Fă-ți spațiu în casa și în viața ta pentru ceea ce contează

Când eram copil și adolescentă toți românii strângeau tot ce găseau: pungi, sticle, borcane, bucățele de sfoară sau de sârmă… Păstrau orice. Hainele sau cearșafurile vechi le refoloseau, le cârpeau, făceau bluze din rochiile uzate pe la poale, sau, în ultimă instanță, cârpe de bucătărie. Toate podelele erau acoperite cu covoare sau preșuri țesute din haine vechi. O cană spartă era lipită cu grijă și folosită în continuare. Cine avea perdele groase de Pașcani era privit cu invidie, acele prețioase perdele erau spălate de mână în cadă, și erau grele, nu glumă, călcate cu grijă și cârpite artistic dacă se întâmpla ghinionul să se rupă. Aveau mileuri în vitrină, pe care stătea peștele din sticlă albastru cu irizații gălbui sau pescarul cu pălăriuță ciudată.

 Aveau un motiv atunci să păstreze orice lucrușor: nu se găsea mai nimic. Toate lichidele se cumpărau în recipiente de sticlă, dacă voiai o sticlă de lapte trebuia să aduci altă sticlă la schimb. Dacă nu aveai sacoșă nu puteai să cumperi nimic, vânzătorul nu îți punea merele în pungă, cum se face acum. Nu aveai sacoșă, băgai merele în buzunare. Hainele, încălțămintea, covoarele, mobila, electrocasnicele se găseau greu, la fel ca mâncarea. Păstrai cu sfințenie aragazul primit ca dar de nuntă, la care contribuise toată familia extinsă, și în cuptorul acelui aragaz coceai prăjiturile pe care le serveai colegilor la petrecerea de pensionare.

Așa erau vremurile atunci. Acum este belșug, dacă cumperi o banană, o portocală și un cartof ți le ambalează separat, iar toate acele ambalaje ți le pune într-o sacoșă mare cu sigla supermarketului. Haine și încălțăminte găsești la tot pasul, lichidele sunt în ambalaje de plastic sau carton, iar ”electrocasnice” înseamnă mult mai mult decât aragaz și frigider.

Dar în casa românului tot găsești punga cu pungi, borcane, sticle de sticlă sau de plastic, caserole în care au fost mici, carne sau înghețată. Un capăt de sârmă sau niște șuruburi desperecheate. Niște pahare ciobite rămase de la mama. Câteva rochii care nu ne mai încap sau un scaun cu un picior rupt. ”Poate ne mai trebuie cândva”. Și pentru că acum este belșug și găsești de toate, aceste obiecte sunt și ele din belșug în casele noastre.

Clutter

Clutter nu are corespondent în limba română. În limba engleză ”clutter” este scurt și concis. În românește înseamnă dezordine, harababură, surplus de lucruri îngrămădite fără noimă, ceva care ocupă inutil spațiul. O definiție la fel de lungă și stufoasă ca și ceea ce reprezintă.

Când aveam 30 de ani am luat viața de la zero. Dar nu în sensul că nu mai aveam nimic, ci dimpotrivă, am moștenit lucrurile mamei și bunicii, care, împreună cu lucrurile mele, au format ceea ce se numea ”gospodăria” mea. Eram crescută în mentalitatea ”pungii cu pungi” și ”poate ne mai trebuie cândva”, deci nici prin gând nu îmi trecea să arunc ceva. Le tot plimbam de colo colo, încercând să le organizez și să le depozitez cumva. Am o casă mare, așa că am construit rafturi, am cumpărat cutii și saci, am umplut podul, am mai construit o magazie, dulapurile erau toate pline, lada de sub pat la fel. Sertarele din bucătărie, cămara, debaraua, holurile… toate pline.

Nu știu exact când mi-am spus că poate ar trebui să mai arunc din lucruri. Poate când am observat că nu se mai închid ușile de la șifonier de plin ce era. Sau când nu am mai găsit loc să îmi pun hainele pe care le cumpăram. Sau când mi-am dat seama că de fiecare dată când mergeam la baie eram nevoită să ocolesc o măsuță inutilă aflată în hol. Nu știu.

Declutter

Dacă clutter este un substantiv și înseamnă dezordine și lucruri inutile ce îți ocupă spațiul, declutter este un verb care îndeamnă la acțiunea de a scăpa de acea dezordine, de a-ți elibera spațiul de harababură. Și asta am făcut. Încet și dureros. Îmi amintesc că într-o zi am umplut 10 cutii mari cu lucruri din bucătărie (farfurii, căni, pahare, oale, cratițe, ustensile mici și mari). După ce am scos cutiile alea din bucătărie nu se vedea de unde ieșiseră acele lucruri, nu se golise niciun dulap, niciun sertar. Am sortat un munte de lucruri adunate în 2 vieți de om. Mi-am eliberat cât de cât casa, să pot respira. Așa simțeam, că pot respira mai bine.

