nemaiîntâlnită până atunci și își expun entuziasmați punctul de vedere. Unde greșesc ei? Sunt insistenți și uneori la fel de agresivi ca primii. Cine are dreptate? Toți și niciunul. Fiecare merge pe drumul său, în ritmul său, în destinul său. Nimeni nu trebuie să convingă pe nimeni de nimic, să forțeze prin insistență, să desconsidere viața nimănui.
Când am ajuns în Cluj mi-am dat seama că sunt tratată într-un mod nu prea plăcut pentru că accentul meu mă trăda că sunt munteancă. Nu știu exact ce au clujenii cu muntenii, nu e treaba mea. În trecut m-aș fi ofuscat și m-aș fi închis în mine sau aș fi făcut scandal că vânzătorul de cartofi prăjiți nu a vrut să îmi prezinte oferta și apoi a încercat să mă țepuiască la preț, vânzătoarea de la băcănie m-a admonestat că nu mă hotărăsc odată sau persoana de la hostel mi-a dat pat în altă cameră decât cea rezervată și nu mi-a dat cheie de la dulăpior. Când am înțeles că nu au nimic personal cu mine, ci cu ceea ce reprezint eu în fața lor, o munteancă, m-am liniștit. Nu aveam nimic altceva de făcut decât…să fiu eu însămi. Nu eram acolo să reprezint nimic, nu voiam să conving pe nimeni de nimic. Și totul a fost ok în continuare.
Alt exemplu. Majoritatea medicilor nu recomandă dieta fără gluten în cazul altor boli autoimune decât boala celiacă. Dar mulți ”autoimuni” beneficiază de pe urma acestei diete. Se simt mult mai bine, simptomele s-au redus simțitor. Există multe mărturii în sensul acesta. Și pe bună dreptate, zic eu, militează pe grupurile de boală în favoarea dietei. Doar că uneori devin agresivi prin insistența lor. Recunosc, și eu făceam la fel după ce am constatat că dieta fără gluten lucrează miraculos pentru mine. Eram entuziasmată și nu înțelegeam de ce alții nu vor măcar să încerce. Acum știu: nu e calea lor. Așa cum spunea cineva pe grup: ”fiecare alege, e viața lui”. Iar insistența ”salvatorilor” duce la răspunsuri agresive din partea celor care nu vor să fie salvați. Fiecare are experiența proprie de viață. Fiecare are ușa lui de deschis. Și o deschide când și dacă dorește.