Cornulețe cu nucă și susan


Distribuie

De la un timp îmi ascult corpul când este vorba de mâncare. Așa că l-am întrebat azi politicos cam ce ar dori să băgăm la ghiozdan. Mi-a răspuns că ar dori niște carbohidrați cu niște proteină animală. Am dat ochii peste cap, întrebându-mă ironic oare ce e nou în această cerință, și am întrebat din nou: pizza e ok? Mi s-a răspuns: mda… dar mai vreau și un desert. Așa că m-am proptit în bucătărie, hotărâtă să inventez ceva nou în materie de desert. Ceva ușor, nu prea dulce, relativ simplu de preparat și din care să pot mânca și mâine. Vă prezint…taaaataaaa! Cornulețe cu nucă și susan!

    Ingrediente

    • 200 ml apă călduță
    • 2 linguri de tărâțe de psillyum
    • 2 linguri de untură sau, dacă nu doriți grăsime animală, unt de cocos
    • Un ou
    • 2 linguri de fulgi de cocos măcinați cu râșnița de cafea
    • O linguriță rasă de drojdie
    • O lingură de zahăr
    • Un praf de sare
    • Făină de mei cât cuprinde să iasă un aluat elastic, nu foarte tare

    Mod de preparare

    1

    Ingredientele se amestecă în ordinea prezentată mai sus, cu precizarea că înainte de a pune ingredientul final, adică făina de mei, se omogenizează foarte bine, insistând asupra eventualelor cocoloașe de psillyum. Apoi făina se adaugă treptat, până în punctul în care aluatul este elastic și nu se mai lipește de mână. Îl intindem cu sucitorul pe masă, folosind tehnica stretch and fold, adică împăturim capetele aluatului, mai bine zis ”întreim”, pentru că asta facem, repetat, de câteva ori. Eu pe la a șasea ”întreire” m-am plictisit și am renunțat, dar a fost de ajuns. Am tăiat apoi în dreptunghiuri și romburi, că nu m-am hotărât cum sunt mai estetice, și am presărat semințe de susan, nucă, și aroganța supremă, câte o stafidă de fiecare triunghi și romb. Le-am răsucit, le-am așezat pe hârtie de copt în tavă și le-am băgat apoi în cuptorul încins în prealabil. Leitmotivul rețetelor mele, cuptorul antic, temperatura relativă, bla bla, cert e că în 40 de minute erau gata, umflățele, rotofeie, nu foarte dulci și pufoase.

    Între timp m-am răzgândit, nu am mai făcut pizza, ci grătar cu mămăligă.