Apoi le-am descoperit pe Marie Kondo și Dominique Loreau. Din cărțile lor am înțeles legătura dintre ordinea din casă și liniștea din suflet. Am aplicat sfaturile lor și a fost ca un fel de terapie. Cu fiecare bucățică de casă curățată de surplus de lucruri, EU mă curățam de surplus de emoții. Cu fiecare dulap așezat în ordine, gândurile MELE erau așezate în ordine. Cu fiecare lucrușor care își găsea un loc al lui, EU îmi găseam scopul și menirea. Cu fiecare sertar așezat după metoda Konmari, simțeam o satisfacție imensă pentru că acolo erau doar lucruri care mă bucurau, lucruri utile și lucruri frumoase.

„Fericirea este un loc între prea puțin și prea mult” – proverb finlandez

Acum câțiva ani am lucrat 2 veri pe litoral ca recepționeră la un hotel. Am împărțit o cameră micuță cu încă 2 fete. Lucrurile mele erau într-un troler mic și pe o noptieră. Am trăit 3 luni cu câteva schimburi de haine (câteva articole de lenjerie intimă, 3 cămăși albe, o rochie, o pereche de blugi, o pereche de pantaloni scurți, o fustă și un costum de baie), un epilator, un ruj, un deodorant, o cană și un briceag multifuncțional. Atunci mi-am dat seama de cât de puțin am nevoie. Devenisem creativă în a folosi acele câteva lucruri pe care le aveam și nu mi-a lipsit nimic.

Când m-am întors acasă nu mă mai regăseam între atâtea lucruri. Aveam impresia că ele mă posedă pe mine, nu eu pe ele. Peste câteva zile am început să plâng și i-am spus soțului meu că simt că mă sufoc. Deși aruncasem multe lucruri, încă aveam prea multe. Așa că am mai făcut o triere. Încă vreo câțiva saci imenși cu haine, prosoape, fețe de masă, covoare, perdele au ajuns la gunoi sau în posesia altor oameni care aveau nevoie de ele.

Am descoperit grupurile de donat haine, mobilă și alte lucruri. Mi-am schimbat mobila din bucătărie, dormitor și birou, mi-am organizat mai bine spațiile de depozitare.

„Mai puține lucruri înseamnă mai puțin de curățat, mai puțin de organizat, mai puțin de depozitat, mai puțină mizerie”

„Nu ai nevoie de mai mult spațiu, ai nevoie de mai puține lucruri”, spune Joshua Becker, un guru al minimalismului. Am încercat timp de mai mulți ani să organizez lucrurile din casă. După mult efort, timp și nervi cheltuiți reușeam să le așez cât de cât. Dar nu dura mult și lucrurile erau la fel de împrăștiate ca la început.

Apoi am priceput că nu abordam cum trebuie problema. Metoda Konmari spune că trebuie să organizăm casa pe categorii, nu pe camere. Să scoatem toate obiectele dintr-o categorie din toate camerele în care acestea sunt depozitate. Și să începem cu hainele.

Am scos hainele mele care erau împrăștiate prin dulapuri. Le-am pus pe un pat dublu, iar după ce acesta s-a umplut, hainele s-au revărsat pe lângă. Nu aveam idee că am atâtea haine. Pe unele dintre ele nu le mai văzusem de ani de zile. Altele curgeau de pe mine, slăbisem mult în ultimul timp. Unele nu îmi mai plăceau. Le-am împărțit în 3 categorii: haine pe care sigur le păstrez, haine pe care le arunc sau le donez, și haine la care mă mai gândesc un pic (le-am donat și pe ele după câteva zile). Am făcut la fel cu hainele soțului (aici am avut nevoie de muncă de lămurire 😊), obiectele din bucătărie, tot pe categorii, cărți, hârtii, apoi am ieșit în curte.

„Dezordinea nu înseamnă doar lucruri fizice, sunt idei vechi, relații toxice și obiceiuri proaste”

Acest proces mi-a luat ani de zile. Pentru că nu este grea munca fizică depusă în sortare și curățare, ci efortul psihic de a renunța. Când nu pui preț pe tine, pui preț pe lucrurile tale, te identifici cu ele. Știți ce se spune despre bărbații care își cumpără mașini mari și puternice 😊.

