Brânză de conopidă cu mărar și agar agar


Distribuie

Încă o variantă de brânză de conopidă, prima mea experiență cu agar agar, gelatina vegetală. Mi-a plăcut mai mult așa, în comparație cu gelatina animală, consistența se poate regla mai bine, iar mărarul îi dă un gust proaspăt.

    Ingrediente

    • 400 de grame de buchețele de conopidă
    • 4 linguri de drojdie inactivă
    • Zeama de la o jumătate de lămâie
    • O lingură de agar agar
    • 2 linguri de ulei de cocos
    • O linguriță de sare
    • O jumătate de linguriță de pudră de usturoi
    • O mână de mărar proaspăt tăiat mărunt
    • 150 de grame de apă călduță

    Mod de preparare

    1

    Conopida se desface în buchețele, se spală și se fierbe în apă cu sare până intră furculița în ea. Se lasă să se răcorească un pic, apoi se transferă în blender împreună cu toate ingredientele, mai puțin mărarul și agar agar, care se pune la fiert într-un ibric împreună cu 100 de grame de apă. Se fierbe un minut, două, apoi se adaugă peste ingredientele călduțe din blender și se mixează până se obține o pastă. Ingredientele trebuie să fie călduțe, pentru că, după ce a fost fiert, agar agar se întărește imediat ce întâlnește ceva rece. Așa că adăugăm și mărarul tăiat mărunt și răsturnăm imediat conținutul în formă, o dăm la frigider și în 2-3 ore se poate tăia. Are o consistență similară brânzei din lapte și un gust foarte bun.