Chec fără gluten din gălbenușuri și făină de orez


Distribuie

Aveam câteva gălbenușuri rămase de la pricomigdale și nu prea știam ce să fac cu ele. Aș fi vrut să fac tot ceva dulce, dar fără prea multă bătaie de cap. Așa că am făcut checul ăsta rapid și gustos, care s-a topit în guri pofticioase cât ai zice ”prânz”.

    Ingrediente

    • 4 gălbenușuri
    • 6 linguri de zahăr
    • 8 linguri de ulei
    • 8 linguri de făină de orez
    • 2 linguri de zeamă de lămâie
    • 8 linguri de apă
    • O linguriță de praf de copt
    • 1 pliculeț de zahăr vanilat
    • Un praf de sare

    Mod de preparare

    1

    Punem sarea peste gălbenușuri și începem să mixăm. Punem zahărul și mixăm în continuare, întâi la viteză mică, apoi ceva mai mare, până rezultă o cremă groasă și nu se mai văd granulele de zahăr. Continuăm cu uleiul, pe care îl punem lingură cu lingură. Acum aluatul nostru seamănă cu o maioneză groasă. Punem apa, zeama de lămâie, zahărul vanilat, praful de copt și astfel înmuiem ”maioneza”. La sfârșit punem făina și mixăm până obținem un aluat ca o pastă cleioasă, pe care o turnăm în tava tapetată cu hârtie de copt, sau nu. Eu am avut o formă de tort inimioară, cu marginile detașabile și mi-a fost ușor să desprind ușor cu ajutorul cuțitului checul din ea. Dacă nu aveți formă cu margini detașabile mai bine puneți hârtie de copt. Băgăm tava în cuptorul încălzit în prealabil la 175 de grade și lăsăm 30 de minute sau până trece testul scobitoarei. Atenție, e foarte fraged, nu apăsați cu degetul în el, că rămâne gaură. E așa de fraged că se topește în gură înainte să apuci să mesteci. Pe bune!