Când crezi că lucrurile tale sunt mai prețioase decât timpul petrecut pentru a le întreține, ai o problemă. Când cheltuiești mai mulți bani pentru a cumpăra lucruri și modalități de a le stoca în casa ta, decât pe sănătatea și bunăstarea ta, ar trebui să revizuiești această atitudine. Când crezi că ai nevoie de 3 blendere, mașină de făcut pâine, termometru pentru alimente, umidificator și un cuptor ultimul răcnet pentru a face o pâine, nu îți acorzi suficientă importanță și nu ai încredere în tine că poți face ceea ce alții fac cu un castron de plastic, o tigaie veche și un jeratic din 3 lemne.

Când vrei să epatezi prin casa ta, să dai petreceri în fiecare weekend, petreceri la care să muncești pe brânci înainte și după, ești disperat să fii iubit și ai face orice pentru asta. Când preferi să stai în casă să ștergi geamurile, în loc să ieși în oraș cu prietenii, consideri că nu meriți să fii iubit decât dacă FACI ceva.

„Casa ta este spațiu de locuit, nu spațiu de depozitare”

Încă mai lucrez la modalitatea de a fi în rezonanță cu casa mea. Mă bucur de fiecare dată când reușesc să mă desprind de un lucru inutil. Îi mulțumesc că m-a servit, că a făcut parte din spațiul meu, apoi îl arunc sau îl dăruiesc. Consider că este tratat cu mai multă demnitate așa, decât să se umple de praf în pod sau în fundul unui sertar. Probabil că mă voi lupta toată viața cu moștenirea obiceiului de a mă agăța de lucruri. Dar știu că este un proces continuu și fiecare etapă mă aduce mai aproape de esența mea.

Petrec din ce în ce mai puțin timp ocupându-mă de lucrurile din casă și mai mult de mine. Am eliberat spațiul de mobila și covoarele inutile, astfel încât aspiratorul roboțel se descurcă de minune printre puținele lucruri rămase, iar podeaua e mereu curată cu minimum de efort. Nu am pernuțe inutile care să se umple de praf, ci doar atâtea de cât este nevoie să stăm comozi pe canapea. Am numărul exact de pilote, pături, perne, prosoape, fețe de masă, cârpe de bucătărie cât să ne ajungă, dar să nu prisosească. Nu am draperii stufoase, am doar perdeluțe mici, care se scot ușor și se spală în mașină.

Și soțul meu este pe aceeași cale ca și mine, de a se elibera de surplusul de lucruri. Cu bărbații este mai greu, ei sunt provideri în esența lor profundă, așa că pentru ei este mai ușor să aducă lucruri, nu să le lase să plece. Femeia transformă în ”acasă” casa construită de bărbat, pentru ele este mai ușor să se debaraseze de lucrurile care îi amenință confortabilitatea cuibului.

Cred că la el schimbarea internă s-a produs atunci când ni s-a rupt spărgătorul de nuci. A doua zi a cumpărat nu unul, ci 3 spărgătoare de nuci. ”Poate avem nevoie de ele cândva”. A venit cu ele victorios acasă, iar eu în loc să îl laud, am făcut un scandal monstru. Tocmai terminasem o etapă de debarasare în bucătărie și eram foarte bucuroasă de rezultat. Totul era în ordine impecabilă, fiecare lucrușor avea locul său bine stabilit, așa cum am scris și în acest articol. Doar locul spărgătorului de nuci era gol. Și el a cumpărat 3 bucăți. Ordinea mea era stricată. Și traumele mele vechi, pe care mă străduiam din răsputeri să le vindec, erau zgândărite.

„Memento: ai tot ce ai nevoie”

Casa este o extensie a noastră. Îți poți da seama cum este un om doar privindu-i casa. Începând cu poarta, sau cu preșul de la ușă, dacă stă la bloc.

Clutter-ul absoarbe energia noastră vitală, energie de care avem nevoie pentru a ne dezvolta și a evolua. Dacă ai casa în dezordine și plină de lucruri inutile nu te poți bucura de viață. Nu stăpânești nimic. Ești ca o găină pe un morman de gunoi.

Eu acum nu mai consum timp prețios organizând lucruri. Pentru că mai am doar puține lucruri, pe care nu mai este nevoie să le organizez. Fiecare lucru are spațiul său bine stabilit, pot găsi un elastic de păr sau un ac de siguranță chiar și pe întuneric. O dată, de două ori pe an, iau fiecare spațiu și arunc ce este în plus. Rezist cu brio tentației de a cumpăra lucruri de care nu am nevoie sau care mi-ar încărca inutil spațiul și timpul. Mă bucur de timpul meu liber, pe care nu îl mai încarc cu treburi prin casă, și de banii economisiți.

Spațiul meu este al meu, nu al lucrurilor mele. Se curăță ușor și se menține mult timp. Și am tot ce am nevoie.