Am găsit rețete de brânză vegetală pe mai multe site-uri și am decis ca pentru început să încerc o brânzică din conopidă și caju, cu gelatină animală. A ieșit untoasă, destul de fină, de o consistență ceva între cremă tartinabilă și telemea. E versatilă, am folosit-o ca atare, simplă pe pâine prăjită, sau ca bază pentru tartine cu șuncă, am pus-o și în quiche cu ceapă și conopidă, s-a comportat frumos. Rezistă bine în frigider zile bune, nu își schimbă culoarea sau gustul. Ca o primă încercare mă declar mulțumită. Data viitoare voi face o variantă cu gelatină vegetală, agar.
Ingrediente
- 450 de grame de conopidă
- 50 de grame de caju
- 2 linguri de amidon de tapioca
- 2 linguri de ulei de cocos
- 4 linguri cu vârf de drojdie inactivă
- 2 pliculețe de gelatină
- 250 de ml de apă
- Sare, piper, pudră de usturoi după gust
Mod de preparare
Caju-ul se pune la înmuiat cu câteva ore înainte, apoi se spală foarte bine. Merge și fără caju, eu am vrut să mai ia un pic din gustul de conopidă. Conopida se desface în buchețele, se spală și se pune la fiert cu un pic de sare. Amidonul de tapioca se desface în 100 ml de apă rece, apoi într-un ibric sau mai bine o tigaie micuță antiaderentă se pune la foc mic și se amestecă până se transformă într-o plastilină lipicioasă. Gelatina se pune 10 minute în 150 ml de apă rece, apoi se încălzește fără a se fierbe până devine lichidă. Toate ingredientele se pun în blender și se mixează până devin o pastă omogenă. Potrivim gustul, dacă e nevoie mai punem sare, piper sau drojdie inactivă. Se poate pune și turmeric, dar eu am vrut să rămână albă, cât mai asemănătoare cu brânza originală. La sfârșit adăugăm gelatina lichefiată și mai mixăm un minut. Punem compoziția în formă (poate fi un castron înalt de plastic sau o tavă metalică, nu ceramică) și dăm la frigider câteva ore bune. Ca să o scoatem din formă o dăm o oră la congelator, apoi o scufundăm 30 de secunde în apă fierbinte. Când o vom întoarce cu susul în jos pe o farfurie întinsă brânzica se va desprinde ușor și va fi numai bună de mâncat.