Ostropel de pui


Distribuie

Pentru că am primit de la țară un puișor cu carne galbenă, frumos și dolofan, împreună cu niște roșii foarte coapte și dulci (din care jumătate au ajuns crăpate, din cauza transportului, dar și pentru că erau coapte bine), m-am gândit să fac un ostropel ușor și gustos.

    Ingrediente

    • Un pui mic sau doar câteva pulpe
    • 500-600 de grame de roșii bine coapte
    • Un ardei capia
    • O ceapă medie
    • Un morcov mediu
    • O jumătate de ardei iute
    • 3-4 căței de usturoi
    • O legătură de mărar
    • O mână de frunze proaspete de busuioc
    • Sare după gust

    Mod de preparare

    1

    Demult am renunțat la prăjeală, așa că puiul l-am băgat în oala sub presiune 2 ore, până s-a desprins carnea de pe oase, nu l-am prăjit, ca în varianta clasică de ostropel. Am tăiat carnea în bucățele de mărimea unei îmbucături. Roșiile le-am curățat de coajă și le-am băgat în blender, rezultând un suc mai gros, sau o pastă de roșii mai subțire. Ceapa, morcovul, ardeii le-am tăiat mărunt, usturoiul l-am zdrobit, și le-am pus 2-3 minute la călit într-o lingură de untură de rață, apoi le-am stins cu zeama în care a fiert puiul. Am dat focul mic, am pus capacul și am lăsat 10 minute, apoi am pus sucul de roșii. Am mai lăsat 10 minute, apoi am pus bucățile de carne. Am pus iar capacul. În varianta clasică sosul se îngroașă cu făină sau amidon, dar mie nu îmi place să stric bunătate de mâncare ușoară și dietetică cu făină, așa că las sosul așa cum se prezintă, dacă îl vrem mai gros pur și simplu îl mai lăsăm să fiarbă. La sfârșit punem sarea, mărarul și busuiocul tocate mărunt, amestecăm bine, stingem focul, punem capacul și mai lăsăm câteva minute să se întrepătrundă aromele. Am mâncat ostropelul cu salată de varză cu mărar.