Scăriță la grătar cu piure de urzici (rețetă AIP)


Distribuie

Acum câțiva ani am dat pentru prima dată peste dieta AIP. Și cum zburdam eu atunci flower power în remisie, pe dieta fără gluten și lactate, mi s-a părut groaznic de restrictivă și am zis că eu nu pot să țin așa ceva. Până nu mi-a ajuns cuțitul la os nu am luat în serios această alternativă. Acum 3 săptămâni am intrat într-un puseu puternic de spondilită și nici doza dublă de antiinflamatoare nu părea să mă ajute, așa că am început să caut modalități ca să pot să ies din puseu. Inițial am renunțat la cafea și zahăr, apoi am dat iar peste dieta AIP. Parcă nu mi s-a mai părut așa de groaznică. Încet am început să elimin alimentele nepermise, iar acum, după o săptămână de dietă, am redus antiinflamatoarele, durerile s-au diminuat, la fel și oboseala, energia a început și ea să nu mai fie la cote de avarie, iar creativitatea bucătăroasă a început să mi se zbânțuie din nou prin creier. Am o mulțime de idei pe care abia aștept să le pun în practică.

    Ingrediente

    • 500 de grame de urzici proaspete sau 200 de grame de urzici congelate
    • O scăriță de porc
    • 2 linguri de ulei de măsline
    • 2-3 căței de usturoi
    • O linguriță de rozmarin uscat
    • Sare

    Mod de preparare

    1

    Dacă avem urzici proaspete le alegem, le spălăm, știți procedura. Punem o oală mare cu apă la fiert și după ce a dat în clocot scufundăm urzicile 2 minute în ea, apoi le scoatem. Le lăsăm să se răcorească, apoi le punem în blender, împreună cu uleiul de măsline, usturoiul și sare după gust. Mai adăugăm un pic din apa în care au fiert, așa încât să iasă un piure cremos. Eu primăvara pun urzici la congelator în punguțe de 2 porții, îmi rezerv de obicei 2 zile pentru asta, și pun 20-30 de punguțe care îmi ajung toată iarna. Uneori pun și toamna.

    Scărița o spălăm, o presărăm cu sare și rozmarin și o frigem pe grătar. Se potrivește minunat cu piureul de urzici.