Înghețată de banane și zmeură


Distribuie

E cald, foarte cald. Căutăm disperați răcoarea.

Și cum ne putem răcori cel mai bine? Cu o înghețată de fructe, ușoară și aromată. Congelăm o banană foarte coaptă și o mână de zmeură, apoi le punem în blender împreună cu un pic de lapte vegetal, sau chiar fără lapte deloc.

Mixăm până obținem o cremă. Dacă am pus lapte vegetal, crema va fi fină, subțire. Dacă nu am pus lapte, ci doar fructe, crema va fi untoasă, groasă.

Gata înghețata! Ce poate fi mai simplu și mai gustos?