”Letting go” este o expresie din limba engleză care, tradusă literal, înseamnă „a da drumul” sau „a lăsa să plece”. Pentru un om cu boli autoimune, letting go are o mare importanță. În esență, înseamnă a renunța la rezistența interioară și la nevoia de a controla lucruri care nu pot fi controlate. Înseamnă a renunța la regrete și resentimente, la furie și amărăciune, la trecutul de om sănătos și la viitorul programat atunci când erai sănătos. Este actul de a accepta că nu poți controla evenimentele, acțiunile celorlalți sau rezultatele, și de a te concentra doar pe ceea ce poți influența, propriile acțiuni și reacții.
**
Când am intrat în ultimul puseu de inflamație, printre alte modalități de a ieși din durere a fost și acupunctura. Mi-am dorit ca de data asta să merg la originile acupuncturii, ca să zic așa, adică să fac acupunctură cu un medic chinez. Am ales o clinică și m-am dus direct acolo să îmi fac programare, nu am ales modalitatea online. Voiam să văd clinica cu ochii mei, să simt atmosfera de acolo, înainte să mă las pe mâna lor.
Am ajuns și am fost întâmpinată de o muzică în surdină, chinezească, și o recepționeră zâmbitoare. I-am zis că doresc o programare la unul dintre cei doi medici chinezi. Mi-a spus că unul dintre ei era în concediu, și îmi va face programare la dr Wang. Mi-a spus că dânsul nu vorbește limba română, nici engleză, iar interpretul vine doar într-o anumită zi. Să-mi facă programare în acea zi? Sigur că doresc programare în acea zi! Altfel cum ne vom înțelege? Cum voi ști eu că tratamentul aplicat va fi exact ce am nevoie?
**
M-am prezentat în ziua stabilită, cu dosarul plin de diagnostice, analize, RMN și toate cele. Însă interpretul nu venise. Ne-am descurcat întrucâtva cu Google Translate și Google Lens și am făcut prima ședință. Mă simțeam nesigură: dacă nu a înțeles exact ce trebuie, dacă nu face ce am eu nevoie, dacă… așa și pe dincolo? Mintea îmi mergea în viteză și mă simțeam inconfortabil.
Dr Wang mi-a pus acele, o mulțime de ace, nu le-am numărat în prima zi (mai târziu am aflat că erau 48). Nu m-a durut deloc (abia din a cincea sau a șasea zi începe să doară, iar acesta este un semn bun, că centrii energetici se activează și începe vindecarea).
Când am rămas singură în cabinet, cu acele înfipte în piele și muzica ambientală, mi-am dat seama cât sunt de tensionată. Eram încordată ca o pisică ce a reperat un porumbel pe alee și este gata să îl atace. Mi-am spus că, dacă tot trebuie să stau o jumătate de oră nemișcată, aș face bine să mă detensionez. Am început să respir conștient și, pe fiecare expir, detensionam câte un mușchi. Până s-a întors dr Wang să îmi scoată acele, reușisem să mă detensionez și să intru într-o stare ceva mai bună decât cea în care venisem.
**
În zilele următoare am început să merg în parc să fac qigong. Îmi făceam din nou o mie de griji: dacă nu mă descurc, dacă o să par ridicolă acolo, în văzul lumii, dacă mișcările alea necunoscute îmi vor face rău și mă va durea cervicala și mai tare? Mi-a plăcut din prima zi ce se întâmpla acolo: aer curat, apusul în fața mea, compania plăcută și mișcările blânde, ca un dans. Nu mă puteam mișca prea bine, dar nu simțeam nicio presiune, nici interioară, nici exterioară, să fac ”mai bine” decât puteam și eram dispusă. Deși îmi fusese teamă la început, la sfârșitul primei zile eram plină de energie și bucurie.
Am povestit aventura mea cu qigong-ul în acest articol.
În următoarele săptămâni am făcut acupunctură dimineața și qigong seara. Am ales să las lucrurile să curgă așa cum veneau. Mă observam cum îmi mai făceam griji în unele momente și cum eram dezamăgită că durerile nu cedau în ritmul în care îmi doream eu. Mi-am setat repere clare, cum a fost măsurarea VSH-ului în fiecare lună, ca mintea mea să vadă progresul și să nu mă mai saboteze.
În același timp, eram și pe Protocolul Autoimun, de unde veneau și alte frustrări. Nu am putut renunța la cafea, deși Protocolul o impunea, și mi-a venit greu să îmi accept, din nou, imperfecțiunea.
După 5 luni eram din nou în remisiune. Am rămas cu ceva dureri în talpă și cervical, dar minore față de cum eram în puseu. Analizele de inflamație s-au îmbunătățit. Am putut din nou să dorm o noapte întreagă, fără să mă trezească durerea. Am revenit la alimentația mea obișnuită și fac qigong în continuare, chiar dacă nu zilnic.
Ce am învățat în această perioadă?
Am învățat să ”let go”. Letting go înseamnă că pot să las să plece atașamentul față de ceea ce am fost, față de propria mea importanță și față de rezultate, așa cum le înțelegeam eu.
Atunci când am ales să merg la acupunctură la un medic chinez, a fost ceva instinctiv. Am simțit că cineva născut și crescut în cultura yin-yang, centri energetici, acupunctură, qigong, mă va ajuta în moduri în care un occidental nu ar putea, oricât de bine ar fi învățat acupunctura. Dacă am făcut această alegere, atunci ar fi bine să îl las să mă ajute, chiar dacă nu înțeleg prea bine despre ce este vorba. Am învățat să accept ajutorul așa cum este el acordat, fără să pun condiții.
Am depus tot efortul să mă relaxez și să mă bucur de experiență, în loc să mă mai stresez pentru un rezultat iluzoriu. Am renunțat la ”lupta pentru vindecare” și am transformat-o într-o cale de urmat. Mi-am folosit emoțiile în acest sens: curiozitatea, simțul de observație, bucuria, m-am răsplătit pentru micile victorii, dar m-am și consolat pentru dezamăgiri și eșecuri. Nu mi-am mai imaginat un viitor, fie el pozitiv, fie negativ. M-am concentrat pe prezent și pe ceea ce pot face acum.
Am învățat să tolerez mai bine pierderile. Am pierdut în acea perioadă bani, prieteni, activități. Nu am devenit imună la pierderi, dar am învățat că pot da drumul la trecut și la atașamentul față de acesta, la ce a fost și la ceea ce ar fi putut fi, dar a fost în alt fel. În loc să mă agăț de trecut, mă bucur de spațiul oferit pentru prezent. Mai am încă nostalgia trecutului, însă o privesc doar ca pe o poveste frumoasă, nu ca pe o alternativă pierdută.
**
”Letting go” înseamnă să nu mă mai agăț. Am doar două mâini, și dacă le folosesc pentru a mă agăța (de trecut, de noțiunea de dreptate, de rezultate, de propria mea importanță, de dorințe, de iluzii, de resentimente, etc.), atunci nu mai am cu ce să strâng în brațe prezentul, ceea ce am, oamenii care îmi sunt alături acum și pe mine însămi. Viitorul? Îl voi vedea când va deveni prezent.