Am încercat o pâine fără gluten cu amestec de făinuri naturale, cu arome și texturi noi și îmi place ce a ieșit. Am folosit făina de mei ca făină de bază, dar i-am dat o ușoară tentă de nucă coaptă cu făina de hrișcă.
Meiul și hrișca nu sunt cereale. Ele sunt pseudocereale, adică niște iarbă care face semințe asemănătoare cu cerealele. Meiul și hrișca erau consumate pe meleagurile noastre în vremurile vechi, apoi ne-am modernizat și noi, odată cu restul lumii, și am înlocuit ierburile noastre cu grâu și porumb, cereale care se pot cultiva intensiv și modifica genetic până seamănă cu niște extratereștri, nu cu alimente care pot fi consumate de oameni.
Astfel au apărut intoleranțele alimentare. Nu avem intoleranță la grâul și porumbul originali, ci la mutagenii folosiți acum, care nu mai seamănă deloc cu grâul pitic și sensibil cultivat acum sute de ani sau porumbul descoperit de Cristofor Columb în America.
Vă prezint acum o pâine fără gluten obținută din ierburi și rădăcini, fără pic de cereale în ea. O bunătate ușor de făcut, dar mai greu de asimilat mental, pentru că noi știm că pâinea se obține din cereale, nu-i așa?
Ingrediente
Pentru maia:
- 2 linguri cu vârf de tărâțe de psillyum
- 2 linguri de amidon de tapioca (se vinde sub numele de făină de tapioca, dar el e amidon)
- Un plic de drojdie uscată Belbake
- O linguriță de zahăr brut (sau alb, dacă nu aveți brut)
- 400 de grame de apă călduță
Amestecul de făinuri folosit:
- 150 de grame de făină de mei Solaris
- 50 de grame de făină de hrișcă coaptă Solaris
- 50 de grame de amidon de tapioca (făină de tapioca) Vivio
- Plus o linguriță de sare (eu folosesc sare de mare sau de ocnă neiodată)
- Și 2 linguri de ulei de măsline
Mod de preparare
De data aceasta am scris și firmele de unde îmi cumpăr ingredientele. M-ați întrebat și am zis că e ok să fac asta, deși nu mă plătește nimeni să le fac reclamă. Nu folosesc ingrediente scumpe. Am căutat făinuri la prețuri modice, iar acestea au un raport calitate preț bun.
Am amestecat ingredientele pentru maia într-un castron mare pe care l-am lăsat la căldură, acoperit, 15-20 de minute. Atunci când crește un pic și are balonașe cu aer e gata.
Între timp cântărim și amestecăm făinurile și sarea. Când e gata maiaua adăugăm amestecul de făinuri peste ea și frământăm. Eu am folosit metoda leneșului, adică un mixer cu bol. Atunci când făina este încorporată punem și uleiul și frământăm până se încorporează bine. Dacă ați frământat cu mâna faceți o bilă drăguță din aluat și lăsați-o să stea la căldură în același castron, acoperit. Dacă ați frământat la mixer, ungeți alt castron cu ulei, neteziți frumos aluatul zburlit, faceți apoi o bilă din el și la fel, lăsați-l la căldură. Eu am un castron cu capac, așa că îi pun capacul și îl pun pe calorifer iarna. Vara îl scot afară, la soare. Se lasă minimum o oră, maximum vreo trei.
Pudrați bine suprafața de lucru cu făină de tapioca sau de mei, răsturnați aluatul și împăturiți-l în trei de câteva ori. Îl întindeți cu mâna și îl împăturiți, ca pe un tricou. Se acoperă și se mai lasă 15-20 de minute.
Porționarea aluatului și formarea pâinilor
După acest timp se porționează aluatul, se mai împăturește de 2-3 ori, apoi se formează pâinea sau chiflele. Pentru pâine gen baghetă întindem aluatul cu sucitorul într-o foaie groasă cam de 2 cm pe care o rulăm strâns și o poziționăm cu ”cusătura” în jos. Pentru chifle la fel întindem un pic cu sucitorul, apoi aducem colțurile strâns în mijloc, apoi le întoarcem. Se acoperă și se mai lasă 15-20 de minute.
Coacerea pâinii
Pornim cuptorul la 180 de grade, cu tava înăuntru. Punem hârtia de copt în tava încinsă, apoi cu atenție să nu ne ardem degetele, plasăm și pâinile acolo. Cu o lamă ascuțită le tăiem adânc și închidem cuptorul. Timpul de coacere depinde de ce coacem, pâine sau chifle. Eu după vreo 50 de minute am scos chiflele, am scos tava și am mai lăsat pâinea direct pe grătarul cuptorului încă 15 minute. Se lasă să se răcească complet înainte de a tăia pâinea. Eu am tăiat-o a doua zi. Dar o chiflă se poate hăpăi caldă, pofta e mare.
Wow ce bine arată, ce poftă mi-a făcut! O să o încerc cu siguranță! Mulțumesc pentru rețetă!🥰
Să fie cu folos!