Supa de oase e foarte sănătoasă și versatilă, eu fac mai multă o dată și pun la congelator în sticle de plastic de diferite mărimi. Astfel poți decongela o sticlă și foarte ușor poți combina legume în multiple feluri și iese mereu altă supă cremă, alt gust, altă culoare. Doar deschid frigiderul, iau ce legume îmi pică în mână și în câteva minute am o supă caldă, gustoasă și hrănitoare. Acum am înhățat o sfeclă și niște broccoli plictisit și cât ai zice „prânz” supa a fost gata.
Ingrediente (pentru 2 porții)
- O sfeclă medie
- 4-5 buchete de broccoli
- O ceapă mare
- Un morcov mediu
- 3-4 căței de usturoi
- O bucățică de ghimbir cât o nucă
- O lingură de lămâie
- 2 linguri de untură de rață
- 400ml de supă de oase
- Sare
Mod de preparare
Legumele se curăță, se spală și se taie mărunt, broccoli se desface în buchețele mai mici. În cratiță se călește usturoiul în cele 2 linguri de untură de rață, la foc mic, cu atenție să nu se ardă, cam un minut, apoi se adaugă restul legumelor, amestecând încontinuu până ce se lasă un pic de zeamă, se pune capacul și se mai lasă 5 minute, tot la foc mic, amestecând din când în când. Se adaugă din supa de oase cât să acopere legumele și se mai lasă să fiarbă 15 minute, tot cu capac. Se închide focul, se pune și restul de supă de oase rece și acum putem băga la blender. Mixăm bine, vărsăm conținutul înapoi în cratiță, o mai dăm o dată în fiert, iar la sfârșit dregem cu sare și lămâie. Eu am mâncat-o cu bucățele de lipii de conopidă uscate, pe post de crutoane.