Fără gluten… în vizită


Distribuie

“A mai trecut un an prin noi, a fost și soare, au fost și ploi”. Toată lumea va petrece, va mânca, va bea, se va simți bine de Sărbători. Ura! Dar noi, cei cu restricții alimentare? Pentru cei care stau acasă este ok, își vor pregăti mâncare pe care s-o poată mânca. Dar cei care vor fi invitați la rude, la prieteni? Sau vor merge la restaurant? Despre restaurant vom vorbi în alt articol, acum să ne concentrăm pe vizită fără gluten.

Vizită fără gluten

Când mergeți într-o vizită, e bine ca gazda să fie informată asupra restricțiilor voastre alimentare. Mie la început îmi era jenă să vorbesc despre faptul că nu mănânc gluten. În definitiv, nu aveam un diagnostic clar de intoleranță la gluten, un bilet dat de un doctor, pe care să îl flutur demonstrativ în fața celor care mi-ar fi contestat decizia. Dar să știți că nimeni nu mi-a zis că mi-am pierdut mințile sau îmi bat singură cuie în talpă, supunându-mă de bunăvoie unor restricții alimentare, fără să fiu ”obligată” de medici. Nimeni nu mi-a zis : ”Lasă prostiile și ia o felie de cozonac”.

Asta a fost la început. După ceva timp, am prins curaj și am povestit tuturor că eu nu mai mănânc gluten. Iar succesul meu, faptul că nu mai aveam dureri, i-a convins și pe cei care ar fi putut fi sceptici, că ceea ce fac, fac bine.

Ce poți face?

Oricât ar fi de binevoitori, majoritatea nu vor înțelege din prima ce înseamnă fără gluten: Aa, nu mănânci pâine? Va trebui să le explicați varianta scurtă a dietei fără gluten ca să nu se chinuie să vă prepare ciulama și plăcintă, pe care să nu puteți decât să le mirosiți. Nu le spuneți, didactic, că glutenul este conținut de grâu, orz și secară. Spuneți-le că nu mâncați nimic ce conține făină, și exemplificați cu alimente ”normale” pentru ei: tăiței sau alte paste, pâine, cozonac, sosuri îngroșate cu făină, etc.

Întrebați gazdele cum au pregătit preparatele. Unele sunt evidente, ca de exemplu șnițelele sau pateurile aperitiv în foietaj, dar altele pot conține pesmet, cușcuș sau pâine înmuiată, ca de exemplu, icrele, sosurile sau chifteluțele. Din fericire, preparatele tradițional românești de la aperitiv sau fel principal se fac fără grâu: drob, caltaboș, salată boef, friptură simplă la grătar sau la cuptor, sarmale, mămăligă.

Dacă țineți morțiș, vă puteți aduce pâine de acasă. Țineți-o lângă voi, pe farfurie sau într-o punguță. Rugați mesenii să fie atenți cu pâinea de grâu. Dacă se poate, aceasta să fie adusă în coșuri sau pe farfurii, și să nu fie împrăștiată pe toată masa.

Doar de deserturile tradiționale nu vă puteți atinge, toate conțin gluten. Din experiența mea, vă spun că cel mai bine este ca desertul să-l duceți voi. Oricum nu puteți să mergeți cu mâna goală într-o vizită, iar un desert fără gluten e un efort destul de mare pentru un novice. Și nici n-o să înghițiți în sec în timp ce ceilalți înfulecă dintr-o felie de tort cu gluten.

Fiți recunoscători gazdelor

Sigur, există riscul ca anumite persoane să se uite la tine ca la un urs cu coarne, iar perspectiva unei vizite ulterioare să fie atât de îndepărtată ca distanța de la Pământ la Lună. Este un risc pe care va trebui să vi-l asumați. Cum am spus, pe mine nimeni din anturajul meu nu m-a respins. Cel puțin nu pentru motivul că este prea complicat pentru ei să mă invite la masă 😊.

Dar există și o parte bună aici: cei care țin la voi cu adevărat vor face efortul să se informeze pe internet pentru a vă primi cum se cuvine, iar ceilalți… să fie sănătoși. Fiți recunoscători celor care s-au străduit ca pe masa lor să existe bucate din care să puteți mânca și voi. Chiar este un efort mare pentru ei, mai ales dacă până să le aterizați în casă, habar nu aveau ce e ăla gluten.

Acestea fiind zise, vă urez un an nou… fără “scăpări” cu gluten. Intestinul și articulațiile voastre vă vor mulțumi. Fie ca anul acesta să învățăm împreună mai multe rețete sănătoase și ieftine, astfel și buzunarul vostru vă va mulțumi. Să putem să ne deschidem mintea, să învățăm de la cei mai buni ca noi, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem învăța pe alții. Să fim oameni mai buni decât în anul ce tocmai s-a încheiat. Un an nou fericit!